...




                        

17:28

Cauzele genetice in diabetul zaharat de tip 2



Diabetul zaharat de tip 2 este o patologie genetică, ce se caracterizează prin dereglarea secreției de insulină, rezistența la insulină a organelor insulindependente: mușchi, ficat și țesutul adipos care conduc la dereglarea utilizării glucozei. Agregarea familială și prevalența ridicată în cadrul unor grupe etnice particulare au sugerat că factorul genetic este puternic implicat în etiopatogenia bolii. Apariția diabetului este rezultatul interacțiunii factorilor de mediu cu predispoziția genetică.

Factorii genetici

Deși ereditatea este mai bine exprimată în tipul 2 de diabet, baza sa genetică este mai puțin cunoscută decât în tipul 1 de diabet.

Riscul de apariție a diabetului zaharat de tip 2 în populația generală este de aproximativ 5-10% dar crește la aproximativ 40% în cazul descendenților dintr-un părinte cu DZ tip 2. Mai mult, riscul crește la 70% în cazul în care ambii părinți sunt diabetici. În sfârșit concordanța Dztip 2 la gemenii monozigoți (identici genetic) se apropie de 80-90%, fiind, mai mare decât în cazul gemenilor dizigoți (neidentici genetic). Toate aceste date indică o puternică agregabilitate intrafamilială a cazurilor cu DZ tip 2 și subliniază importanța majoră pe care o au factorii genetici în apariția aceste forme de diabet.

Din punct de vedere genetic DZ tip 2 este o afecțiune complexă, poligenică în care sunt implicate variante genetice predispozante (dar și unele protectoare), careinteracționeză unele cu celelate, toate condiționate de intervenția factorilor diabetogeni de mediu în generarea riscului global de boală.

În ceea ce privește studiul genelor candidate, identificarea lor pornește de la mecanismele etiopatogenice ale bolii. Pentru DZ tip 2, va fi vorba de combinația între genele asociate defectului secretor de insulină și respectiv cele asociate insulinorezistenței. În ceea ce privește acestea din urmă, va fi vorba despre genele asociate metabolismului glucidic, gene asociate metabolismului lipidic, gene legate de mecanismul de acțiune al insulinei, gene ale obezității. Principalele gene candidate pentru DZ tip 2 sunt reprezentate în tabel.

 

Genele candidate în DZ tip 2

 

INSULINOSECREȚIE INSULINOREZISTENȚĂ
Metabolism glucidic Metabolism lipidic Acțiunea insulinei Obezitatea
HLA GLUT 1 LPL Insulina Leptină
KATP-Kir6.2 GLUT 2 HSL IR Receptor leptină
HNF4α GLUT 4 Apo B IRS 1 și 2 Β3- AR
Glucokinaza Hexokinaza Apo E PI3K UCP 1
HNF1α Glicogensintetaza PPAR α PKB UCP 2 și UCP 3
IPF-1 Fosfofructokinaza PPAR γ   PPAR γ
HNF1β Adenozindezaminaza ADN mitocondrial   TNFα
  GLP-1     DRD 2
  ADN mitocondrial     Adipoectină
        Rezistină

Dintre genele menționate unele au fost după cum se știe dovedit implicate în diabetul de tip 1 și a MODY. Multe dintre ele au fost testate pentru diabetul de tip 2, reyultatele fiind deocamdată neconcludente.

Cu toate dificultățile, în prezent au fost confirmate 3 gene pentru care unele polimorfisme sunt asociate categoric cu un risc crescut pentru DZ tip 2. Cea mai cunoscută este gena pentru receptorul activat de proliferări peroxizomici de tip PPAR γ de pe cromosomul 3p24-p25, pentru care alela Pro12 a polimorfismului Pro12Ala este asociată cu un risc de 1,25 ori mai mare  de apariție a DZ tip 2.

Cea de a doua genă confirmată este de reprezentată de gena care codifică subunitatea Kir 6.2 a canalului KATP  (KCNJ 11) de pe cromosomul 11p14-15. Astfel s-a arătat că o mutație punctiformă E23K se asociază  cu o activitate  crescută a canalului KATP din celulele beta și duc la scăderea capacității insulinosecretorii. Această mutație joacă un rol important în patogeneza diabetului zaharat de tip 2 prin afectare a capacității insulinosecretorii a celulelor beta.  Alte mutații ale acestei gene, care răspunde de funcția insulinosecretorie a celulelor beta, sunt implicate în apariția hiperinsulinismului persistent și hipoglicemiilor infantile (mutații care favorizează închiderea canalelor KATP) precum și a unor forme de diabet neonatal permanent.

În sfârșit cea de  a treia genă dovedit implicată în apariția DZ tip 2 este reprezentată de gena TCF7L2 (Transcription Factor 7 like 2) de pe cromosomul 10q. Nu se cunoște încă cu exactitate mecanismul intervenției acestei gene în patogenia DZ tip 2, ipotezele avansate incluzând afectarea insulinosecreției ca urmare a scăderii eliberării postprandiale de GLP 1 (Glucagon Like Peptide 1) de la nivel intestinal (enterohormon cunoscut ca având un marcat efect de potențare a insulinosecreției postprandiale) sau tulburări în reglarea adipogenezei și funcției adipocitare, cu posibilelel implicații în setarea gradului de sensibilitate la insulină a acestui țesut.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

60

Ar putea sa te intereseze:




Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2017