...





                        

20:23

Inflamatia fibrinoasã si purulentã



Inflamatia fibrinoasã

             În inflamatia fibrinoasã, modificãrile inflamatoare mai pronuntate induc o permeabilitate vascularã mult crescutã permitând constituirea unui exudat bogat în proteine, în special în fibrinã care se precipitã sub forma de depozite albicioase-cenusii, pãroase pe suprafata seroaselor sau mucoaselor. Se întâlneste la nivelul seroaselor, în special a cavitãtilor pleuralã si pericardicã, mai ales în tuberculozã si reumatism, suprafata congestinatã a acestor seroase fiind acoperitã cu depozite mai mult sau mai putin abundente de fibrinã care le conferã un aspect pãros sau de pâine unsã cu unt.tumoriÎntr-o fazã a pneumoniei, inflamatia produsã de multe ori de pneumococi determinã umplerea alveolelor pulmonare cu o retea de fibrinã (pneumonie crupoasã). Anumite depozite de fibrinã pot apare în interstitiul diferitelor organe în cursul diverselor procese inflamatoare nesupurative.

La nivelul mucoaselor, în special respiratoare si digestivã, depozitele de fibrinã seamãnã cu niste membrane lipsite de structurã celularã, de unde denumirea de inflamatie de tip pseudomembranos care se mai dã inflamatiei fibrinoase în aceste conditii. Sunt interesate în special amigdalele si faringele, procesul inflamator prezentând o tendintã de extensiune spre fosele nazale sau spre laringe si cãile respiratoare. Inflamatia este determinatã de infectii microbiene în special cu bacili difterici sau streptococi. Obstruarea laringelui cu false membrane de fibrinã constituie o complicatie gravã a difteriei, crupul difteric. Exudat pseudomembranos se întâlneste mai rar si pe mucoasa altor segmente digestive, ca si pe cea urogenitalã, la nivelul vezicii urinare, a vaginului si a vulvei.

Inflamatia fibrinoasã de la nivelul mucoaselor poate îmbrãca în functie de gravitatea leziunilor mai multe aspecte. Când leziunile sunt mai superficiale, pseudomembrana de fibrinã se desprinde cu usurintã de pe suprafata mucoaselor care apar congestionate dar fãrã ulceratii sau interesate numai de ulceratii superficiale. În aceste cazuri se vorbeste de inflamatie crupoasã. Când mucoasa este mai profund ulceratã, falsele membrane aderã puternic de tesutul conjunctiv si falsa membranã se desprinde cu greutate, apãrând o suprafatã hemoragicã. Acest aspect este realizat în special de difterie de unde denumirea de inflamatie difteroidã. În alte cazuri depozitul pseudomembranos se usucã si se eliminã împreunã cu tesutul subiacent necrozat. Aceastã situatie se întâlneste de exemplu la nivelul plãcilor lui Peyer, în febrã tifoidã si se numeste inflamatie crustoasã.tumori

Microscopic, falsele membrane apar formate din reteaua de fibrinã care contine un numãr redus de leucocite, cu exceptia stratului profund, unde aceste celule sunt mai numeroase, putând fi amestecate cu celule epiteliale descuamate. Cantitatea redusã de celule inflamatoare din exudat explicã tendinta mai redusã de autolizã si resorbtie, cu evolutia spre organizare în tesut de granulatie si tesut conjunctiv, mai ales în formele difteroide. La nivelul cavitãtilor seroase aceastã evolutie duce la constituirea de aderente (simfize sau sinechii); îngustãri sau obliterãri a unor traiecte se pot întâlni la nivelul mucoaselor. În formele crupoase se întâlneste mai des eventualitatea ramolirii si desprinderii falselor membrane de pe mucoasa mai putin alteratã.

Rar se întâlnesc false membrane si la nivelul unor plãgi cutanate suprainfectate cu diferiti microbi în special cu bacili difteroizi.

 

 

Inflamatia purulentã

 

Inflamatia purulentã este una din cele mai rãspândite forme de reactie inflamatoare. Se caracterizeazã prin aparitia unui exudat vâscos de diferite culori (gãlbui, verzui, albãstrui, brun, albicios) numit puroi. Este format din plasmã cu un bogat continut de proteine, în special fibrinã pe cale de lizã si un numãr mare de celule inflamatoare, mai ales granulocite multe din ele pe cale de necrozã (globule de puroi). Puroiul mai contine material provenit din necroza tesuturilor precum si microbii care au produs inflamatia.

În etiologia acestui tip de inflamatie se întâlnesc constant anumite bacterii ale cãror proprietãti biologice determinã formarea puroiului numite bacterii piogene. Cele mai caracteristice sunt cocii piogeni, stafilococul, streptococul, meningococul, pneumococul, gonococul, dar si bacilul piocianic sau bacilul coli; în anumite conditii si alti germeni inclusiv bacilul tuberculos pot produce leziuni purulente.

