...





                        

19:04

Căile vizuale (optice). Senzaţiile optice



Senzaţiile optice sînt obţinute prin activitatea unui aparat complex, care reprezintă în esenţă o anexă a elementelor care recepţionează în ultima analiză excitaţiile vizuale. Aceste elemente sînt celulele vizuale, conurile şi bastonaşele din retină (stratum neuroepitheliale). După unii, ele sînt celule nervoase profund transformate.

Calea de transmisie a excitaţiilor vizuale este alcătuită, după modelul general al căilor ascendente din înlănţuirea a trei neuroni. Protoneuronul este reprezentat de celulele bipolare din retină (stratum ganglionare retinae). Prelungirea lor den-tritică se pune în contact cu celulele vizuale de la care preiau excitaţia. Prelungirea axonică, îndreptată în sens opus se articulează cu dendritele celui de-al doilea neuron. Deutoneuronul este format de celulele ganglionare sau multipolare ale retinei (stratum ganglionare nervi optici). Ele au numeroase   ramificaţii   dendritice   în   legătură   cu     protoneuronul şi un lung axon. Aceşti axoni se alătură în stratul fibrelor nervoase, părăsesc globul ocular prin papilă (discus nervi optici) şi intră în constituţia nervului sau fasciculului optic (nervus opticus), a chiasmei (chiasma opticum) şi a tractu-rilor optice (tractus opticus), pe calea cărora ajunge pînă la al treilea neuron, talamocortical situat în corpii geniculaţi laterali.

Din cele arătate mai sus putem deduce că stratul celulelor bipolare reprezintă de fapt un ganglion senzitiv, desfăşurat în grosimea retinei. Nervul optic propriu-zis este reprezentat de axonii celulelor bipolare, care au valoarea unor rădăcini posterioare sau a fragmentului retroganglionar al unui nerv. începînd de la acest nivel, căile optice se pot considera ca formaţiuni desprinse din sistemul nervos central. Stratul celulelor ganglionare echivalează cu un nucleu senzitiv din nevrax, iar nervul, chiasma şi tractul optic ca un fascicul ascendent exteriorizat.

O celulă bipolară se pune în contact cu mai multe   celule   vizuale   (exceptînd   regiunea   petei galbene - macula). Mai multe celule bipolare sînt în legătură cu o singură celulă ganglionară. Astfel are loc o concentrare a excitaţiilor recepţionate. Pe de altă parte, prin intermediul celulelor orizontale şi amacrine se produce o asociere în suprafaţă a diferitelor circuite nervoase învecinate.

Axonii celulelor ganglionare, care se mai pot numi şi neuroni retinodiencefalici, traversînd nervul, chiasma şi tractul optic au un comportament special şi foarte important din punct de vedere funcţional. La vertebratele inferioare fibrele provenite de la un glob ocular se încrucişează în totalitatea lor prin chiasmă şi trec în tractul optic de partea opusă. La aceste animale vederea este monoculară, adică cîmpul vizual al celor doi ochi nu se intersectează. în schimb la vertebratele superioare cu vedere binoculară, care pot cuprinde zone mai mult sau mai puţin întinse din cîmpul vizual cu ambii ochi deodată, încrucişarea este numai parţială. La om, care are vederea binoculară cea mai perfectă, aproximativ doar jumătate din fibre se încrucişează, celelalte trec direct în tractul de aceeaşi parte.

Din cauza dispozitivului dioptrie, jumătatea inferioară a retinei recepţionează impresiile venite de la jumătatea superioară a cîmpului vizual, iar jumătatea superioară pe cele sosite de la zonele inferioare ale acestuia . Tot astfel, jumătatea temporală a retinei priveşte segmentul nazal al cîmpului vizual, iar jumătatea sa nazală partea temporală a cîmpului. Axonii deutoneuronilor din segmentul temporal al retinei trec prin nervul optic şi chiasma optică direct în tractul optic de aceeaşi parte şi se termină în corpii geniculaţi homola-terali, deci nu se încrucişează. In schimb, axonii proveniţi din porţiunea nazală a retinei se încrucişează complet la nivelul chiasmei şi trec în tractul optic de partea opusă, care-i conduce pînă la corpul geniculat respectiv. Deci fiecare nerv optic conţine totalitatea fibrelor plecate de la un glob ocular, iar fiecare tract optic, fibrele provenite de la jumătatea temporală a ochiului de aceeaşi parte şi de la jumătatea nazală a ochiului de partea opusă. Fibrele provenite de la nivelul maculei — zona vederii clare — au aceeaşi soartă: o parte din ele sînt directe, iar o parte încrucişate.

