...





                        

09:37

Cum se manifesta sindromul de hipertensiune intracraniană?



Indiferent care din componentele endocraniului (parenchim nervos, compartiment vascular sau lichid cefalo-rahidian) îşi modifică volumul, ele determină un efect opus egal asupra celorlalţi componenţi, care sunt practic incompresibili (efectul Monro-Kellie).

Raportul conţinut-conţinător poate fi modificat de următorii factori:

  1. Existenţa unui proces patologic expansiv înlocuitor de spaţiu sau generator de reacţie edematoasă a creierului.
  2. Creşterea de volum a parenchimului cerebral prin edem cerebral de diverse cauze.
  3. Creşterea cantităţii de lichid cefalo-rahidian prin hipersecreţie sau blocaj al circulaţiei sale.
  4. Modificările patului vascular.
  5. Evoluţia unei craniostenoze.
  6. Tumori ale cutiei craniene cu evoluţie endocraniană.
  7. Fracturi cu înfundare.

În patogenia H.I.C. tulburarea circulaţiei sanguine care apare de la început este unul din

factorii importanţi care determină suplimentar leziuni nervoase şi corespunzător simptome de focar neurologic ce se extind lent progresiv sau acut prin efect hemoragic sau ischemic.

 

Simptome clinice ale sindromului de H.I.C.

Simptome principale: cefaleea, greaţa, vărsăturile şi staza papilară.

Cefaleea este simptomul dominant în sindromul de H.I.C. Dureea este la început localizată, de exemplu fronto-occpipital, ulterior generalizându-se păstrând totuşi localizarea de debut. În tumorile supratentoriale, durerea este localizată la început în dreptul tumorii şi chiar percuţia craniului la acest nivel poate produce durere. Durerea are în timp un mers progresiv, ascendent. Creşte ca intensitate, se întinde pe o durată mai mare a zilei până la a deveni continuă şi nu mai cedează la antinevralgice obişnuite. Cefaleea se accentuează în partea a doua a nopţii şi spre dimineaţă, apoi se calmează după una-două vărsături. Durerea se accentuează la tuse, strănut şi orice efort ce măreşte tensiunea intracraniană. Durerea se produce uneori brusc prin schimbarea poziţiei capului. Cefaleea dispare, cel mai adesea, îndată ce se instalează atrofia optică, ce urmează după o lungă perioadă de stază papilară, care însă la copil poate să apară şi în câteva săptămâni.

Greaţa. Acest simptom este descris asociat vărsăturii, deşi el poate preceda sau nu vărsătura, iar alteori el persistă singur, este tenace, în legătură sau nu cu alimentaţia bolnavului, şi nu cedează decât după o vărsătură. Greaţa apare cel mai frecvent în tumorile de fosă posterioară.

Vărsăturile apar de obicei asociate cu cefaleea şi greaţa. Uneori sunt precedate numai de greaţă şi, rareori, apar brusc de tip exploziv, aşa cum se descria în vechile tratate sub denumirea de vărsături de tip cerebral – vărsături în jet.

Staza papilară este un sindrom pus în evidenţă prin examenul oftalmoscopic. Staza papilară poate fi bănuită clinic atunci când bolnavul acuză obnubilări pasagere ale vederii. Mai târziu, sub staza papilară se instalează atrofia optică şi atunci vederea scade progresiv. În această fază apar scotoame sau diverse limitări de câmp vizual, până la amuroza totală. De notat că la copil fazele de instalare a stazei se succed mult mai rapid, iar uneori atrofia se poate produce şi în câteva zile. Staza papilară evoluează în general progresiv. Întâi apare o ştergere a marginei papilare cu dilataţie venoasă. Apoi se decelează oftalmoscopic un edem ce şterge întregul contur al papilei optice. Edemul progresează şi papila proemină în vitros. În acest moment staza papilară este constituită şi încep să apară hemoragii mici ce cresc în timp. În stadiul următor edemul şi hemoragiile se retrag şi începe să se contureze discul papilei optice, demonstrând atrofia optică. Papila este acum palidă-albicioasă, cu contur net, săracă în vase. Vederea scade progresiv până la a pierde şi percepţia luminoasă, moment în care cecitatea este totală şi ireversibilă.

Staza apare cel mai frecvent în tumorile de fosă posterioară şi de linie mediană; apare mai târziu în meningioamele de convexitate, tumorile frontale şi tumorile emisferice infiltrative. În abcesul cerebral otogen şi traumatic staza se poate dezvolta rapid.

În traumatisme, staza nu merge totdeauna paralel cu formarea hematoamelor mai ales în faza acută.

Există însă un edem papilar persistent în unele traumatisme cranio-cerebrale închise, care durează uneori săptămâni sau 2-3 luni fără un corespondent clinic şi în afara oricărui hematom. Acest edem trebuie ţinut sub observaţie până la dispariţie şi de eliminat astfel posibilitatea existenţei unei complicaţii compresive sau concomitenţei unei alte leziuni, cum ar fi un traumatism pe tumoră cerebrală preexistentă.

Deşi a spune stază, înseamnă adesea a spune sindrom de H.I.C. şi, în continuare, înseamnă a spune proces înlocuitor de spaţiu, există încă multiple cauze, care pot produce staza papilară. În acelaşi timp, nu trebuie de uitat că şi în hipotensiunea intracraniană se poate descrie paradoxal prezenţa stazei papilare.

 

Simptome secundare ale sindromului de H.I.C.