Inflamatia purulentã prezintã o serie de aspecte caracteristice în diferitele tesuturi si organe. În general, indiferent de localizare, inflamatia purulentã îmbracã o formã circumscrisã, sau abcedatã si o formã difuzã sau flegmonoasã care se întâlneste în masa unui organ. Ea se prezintã si sub forma unui exudat purulent la suprafata organului.inflamatia

Abcesul este o leziune bine delimitatã de formã ovalã sau rotundã, unicã sau multiplã, constând dintr-o cavitate plinã cu puroi delimitatã de o zonã de tesut necrotic, congestiv. Cavitatea rezultã din necroza tesutului infiltrat cu leucocite, proces numit supuratie sau ramolitie purulentã. La palpare produce senzatia caracteristicã de fluctuentã. Se întâlneste în tesutul celular subcutanat, unde reprezintã propagarea unei infectii cutanate, ca si în orice organ, unde infectia a ajuns pe cale sanguinã sau limfaticã sau prin intermediul unor canale (tract gastrointestinal, cãi biliare, bronhii, cãi urinare). Prezintã tendinta de a se deschide la suprafata corpului sau a diferitelor organe prin aparitia în urma necrozei a unui traiect patologic numit fistulã. Deschiderea la suprafata mucoaselor sau a seroaselor se complicã cu inflamatia purulentã a acestor structuri. Infiltrarea puroiului în interstitiul unui organ poate duce la aparitia de noi abcese (abcese propagate). Fatã de aceste aspect caracteristic abcesului acut, care prezintã prin excelentã toate simptomele inflamatiei, cu trecerea timpului în jurul leziunii se constituie un tesut de granulatie care contribuie la producerea de nou exudat purulent de unde numele de membranã piogenã. Evolutia procesului duce si la constituirea unei membrane periferice fibroase, semnele inflamatiei acute diminuând pe mãsura trecerii procesului în cronicitate (abces cronic). Semnele inflamatoare sunt mai putin evidente si în cazul abceselor determinate de infectia tuberculoasã (abces rece); suprainfectia acestor leziuni cu germeni piogeni poate duce la reaparitia acestor semne (abces rece încãlzit). Stafilococii prezintã o deosebitã perdilectie de producere a unor leziuni abcedate.

Flegmonul se caracterizeazã prin infiltratia purulentã a diferitelor tesuturi si organe ceea ce favorizeazã extinderea infectiei si conferã o gravitate sporitã leziunii. Poate fi întâlnit la orice nivel, dar apare caracteristic în tesutul celular subcutanat al extremintãtilor, unde fenomenele inflamatoare sunt foarte exprimate, ca si în apendice sau colecist unde poate produce perforarea organelor respective cu peritonitã purulentã consecutivã.

Ambele tipuri de leziuni purulente, dar mai ales flegmonul, se pot complica cu limfangite, limfadenite si flebite. Pãtrunderea si înmultirea microbilor în sânge cu aparitia unor simptome caracteristice acestei situatii constituie septicemia, spre deosebire de bacteriemie, care este pãtrunderea trecãtoare si asimptomaticã a microbilor în sânge. Prezenta puroiului în sânge constituie piemia, care de regulã este concomitentã cu prezenta microbilor, fiind vorba de o septicopiemie. Din sânge microbii rãspândesc infectia în diferite organe producând abcese metastatice si supuratii.

În cavitãtile seroase, microbii piogeni determinã aparitia de colectii purulente sau empieme, cel mai caracteristic fiind empiemul toracic. Suprafata congestionatã si ulceratã a seroaselor este acoperitã de depozite fibrinopurulente si cavitatea se umple cu lichid purulent. Peritonita purulentã, complicatie a perforatiilor organelor abdominale sau a plãgilor peretelui abdominal este o boalã foarte gravã.inflamatie

Pe suprafata mucoaselor se întâlnesc inflamatii purulente în care puroiul se amestecã cu mucusul, constituind aspectul de catar purulent (rinite, sinuzite, bronsite). Este caracteristicã inflamatia purulentã a uretrei determinatã de gonococ sau blenoragia.

O serie de aspecte particulare sunt realizate de inflamatia purulentã de la nivelul pielii. Transformarea continututui seros al veziculelor si bulelor în puroi duce la aparitia pustulelor. Când pustula se acoperã cu o crustã rezultatã din uscarea exudatului, se transformã în impetigo. Inflamatia purulentã a folicului pilos se numeste foliculitã, când intereseazã si glandele anexe se numeste furuncul. Mai multi furunculi învecinati formeazã furunculul antracoid sau carbunculul, nume derivat din relativa asemãnare cu leziunea cutanatã produsã de bacilul cãrbunos. Supuratia glandelor sudoripare axilare constituie hidrosadenita. Flegmonul extremitãtii degetelor se numeste panaritiu, în timp ce supuratia în jurul unghiilor paronichie sau perionichie.

Prin tendinta la complicatii si generalizare, inflamatia purulentã rãmâne, în ciuda eficacitãtii tratamentului cu antibiotice, una din formele grave de nflamatie.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

164

Ar putea sa te intereseze:




Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2017