...





                        

MedBlog

Mecanismul traumatizarii direct produce traiectul fracturii transversal, aşchiat multiple,mecanismul indirect provoacă fracturi cu traiectul spiroid, oblic la nivelul treimii medii, inferioare si a fibulei in treimea superioara.

Fracturile oaselor gambei au anumite particularităţi. Tibia din partea anterioară şi medială este lipsită de acoperiş muscular, stratul de ţesut adi­pos subţire si slab aprovizionat de vase sanguine, iar acoperişul cutanat este subţire. Se creează condiţii pentru dezvoltarea complicaţiilor posttraumatice, cum este necroza ţesuturilor lezate, infectarea focarului de fractură. Toate aceste fenomene sînt cu mult mai frecvente decît în alte regiuni.

Fracturile tibiei în treimea inferioară se consolidează relativ încet. Aceasta se explică prin particularităţile ei anatomice cum este insuficienţa de vase hrănitoare, ţesut muscular care acoperă această regiune numai cu tendoanele sale.

Simptome: Deformitate în focarul fracturii, tumefiere, in unele cazuri hemora­gia infiltrativă a ţesutului subcutanat sau străpungerea pielii cu aşchiile osoase. Prin palpare durere locală, mişcare anormală, crepitaţie osoasă. Apăsarea pe axa gambei măreşte durerea în focar D-stic:anamneza+obiectiv+Radio­grafia în două proiecţii.


Piciorul strâmb Piciorul strâmb poate fi definit ca o atitudine vicioasă a aces-tuia în raport cu gamba. Se depistează următoarele poziţii anormale:-varusul-piciorul se sprijina pe marginea externa,planta executa o pozitie de supinatie (marginea interna a piciorului este deplasata in sus,marginea externa este deplasata in jos); -valgusul-marginea interna a piciorului se sprijina pe sol (miscare de pronatie plantara). – echinul- flexie plantara si axul piciorului se afla se afla in prelungirea axei gambei (sprijinul se face pe antepicior,care se prezintaca o continuare a gambei) – talusul – piciorul este flexat dorsal spre gamba si sprijinul se efectueaza pe calcii.Aceste 4 tipuri de diformităţi pot fi izolate sau asociate între ele.

Cea mai frecventă este deformaţia echino-varus, urmată de talusvar-gus şi apoi de echin.In marea majoritate a cazurilor de echino-varus, cauza nu este cunos­cută. S-a observat că sexul masculin este mai des afectat, deci, factorul ereditar joacă un rol important. Deseori piciorul strâmb este asociat cu alte deformaţii ale locomotorului: spina bifidă, artro-gripoză, displazia de dez­voltare a şoldului şi altele.Cauzele acestor diformităţi nu sunt complet elucidate.Diagnosticul este relativ uşor de stabilit. Tratamentul necesită să fie efectuat imediat după naştere, deoarece deformaţia este uşor de corectat. Odată cu creşterea copilului, schimbările din ţesuturile moi şi osoase pro­gresează treptat, iar deformaţiile devin ireductibile. Piciorul strâmb echino-varus congenital Deformaţia se depistează mai des la băieţi, în majoritatea cazurilor, este bilaterală. La aceşti bolnavi au loc schimbări, în primul rând, în sche­let şi apoi în ţesuturile moi ale piciorului propriu-zis.Astragalul este deplasat anterior faţă de scoaba tibioperonieră (pe ra-diorgama din profil el se găseşte înaintea axelor prelungite ale tibiei şi fibulei, în loc să-1 intersecteze), se află în flexie plantară. Cu timpul, din cauza subluxaţiei, presiunea pe astragal se repartizează inegal şi evoluează spre deformarea lui.


Structura rinichiului. Nefronul ca unitate funcţională a rinichilor.

Rinichii constau din:

-          zona corticală (externă)

-          zona medulară (internă)

între ele se află stratul de ţesut conjunctiv tapetat de vase şi nervi.

