...





                        

19:16

Cai corticospinale



Origine: - 60% in aria motorie primara 4, aria premotorie 6, aria motorie suplimentara 45 si 47

- 40% in aria somatosenzitiva primara 3,1,2, aria somatosenzitiva secundara 40, 43, ariile parietale 5,7

Aceste ultime origini au rol in controlul si transmiterea informatiilor.

Numarul cailor este de aproximativ 1 milion, dintre care aproximativ 700.000 sunt mielinizate; mielinizarea incepe in luna 6 de viata intrauterina si dureaza pana in luna 6 post partrum. Din aceste fibre 95-97% sunt fibre subtiri cu diametrul de 1-7 m, ce determina o miscare lentapentru miscarile globale. Fibre groase sunt numai 3% si au diametrul mai mare de 10 m, fiind reprezentate de axonii neuronilor giganti Betz din campul 4. Aceste fibre sunt pentru miscari precise, izolate ale extremitatilor distale.

De la origine, fibrele strabat centrul alb al emisferelor, numit si coroana radiata, si patrund in capsula interna. La acest nivel se impart somatotopic in:

1) fibre corticonucleare ce trec prin genunchiul capsulei

2) fibre corticospinale ce trec prin bratul posterior al capsulei unde prezinta si o somatotopie, astfel incat dinspre anterior spre posterior avem:

- fibre pentru muschii membrului superor

- fibre pentru trunchi

- fibre pentru muschii membrului inferior

La nivelul capsulei mai avem fibre:

  1. a) in bratul anterior: - fibre fronto-pontine

- fibre caudo-putameniale

- fibre caudato-palidale

  1. b) in genunchi: - fibre cortico-nucleare
  2. c) in bratul posterior: - fibre cortico-spinale (piramidale)

- fibre talamo-parietale

- fibre parieto-talamice

- fibre cortico-nigrice

- fibre cortico-rubrice

- fibre subtalamice

  1. d) partea lenticulara a capsulei: - fibre parieto-occipito-pontine

- radiatii optice

  1. e) partea sublenticulara: - fibre temporo-pontine

- radiatii acustice

Fibrele corticospinale dupa ce trec prin capsula interna ajung la mezencefal. Aici se strang toate fibrele intr-un singur manunchi ce ajunge la pedunculul cerebral, fiind situat in a 3/5 mijlocie a pedunculului. Aici exista o somatotopie dinspre medial spre lateral:

- fibre pentru muschii membrului superor

- fibre pentru trunchi

- fibre pentru muschii membrului inferior

La nivelul puntii fibrele sunt disparate in fascicule mai mici laterale. Exista nuclei pontini si fibre transverse pontine, si se indreapta sub aceasta forma spre bulb. La intrarea in acesta, se regrupeaza intr-un manunchi unic formand piramida bulbara.

Pana la acest nivel, fibrele cortico-nucleare se epuizeaza (pana la marginea inferioara a piramidelor bulbare nu mai exista)

Fibrele cortico-spinale se decuseaza in proportie de 70-90%, formand decusatia motorie. Ordinea decusatiei dinspre superior spre inferior este: membre superioare, trunchi, membre inferioare.

Dupa decusatie ajung in cordoanele laterale formand fasciculul corticospinal lateral. In acesta fibrele au o somatotopie astfel incat medial se gasesc fibrele pentru segmentul cervical (50% din fibrele cordonului), intermediar se gasesc fibre pentru segmentul toracic (20% din fibrele cordonului), iar lateral se gasesc fibre pentru segmentul lombar (30% din fibrele cordonului)

Fibrele cortico-spinale se termina  in zona substantei cenusii intermediare a fiecarui segment medular, unde se grupeaza in 2 compartimente:

-1- dorsomedial – cu fibre ce provin din aria somatosenzitiva, si ce se termina pe interneuronii lamelor 4 si 5 si partea laterala a lamei 6 Rexed.

-2- ventromedial – cu fibre ce provin din aria motorie si premotorie ce se termina pe interneuroniilamelor 7 si 8 si ce a mai ramas din lama 6 Rexed.

Fibrele care nu se decuseaza se impart in 2 grupe:

  1. a) Cel mai numeros formeaza fasciculul corticospinal anterior din cordonul anterior. Acesta, in dreptul fiecarui segment, o parte din fibre parasesc tractul, se decuseaza si trec in partea ventromediala a substantei cenusii ventromediale. Se termina in nucleii din cornul anterior, ce inerveaza muschii parietali si ai jgheaburilor vertebrale.
  2. b) Cel mai putin numeros formeaza fasciculul corticospinal lateral direct, ce ajunge in cordonul lateral de aceeasi parte, ale carui fibre ajung dispersate printre fibrele corticospinale laterale. Se termina in baza cornului posterior in zona intermediara, si in partea centrala a cornului anterior.

Cea  mai mare cale motorie descendenta are 2 neuroni:

1) Neuronul cortical superior, central sau de comanda. Lezarea lui duce la paralizie spastica, exagerarea reflexelor tendinoase, semn Babinski pozitiv si paralizie:

  1. a) de aceeasi parte, a membrului superior si inferior (hemiplegie)
  2. b) a unui singur membru (monoplegie)
  3. c) a 2 membre superioare sau inferioare (diplegie)
  4. d) la toate membrele (tetraplegie)

2) Neuronul motor inferior, periferic sau efector, se gaseste la nivel medular sau in nucleii motori ai nervilor cranieni. Se numeste calea motorie finala comuna, deoarece in el ajung toate caile descendente. Lezarea lui duce la paralizie totala flasca, abolirea reflexelor si atrofie musculara.

Fibrele corticonucleare se termina in nucleii trunchiului cerebral, pe nucleii de releu senzitiv gracil, cuneat, trigeminat si solitar. Se mai termina si in nucleii motori ai nervilor cranieni si in nucleii formatiunilor reticulate.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

60

Ar putea sa te intereseze:




Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2017