Complicaţii se produc de obicei în evoluţia gravă sub formă de trombo-flebite, pancreatite, pielonefrite, epididimite, pleurezii, bronşiectazii, infarct pul­monar. Actualmente datorită terapiei antirickettsioase complicaţiile sînt o raritate. în cazurile nediagnosticate sau de tratament inoportun, mai ales în formele cronicizate, sînt posibile complicaţii, inclusiv endocardită rickettsioa-să, encefalită rickettsioasă etc.

Diagnostic şi diagnostic diferenţial

Polimorfismul tabloului clinic în febra Q dificiliază diagnosticul bolii numai în funcţie de complexul simptomatic, în special a cazurilor sporadice de îmbolnăvire. Se cer confirmări serologice sau izolarea rickettsiilor din sînge.

Drept teste serologice pot servi RFC şi reacţia de aglutinare (RA), prin care se pot depista anticorpi cu titru diagnostic (1:8—1:6) la majoritatea bolnavilor începînd cu ziua a 8—10-a de boală, ce ating ulterior 1:512. După 1—5 luni titrul de anticorpi scade, deşi în valori de 1:8— 1:32 el persistă la majoritatea convalescenţilor luni, uneori ani — în RA şi 3—5—7—1 1 ani — în RFC. Se consideră, că pentru confirmarea diagnostică şi excluderea bolii în anamneză prin observarea dinamică la intervale de 4— 6 zile se cere sporirea titrelor acestor reacţii de 2—4 ori ; în ultimul timp RFC se montează cu antigene din faza I şi II de variabilitate a rickettsiilor.

Nu se recurge la reacţia de hemaglutinare şi cea de neutralizare a substanţei toxice, deoarece din Rickettsia burnetii nu reuşeşte extragerea hema-glutinogenelor şi Uzaţilor lor, necesare pentru montarea acestor reacţii. Anu­mite informaţii, deşi în fond retrospective, poate furniza testul alergic cutanat. Pentru aceasta intracutanat (pe faţa palmară a antebraţului) se administrea­ză 0,1 ml de alergen (antigen corespunzător din Rickettsia burnetii omorîte şi autoclavate sau antigen solubil din faza I de variabilitate) şi în prezenţa hiperemiei cu edem reacţia este apreciată ca fiind pozitivă. De o valoare diagnos­tică mai mare este izolarea R. burnetii din sîngele, urina sau sputa bolnavilor.

Tratamentul afecţiunii este complex, include remedii antietiologice, patoge-netice şi simptomatice. Deosebit de eficiente sînt antibioticele tetraciclinice, mai puţin eficiente sînt preparatele levomicetinei. Administrarea precoce cîte 2 g nictemeral de tetracicline, graţie acţiunii lor antirickettsioase, poate în­trerupe procesul patologic încă în primele 2—3 zile.

Spre a evita recidivele ele se prescriu pentru un termen de 7—10 zile, indiferent de normalizarea tempe­raturii şi starea generală a bolnavului. în doze de 2—2,5 g tetraciclinele sînt de obicei eficiente şi pentru amendarea hepatitei şi endocarditei apărute uneori în febra Q.

Un efect şi mai bun în asemenea cazuri, precum şi în formele cro­nicizate de maladie se va obţine de la administrarea preparatului în doze de 0,3 g X 3/zi, în asociere cu levomicetinâ cîte 0,5 g de 3 ori pe zi. Dacă după 2—3 zile tetraciclinele administrate perorai nu dau nici un efect, tratamentul se completează cu administrarea lor parenterală (sigmamicină, oletetrină) cî­te 100 000 U (0,1 g) de 3 ori timp de 2—3 zile. Preparatele se pot asocia şi cu levomicetinâ administrată parenteral (levomicetină-succinat de sodiu, clorocid C).

Luînd în consideraţie faptul că febra Q este o reticuloendotelioză ce de­termină apariţia focarelor inflamatoare în organele parenchimatoase şi restruc­turări alergice în organism, în special în formele latente şi cronice cu evoluţie gravă, se recomandă administrarea remediilor antihistaminice şi antiinflama-toare, de exemplu, aspirină, reopirină şi butadion, neuroleptice sau hormoni steroizi în doze nictemerale medii — prednisolon cîte 30—60 mg, dexameta-zon cîte 4—5 mg, triamcinolon cîte 20 mg, hidrocortizon cîte 125—250 mg curs de 5—8 zile, care vor potenţa, fără îndoială, efectul terapeutic.

în caz de insta­lare a hepatitei rickettsioase, miocarditei sau endocarditei tratamentul cu aceste preparate în combinare cu antibiotice va continua pînă la atingerea efectului dorit în doze şi mai mari. Totodată se pot face perfuzii cu sînge izogrup sau plasmă, se prescriu glicozide cardiace şi substanţe cu efect vasopresor. Reme­dii simptomatice se aplică numai după indicaţii.

Pronostic

Febra Q este o rickettsioza benignă, care se soldează de obicei cu însănătoşire rapidă. Medicaţia cu antibiotice aproape că exclude cazurile letale şi complicaţiile.