Tulburări psihice. Se traduc printr-o stare de astenie psiho-fizică, o discretă lentoare în ce priveşte atenţia, percepţia, gândirea, iniţiativa sau apare o veritabilă obnubilare. Bolnavul nu mai este cel de dinainte, nu mai lucrează cu spor, copilul nu mai învaţă, nu se mai joacă. Aceste simptome sunt caracteristice hipertensiunii intracraniene şi este necesar a le depista la vreme.

În fazele mai avansate, tulburările de conştienţă pot ajunge la confuzia liniştită sau confuzia cu mare agitaţie psiho-motorie din edemul cerebral acut. Urmează somnolenţa, stupoarea şi diversele grade de comă.

Manifestări de suferinţă a nervilor cranieni. Perechea VI – nervul abducens apare cel mai adesea lezat, dar rămâne un semn lipsit de valoare localizatoare în H.I.C. Apariţia diplopiei şi a strabismului convergent se datoreşte lezării unuia sau ambilor nervi VI, cauzată de lungimea traiectului intracranian, pe care o are acest nerv.

Perechea VIII este interesată în H.I.C. prin componenta sa vestibulară şi se traduce prin vertij şi tulburări de echilibru.

Crize comiţiale pot apare în H.I.C. sub formă generalizată mai adesea sau localizată. Formele localizate sunt determinate de o leziune neoformativă sau de un edem cerebral regional. De aceea, crizele jacksoniene ce apar în faza de mare H.I.C. nu au aceeaşi valoare localizatoare ca cele ce apar în faza de debut sau de stare.

Bradicardia de obicei alternează fazic cu un ritm normal sau tahicardic. Este un semn de alarmă important în hematoamele intracraniene posttraumatice.

Tulburările de ritm cardiac sunt de o deosebită gravitate. Apar în momentul interesării trunchiului cerebral şi coexistă de obicei cu tulburări respiratorii (tahipnee, bradipnee, ritm Cheyne-Stookes).

Tulburările endocrine apar prin interesarea regiunii diencefalo-hipofizare şi se traduc prin

adipozitate, amenoree, impotenţă.

 

Evoluţia clinică a sindromului de H.I.C.

Sindromul de H.I.C. evoluează dfierit după agentul etiologic, factorii de agravare ce intervin, anumite caracteristici individuale legate de vârstă, sex, antecedente şi coexistenţe patologice etc.

În malformaţiile congenitale ce se asociază cu H.I.C. acest sindrom apare în copilărie şi la adolescent mai adesea, mai rar la adult.

În procesele expansive intracraniene şi cu deosebire în tumorile intracraniene, H.I.C. are în general o evoluţie lent progresivă. În prima fază există mecanisme de compensare care atenuează efectul compresiv al neoformaţiei, cum ar fi, de exemplu reducerea parţială a masei sângelui venos, utilizarea spaţiului lichidian cerebro-spinal, care la bătrâni este mai mare, iar la copil se produce desfacerea suturilor şi fontanelelor cu creşterea dimensiunilor cutiei craninene. La copil această creştere de volum a cutiei craniene face ca sindromul de de H.I.C. să apară mai târziu, atunci când tumora este de dimensiuni apreciabile.

Când mecanismele de compensare se epuizează, sindromul de H.I.C. se instalează cu toate atributele sale.

În procesele inflamatorii nesupurative, toxice sau alergice evoluţia este paralelă cu simptomele generale ale bolii.

Factorii care agravează mai mult sau mai puţin acut evoluţia unui sindrom de H.I.C. mai ales într-un proces înlocuitor de spaţiu sunt:

  1. Apariţia unei hemoragii (în anevrisme, malformaţii vasculare, tumori, encefalopatie hipertensivă, ateroscleroză).
  2. Dezvoltarea unui chist intra- sau paratumoral, aşa cum se poate dezvolta în orice tumoră cerebrală.
  3. Blocarea căilor de circulaţie a lichidului cefalo-rahidian – aşa cum se petrece mai ales în neoformaţiile cu sediu intraventricular şi de linie mediană (ventricolul 3 – fosă posterioară).
  4. Dezvoltarea unui edem cerebral acut perifocal cu tendinţă la generalizare sub influenţa unor factori diverşi: traumatism, expunere la soare, intoxicaţie etc.
  5. Producerea unei angajări sau hernieri cerebrale – complicaţia cea mai de temut din evoluţia unui sindrom de H.I.C.

Este firesc ca un corp, închis într-o cutie inextensibilă şi supus unei presiuni, să aibă tendinţă de a se refugia prin zonele de minimă rezistenţă. Acest fapt se petrece cu creierul care are în principal tendinţa de a ieşi prin gaura occipitală – dând hernia sau angajarea cerebeloasă sau amigdalină. Hernierea cerebrală se poate produce şi prin alte deplasări în lojele durale. Cel mai fercvent, acest tip de hernie se produce prin foramen Pacchioni de la nivelul cortului creieraşului, pe unde are loc angajarea temporală. Mai rar, hernierea se produce prin spaţiul de sub coasa creierului – angajarea subfalciformă şi încă angajarea centro-cerebrală.

Acestea sunt principalele angajări cerebrale şi consecinţa lor este compresiunea unor formaţiuni nervoase şi vasculare de importanţă vitală, cum sunt trunchiul cerebral (peduncul sau bulb şi zona mezodiencefalică), cu expresii clinice cel mai adesea de mare gravitate.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

105

Ar putea sa te intereseze:




Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2017