Axonii deutoneuronilor se termină în corpii geniculaţi laterali (corpus geniculatum laterale). Acest centru nervos este alcătuit din straturi concentrice, ondulate de substanţă cenuşie, separate între ele de lame de substanţă albă. Corpii geniculaţi laterali reprezintă sediul ultimului neuron, al neuronului talamocortical (fig. 382). Dendritele acestuia se articulează cu axonul deutoneuronului. Prelungirea sa centrală intră în constituţia căii optice centrale sau a radiaţiilor optice (radiatio optica). Radiaţiile înconjură prelungirea occipitală a ventriculilor laterali — cornu posterius şi ajunge la faţa medială a lobului occipital. Axonul neuronului talamocortical se termină în această regiune, în contact cu celulele ariei striate (cîmpul 17) de la nivelul buzelor scizurii calcarine (sulcus calca-rinus). Această zonă reprezintă capătul cortical al analizatorului optic.

O particularitate a căilor şi centrilor optici o constituie o topografie precisă şi constantă a fibrelor de origine retiniana, topografie care se păstrează pînă la scoarţă, chiar prin cuplajul efectuat la nivelul metatalamusului (fig 382). Prin acest mecanism, diferitele zone ale retinei se proiectează fidel asupra straturilor corpilor geniculaţi şi asupra zonei vizuale a scoarţei cerebrale. In mod arbitrar, suprafaţa receptoare a retinei se divizează în patru sectoare printr-o linie verticală şi una orizontală care se întretaie la nivelul maculei. Aceste sectoare sînt: supero-temporal, inferotemporal, superonazal şi inferonazal. Această diviziune se referă atît la zona viziunii clare a maculei cît şi la restul suprafeţei retiniene. La nivelul nervului optic, fibrele provenite din cele 4 zone ale retinei ocupă în cele din urmă o poziţie spaţială identică. La început, după ieşirea din globul ocular, fibrele jumătăţii superioare a segmentului temporal al retinei ocupă porţiunea supero-laterală a nervului optic, iar cele ale jumătăţii inferioare a segmentului temporal porţiunea inferomedială a nervului. Cele două grupe de fibre temporale sînt separate de o zonă oblică, în diagonală, ocupată de fibrele de provenienţă nazală. Şi aici jumătatea superomedială a zonei este formată de fibrele porţiunii superioare a segmentului nazal al retinei, iar jumătatea inferolaterală de fibrele porţiunii inferonazale. La extremitatea inferioară a zonei fibrelor nazale se grupează fibrele de provenienţă maculară. Ele alcătuiesc un ies (x) cu baza la periferie şi cu vîrful la centru. Centrul icsului este format de fibrele maculare  nazale,  superioare   şi  inferioare,   iar  periferia  sus  de fibrele maculotemporale superioare şi în jos de cele maculotemporale   inferioare.

Pe măsură ce ne apropiem de chiazmă, situaţia diferitelor fascicule de fibre se schimbă. Fibrele maculare pătrund din ce în ce mai mult în profunzimea nervului şi se plasează pînă la urmă în centrul lui. Bandeleta diagonală a fibrelor nazale se etalează şi ocupă jumătatea medială a nervului optic, iar fibrele cu origine temporală superioare şi inferioare — pînă acum despărţite — se unesc într-un cîmp lateral. în urma acestor schimbări, nervul optic în apropierea chiasmei este format de un ax central de fibre maculare înconjurat de o manta periferică groasă de fibre provenite din restul retinei. Un plan vertical şi unul orizontal, care s-ar încrucişa în .centrul nervului, îl împart în patru zone care cuprind fibre provenind din zonele omonime ale retinei şi ale maculei   lutea.

