Dacă stomacul este golit de mai mult timp apar con­tracţii periodice denumite contracţii de foame, care coincid cu mo­mentul apariţiei senzaţiei de foame şi pot fi însoţite de dureri epigastrice. Ele au un rol important în reglarea apetitului. Contracţiile de foame sunt contracţii peristaltice ritmice ale cor­pului gastric, care apar în grupuri, urmate de perioade de repaus de 90-120 min. Grupurile de contracţii sunt formate din contracţii foarte puternice care se pot tetaniza timp de 2-3 min., urmate de contracţiislabe, liniştite timp de 10-15 min. Durata unei contracţii izolate este de 10-20 sec. La baza acestor contracţii este activitatea electrică spontană a fibrelor musculare din peretele gastric. Contracţiile de foame sunt influenţate pozitiv de parasimpatic (vag) şi hipoglicemie şi negativ de simpatic, adrenalină şi alimentaţie.

Absorbţia în tractul gastrointestinal. Bazele anatomice ale absorbţiei. 

Mecanismele de bază ale absorbţiei.  

Absorbţia substanţelor nutritive, a apei şi   ale electroliţilor în diverse regiuni ale tractului digestiv. 

Prin absorbţia digestivă se subînţelege pătrunderea în sistemul circulant sanguin şi limfatic a monomerilor şi compuşilor alimentari. Unele substanţe pot fi absorbite fără digestie: apa, glucoza, sărurile minerale, vitaminele, medicamentele. În timpul digestiei glucidele sunt transformate în monomeri, proteinele în aminoacizi, grăsimile în glicerol şi acizi graşi, adică în substanţe ce pot traversa peretele intestinal spre capilarele venoase sau limfatice. De aici sângele se îndreaptă spre vena portă a ficatului, iar mai apoi spre inimă. Limfa se întoarce în circulaţia generală prin ductul toracic. Sângele transportă substanţe spre diferite organe unde aceste substanţe pot fi depozitate, transformate în alte substanţe, sau oxidate pentru producerea energiei.

După numărul prelungirilor pe care le prezintă şi după felul în care pornesc acestea din corpul celulei nervoase neuronii se clasifică în neuroni unipolari, pseudounipolari, bipolari şi multipolari. Neuronii unipolari nu prezintă decât axonul, polul receptiv fiind difuz, excitaţiile fiind recepţionate prin toată suprafaţa pericarionului. Astfel de neuroni sunt rari şi intră în structura retinei (celule amacrine).

Neuronii pseudounipolari sunt caracterizaţi prin aceea că din corpul lor pleacă o singură prelungire, dar după un traiect scurt se bifurcă în două ramuri ce reprezintă dendrita şi axonul; se găsesc în ganglionii spinali. Neuronii bipolari prezintă un axon şi o singură dendrită care pleacă de obicei din puncte opuse.

Sistemul  somato-senzorial  şi  durerea -include  senzaţiile  tactile (atingere),  presiune (apăsare), vibratorii (deformări oscilatorii, rapide, repetate) temperatura  si  durere.

       Stimularea vibratorie a pielii:

• contact cu obiecte ce vibrează

• mişcarea pielii pe suprafeţe rugoase

• percep vibraţii cu frecvenţe între 30 şi 800 cicli/sec

•sunt extrem de sensibili – răspund la vibraţii cu amplitudine de sub 10 nm la suprafaţa pielii => implicaţi în detectarea caracteristicilor unor suprafeţe prin

intermediul unor unelte ţinute în mână

Undele  sonore

-fregvenţa  este  măsurată  in  herz.

-Intensitatea este  măsurată  in  decibeli.

2.  structura  urechii 

a. Urechea externă

            -direcţionează  valurile  sonore  în  canalul  auditiv 

- Conţine membrana timpanică şi osişoarele auditive (ciocănaşul, nicovala şi scăriţa). Scăriţa este înserată în fereastra ovală, o membrană dintre urechea mijlocie şi urechea internă.

- Undele sonore fac ca membrana timpanică să vibreze, la rândul lor oscilaţiile vibrante împing scăriţa în fereastra ovală şi fac o deplasare a fluidului în urechea internă.

- Energia sonoră este amplificată de acţiunea de pârghie a osişoarelor auditive şi concentrarea undelor sonore de la membrana timpanică mare pînă la fereastra ovală mică.