...





                        

17:02

Epilepsia la copii



   Se întâlneşte mai frecvent la vârsta de 10-14 ani, în perioada pubertăţii. La 30% din pacienţi debutează noaptea (V.A.Gileanovski, 1954, G. E.Suchareva, 1974, V.V. Covalev, 1979, ş.a.). 

 

Ca şi la maturi, epilepsia poate debuta cu crize convulsive şi neconvulsive, cu stări paroxistice şi în stare cronică finalizează prin schimbări de caracter şi intelect. Se manifestă următoarele tipuri de crize epileptice: crize epileptice majore (grand mal); crize epileptice minore (petit mal); crize epileptice akinetice; crize epileptice adversive; crize epileptice operculare. Crizele epileptice la copiii de vârstă preşcolară şi şcolară debutează brusc, fără prodrom şi aură.

 

  Crizele epileptice majore (grand mal) se manifestă prin pier­derea cunoştinţei şi căderea bruscă jos. Apare numai faza tonică cu o contractură musculară a jumătăţii de corp, oprirea mai îndelungată a respiraţiei decât la maturi, cianoză pronunţată. Globii oculari sunt îndreptaţi „peste cap", pupilele nu reacţionează la lumină. Convulsiile nu sunt simetrice, la unul şi acelaşi bolnav odată apar din dreapta, oda­tă din stânga. Convulsia durează până Ia 50 secunde, copilul adoarme, după trezire nu ştie ce i s-a întâmplat. Crizele se pot repeta ziua şi noaptea. La sugari convulsiile epileptice apar sub formă de relaxare bruscă musculară a jumătăţii de corp cu pierderea cunoştinţei.

 

  Crize epileptice minore (petit mal) se întâlnesc la copii mai des decât la maturi şi au o simptomatologie mai complexă. Crizele epileptice minore apar de obicei mai frecvent la vârsta de 4 ani. în pubertate nu se observă (V. V. Kovaliov, 1979). Se caracterizează prin pierderea cunoş­tinţei, înălbirea timp de câteva secunde a feţei, fixarea privirii într-o di­recţie, fibrilaţii oculare, relaxarea musculară a feţei şi a mâinilor. Copilul poate scăpa din mână obiectele, jucăriile, dar nu cade jos. Aceste crize minore se pot produce de mai multe ori pe zi. 

 

  Crize epileptice akinetice. Mai frecvent apar Ia copii cu leziuni or­ganice pronunţate, la vârsta de 2-4 ani. Sunt caracterizate de pierderea bruscă a tonusului muscular. Copilul cade jos, dar repede se ridică. La alţii se observă fibrilaţii musculare cu îndreptarea capului şi corpului înainte de parcă se închină, se salută. Cunoştinţa se pierde pentru câteva secunde.

 

  Crize epileptice adversive. Se caracterizează prin pierderea cunoş­tinţei pentru câteva secunde cu întoarcerea capului şi a corpului în par­tea opusă leziunii cerebrale.

 

  Crize epileptice operculare. Se întâlnesc mai frecvent la vârsta preşcolară. Se manifestă prin pierderea cunoştinţei timp de câteva se­cunde. Copilul nu vorbeşte, faţa se înălbeşte, ochii devin tulburi, exe­cută acţiuni de mestecare, rumegate, înghiţire, bolborosesc. Se observă hipersalivaţia. Stările paroxistice la copii se întâlnesc mai frecvent sub formă de ex­citaţii psihomotorii cu dereglări de conştiinţă. Paroxismele psihomotorii se observă la vârsta preşcolară şi şcolară, apar şi se termină brusc, au o simptomatică mai elementară şi mai redusă decât la maturi. Pot apărea sub formă de acţiuni elementare: bătăi din palme, sărituri în sus, strânge­rea hainelor, rotiri pe loc. La alţii se observă acţiuni de a da din bărbie, de a înghiţi, de a mesteca. 

 

     Deseori stările paroxistice apar la copii noaptea. Acestea prezintă o frică pronunţată, vorbesc prin somn cu fraze neînţele­se, ţipă, strigă. Astfel de paroxisme se repetă des şi durează de la câteva minute până la câteva ore. La copiii de vârstă şcolară apare şi somnam-bulismul, automatismul ambulatoriu. Stările disforice la copii nu sunt pronunţate. Apar pe un fond de ob­nubilare, cu un plâns nemotivat, nimeni nu le poate intra în voie, sunt trişti, mânioşi, agresivi, bătăuşi. Stările de disforie durează de la câteva ore până la 2-3 zile şi au tendinţa de a se repeta. Stări psihotice cu halu­cinaţii şi delir la copii cu epilepsie apar rar. Ca şi la maturi, la copiii cu epilepsie se observă schimbări de caracter şi intelect, predominând însă instabilitatea psihomotorie şi afectivă, labilitatea atenţiei, viscozitatea gândirii, lipsa iniţiativei, sugestibilitatea, impulsivitatea. 

 

     Demenţa epileptică la copiii cu epilepsie depinde de vârsta la care au debutat crizele şi de cauza care le determină. Decăderea intelectuală de­pinde şi de evoluţia procesului epileptic. Cu cât boala epileptică debutează la o vârsta mai mică, cu atât mai repede se observă un proces de degradare intelectuală. Demenţa apare pe fondul unor modificări caracterologice de scădere a memoriei, de anihilare a proceselor de analiză şi abstractizare a gândirii. Gândirea devine vâscoasă, concretă, cu un limbaj lent, monoton, sărac, cu expresii stereotipe. Treptat se pierd cunoştinţele şcolare. Copii devin egoişti, fără interese sociale.

 

     Epilepsia la copii şi la maturi are o evoluţie de obicei progredientă, cu un prognostic mai des nefavorabil. In ultimii ani (A.M. Pleşco, 1996, O.L. Cobâleanschi, 1997) au fost studiate variante de epilepsie benignă care au un debut de somn febril, cataminal, viscero-vegetativ, afectiv-respirator. Evoluţia epilepsiei benigne se află în corelaţie intimă cu funcţiile de bază ale organismul şi are un pronostic favorabil. Din investigaţii este folosită mai frecvent (EFM) electroencefa-lografia, cu ajutorul căreia poate fi precizat diagnosticul, apreciată terapia şi pronosticul.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

4390

Ar putea sa te intereseze:




Cel mai bun fotograf de nunta 


Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2020