In chiasma nervului optic se produc încrucişarea fibrelor nazale ale retinei. în consecinţă, părţile laterale ale chiasmei sînt ocupate de cele două fascicule de fibre temporale, directe, iar spaţiul median dintre ele de fibrele nazale încrucişate. Partea mijlocie a chiasmei este ocupată de pătura transversală a fibrelor maculare încrucişate (fig. 382). Acestea ating lateral fasciculele fibrelor neîncrucişate, iar pe de altă parte separă masa fibrelor nazale încrucişate în două pături. Peste fibrele maculare se află fibrele nazale provenite din jumătăţile superioare ale ambelor retine, iar dedesubtul lor fibrele din jumătăţile inferonazale.

La nivelul tracturilor optice topografia fibrelor este următoarea: la centru merg fibrele maculare, iar periferic -restul de fibre retiniene. Toate acestea în jumătatea laterală a tractului provin din partea temporală a retinei de aceeaşi parte şi în jumătatea medială a tractului, din partea nazală a retinei de partea opusă. în rest, topografia fibrelor se menţine şi în sens superomfenor. Ceea ce provine din jumătăţile superioare ale retinelor se află deasupra unui plan transversal, iar ceea ce provine din  cele  inferioare   se  află  dedesubt.

Topografia aceasta a fibrelor este importantă de cunoscut, pentru a putea interpreta anumite simptome clinice ale proceselor patologice care afectează căile optice. Distrugerea unui nerv optic dă cecitate unilaterală. în procesele lente progresive, cîmpul vizual se restrînge gradat, pe măsura interesării diferitelor mănunchiuri de fibre provenite din anumite zone ale retinei. O afecţiune care distruge părţile laterale ale chiasmei va cauza distrugerea fibrelor temporale şi deci dispariţia bilaterală a zonelor nazale ale cîmpului vizual — hemianopsie binazală. Interesarea de către un proces patologic a părţii mediane a chiasmei va da naştere la întreruperea fibrelor nazale, încrucişate şi deci a dispariţiei jumătăţilor temporale ale cîmpului vizual — hemianopsie temporală, asociată cu tulburări maculare (fibrele maculare încrucişate). Lezarea unui tract optic dă naştere la o hemianopsie homonimă, constînd în dispariţia jumătăţii drepte sau stîngi a cîmpului vizual, după cum a fost întrerupt tractul stîng sau drept.

Somatotopia fibrelor retiniene din tract se menţine şi în proiecţia lor pe corpii genunchiaţi laterali (fig. 382). Pe aceşti nuclei există o proiecţie jpunct cu punct a retinei, unde raporturile reciproce ale diferitelor zone retiniene (în sens superoinfe-rior şi lateromedial) sînt aproximativ păstrate. Trebuie să specificăm însă că dimensiunile proiecţiei maculare ocupă aproximativ jumătate din masa totală a corpilor geniculaţi.

Zona de proiecţie corticală a regiunii maculare creşte şi mai mult, reprezentînd mai mult decît jumătate din aria vizuală a scoarţei. Somatotopia de pîna acuma ă căilor optice este proiectată de către radiaţiile optice de pe corpii geniculaţi pe scoarţa cerebrală. Dacă ducem o orizontală prin macula lutea, excitaţiile luminoase recepţionate de jumătatea superioară a retinei, se proiectează pe buza superioară a scizurii calcarine, iar cele recepţionate de jumătatea ei inferioară, pe buza inferioară a scizurii. Pe de altă parte, regiunea proiecţiei maculare ocupă o zonă largă în partea poste-rioară a regiunii scizurii calcarine, pe cînd tot restul retinei se proiectează pe o zonă anterioară mai mică. Se pare că în zona de contact cele două cîmpuri se suprapun.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

71

Ar putea sa te intereseze:




Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2017