Unitatea structural funcţională a rinichiului este NEFRONUL. Numărul total de nefroni într-un rinichi este de 1 milion.

Nefronul este alcătuit din:

Glomerul; tubul proximal; ansa Henle; tubul distal; tubul colector; pelvisul renal.

Glomerulul – este o reţea de ramuri capilare acoperite cu capsula Bowman. Această capsulă este formată din foiţa parietală şi viscerală, ambele formate din un strat de epiteliu. Spaţiul dintre aceste două foiţe trece mai apoi în tubul proximal, acesta apoi coboară în medula renală sub formă de ansa Henlle, formată din porţiunea descendentă şi ascendentă, care se întoarce în corticală şi trece apoi în tubul distal, mai mulţi astfel de tubi se revarsă în tubul colector, iar apoi se revarsă în pelvisul renal.


a)Heparină nefracţionată.

La pacienţii cu STEMII  heparina nafracţionată reprezintă terapie anticoagulantă standart care se administreză în cursul angioplastiei coronariene per primam(clasă de recomandare I nivel de evidenţa C). Administrarea se fece ca bolus i/v cu o doza de 100 U/kg (60 U/kg dacă sunt folosiţi antagonişti de GP IIb/IIIa).

La pacienţi cu STEMI la care se efectuaeză fibrinoliza , heparina a fost larg studiată în timpul şi după fibriniliză,mai ales în cazul folosirii agenţilor fibrin specifici.Administrarea se începe cu bolus i/v 60U/kg (maxim 4000 U) urmat de infuzie continuă cu 12 U/kg cu maxim 1000 U/h.                      Administrarea trebuie monitorizată în funcţie de tipul de tromboplatină activat (aPTT) (la 3,6,12 şi 24 de ore), valori ţintă fiind de 50-70 s. Valori >70 s ale aPTT se asociază cu risc crescut de deces, sîngerare şi reinfarctiz are. Administrare de heparină i/v  după terapie fibrinilitică poate fi intreruptă la 24-48  ore.

b)Heparinele cu greutatea moleculară mică.

Avantajele folosirii heparinelor cu greutatea molecular mică (HGMM)   versus  heparina nefrracţionată includ o administrare mai facilă,un effect anticoagulant stabil, prevuzil, o biodisponsabilitatea rescută şi o activitatea crescută anti Xa. Rata de reperfuzie precoce a arterei responsabile de infarct evaluată invaziv sau neinvaziv nu s-a dovedit a fi mai mare pentru HGMM


Gangrena gazoasa. Clasificarea agentilor etiologici (familie, gen, sp.). Factorii de patogenitate (exotoxine, enzime). Manifestarile clinice in dependenta de specia microbiana. Diagnosticul microbiologic. Prelevate. Metoda microscopica, izolarea si identificarea culturii pure. Diagnosticul rapid. Profilaxia si tratamentul specific al gangrenei gazoase.

Particularităţi ale bacteriilor anaerobe: Oxigenul este toxic (lipsa superoxid dismutazei/catalazei, peroxidazei); Cresc în lipsa oxigenului/potenţial redox scăzut; Energia este obţinută prin fermentare

Circumstanţe ce favorizează infecţiile cu anaerobi: Hipoxii tisulare (ateroscleroză, necroză, tumoare malignă, corp străin...); Tratament prelungit cu aminozide; Stări de imunosupresie sau imunodepresie

CLASIFICAREA ANAEROBILOR

Bacterii telurice (sporogene). Prezente în sol, supravieţuesc graţie sporilor termorezistenţi.

Familia Bacillaceae, Genul Clostridium, C. perfringens, C.septicum, C.novyi (oedematiens), C.histolyticum – agenţii gangrenei gazoase; C.tetani – agentul tetanosului; C.botulinum – agentul botulismului; C.difficile – agentul colitei pseudomembranoase. Patogene, provoacă infecţii specifice necontagioase


« 1 2 ... 259 260 261 262 263 ... 385 386 »

Alte articole medicale :



Cel mai bun fotograf de nunta 


Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2020