Infectiile pneumococice. Clasificarea agentului (familie, gen, sp.). Factorii de patogenitate. Infectiile cauzate.    Diagnosticul microbiologic. Prelevatele. Microscopia directa,  izolarea si identificarea culturii pure, diferentierea de S.pyogenes. Profilaxia specifica a infectiilor pneumococice.

Streptococii negrupabili (lipsiţi de antigene de perete)

Streptococcus pneumoniae (prezent pe mucoasele omului şi ale unor mamifere, în special în nasofaringe)

Alţi streptococi negrupabili (S.mitis, S.mutans, S.oralis, S.sanguis). Prezenţi în cavitatea bucală, joacă rol în geneza cariei dentare, în infecţii materno-fetale, bacteriemii şi endocardite

Streptococcus pneumoniae

Caractere morfo-tinctoriale: diplococi ovoizi sau lanceolaţi, gram+, imobili, nesporogeni, capsulaţi.

Caractere de cultură: cultivă pe medii elective (geloză-sânge, geloză-ser, bulion-ser), pH optimal 7,8. Pe geloză-sânge, peste 18-24 ore de incubare la 35-37° C în atmosferă cu 5-10% CO₂, formează colonii S mici, cu o zonă de hemoliză alfa (verzuie). Din cauza autolizei pneumococilor centrul coloniilor se deprimă. Tulpinile necapsulate formează colonii R.

Structura antigenică: Antigene capsulare, de origine polizaharidică. Permit clasificarea pneumococilor în 90 serotipuri. Antigenul proteic R, mascat de Ag capsulare. Antigenul proteic M, specific de tip.

Factori de patogenitate: Capsula (rol antifagocitar); Adezine; sIgA – protează; Acidul lipoteichoic (implicat în reacţii inflamatoare cu semne generale şi leziuni tisulare, posibil şoc); Autolizinele (eliberarea unor factori bacterieni cu rol în virulenţă); Pneumolizina (hemolizina). Efect citotoxic asupra celulelor epiteliale şi endoteliale. Reduce activitatea bactericidă a PMN; Hialuronidaza; Neuraminidaza

S.pneumoniae se diferenţiază de alţi streptococi prin: Sensibilitatea la optochină; Liza culturii de pneumococi în prezenţa sărurilor biliare (activarea autolizinelor) – testul de solubilitate în bilă; Patogenitatea pneumococilor pentru şoarece; Prezenţa capsulei; Hidroliza inulinei

Epidemiologia infecţiilor cu pneumococi

Sursa de infecţie – purtătorii sănătoşi (naso-faringe) sau bolnavii

Calea de transmitere – aerogenă

Infecţiile cauzate de S.pneumoniae

Infecţii respiratorii: pneumonia francă lobară acută, broncho-pneumonii, bronşite, otite, sinusite, mastoidite. Meningite (în special la copii). Bacteriemii cu artrite, peritonită, pericardită, endocardită.

Imunitatea antipneumococică este specifică de tip, prin Ac anti-capsulari.

Diagnosticul de laborator al infecţiilor streptococice

Prelevate – în funcţie de forma clinică (tampon faringean sau cutanat, puncţie a ţesutului sub-cutanat, LCR, puroi, sânge, etc)

Diagnosticul direct

Examenul microscopic (frotiu Gram – orientativ, RIF)

Examenul bacteriologic (de bază)

Detectarea serologică a Ag specifice

Identificarea ADN prin tehnici de biologie moleculară

Diagnosticul indirect (util în infecţii post-streptococice)

Evidenţierea Ac ASLO în cazul RAA (titru diagnostic > 200 UA/ml)

Ac antistreptodornază B (titru diagnostic > 240 UA/ml) + ASLO în cazul GNA

Dozarea Ac anti-hialuronidază (titru diagnostic > 350 UA/ml) şi anti-streptokinază (titru diagnostic > 160 UA/ml)

Diagnosticul scarlatinei

Pentru identificarea eritemului scarlatinos se utilizează reacţia Schultz-Charlton (anti-eritrotoxina inoculată în erupţie determină dispariţia exantemului). Reacţia Dick pentru depistarea Ac anti-eritrotoxină (determinarea receptivităţii la scarlatină). I/dermic se inoculează 0,1 ml eritrotoxină. Rezultat pozitiv: peste 24 ore eritem local peste 10 mm (lipsa anti-eritrotoxinei, receptivitate). Rezultat negativ: absenţa eritemului (anticorpi prezenţi, persoană imună la scarlatină)

Profilaxia specifică a infecţiilor streptococice

Vaccin contra S.pyogenes nu există (variabilitatea proteinei M, Ag comune cu ţesuturile umane)

Femeile purtătoare de S.agalactiae sunt imunizate cu vaccin din polizaharide capsulare

Există un vaccin anti-pneumococic, constituit din antigene capsulare mai frecvent întâlnite în regiune

Tratamentul infecţiilor streptococice

S.pyogenes este sensibil la penicilina G şi macrolide. Tratamentul anginelor previne complicaţiile post-streptococice.

S.pneumoniae este sensibil la peniciline şi cefalosporine. Există tulpini rezistente la tetraciclină, eritromicină, macrolide.