...






                        

19:24

Leziunele stomacului , diafragmului si a duodenului



LEZIUNILE DIAFRAGMULUI

Mai frecvent sunt întâlnite în traumatismele deschise toraco-abdominale şi abdomino-toracice, când diafragmul suferă în 50-70% cazuri. În traumele închise ale abdomenului diafragmul este lezat doar în 2,8% cazuri. Cele mai frecvente cazuri a rupturii diafragmului sunt accidentele de circulaţie şi căderea de la înălţime, în lăgătură cu creşterea bruscă a presiunii intraabdominale. Mai des este lezată cupola diafragmului stâng (75%), fapt ce îşi află justificarea în particularităţile anatomice. Din punct de vedere clinic ruptura diafragmului se evidenţiază prin semne de insuficienţa respiratorie şi cardiovasculară, durere, iar în caz de strangulare a stomacului sau intestinului – prin semne de ocluzie intestinală. Cel mai informativ procedeu diagnostic este radiografia de ansamblu, care ne demonstrează imaginea organelor cavitare în cavitatea pleurală, deplasarea mediastinului, niveluri hidroaerice, etc. În cazuri dificile (neregularitatea cupolei diafragmei, etc.) se recurge la radioscopia (grafia) baritată, irigoscopia de urgenţă sau laparoscopie.

Tratamentul rupturii diafragmului este chirurgical. De cele mai dese ori se efectuează laparotomia (căci mai frecvent sunt lezate organele abdominale), dar se poate efectua atât toracotomia, cât şi toracolaparotomia. Organele strangulate se reponează, iar ruptura este lichidată prin suturarea marginilor defectului în 2 straturi cu fire neresorbabile. Mortalitatea în rupturile diafragmului atinge 50-58% şi este determinată de diagnosticările tardive cu necroza organelor strangulate.

 

LEZIUNILE STOMACULUI

            Leziunea stomacului mai des are loc în traumatismele deschise (6-12%), decât în cele închise (2-3%). Peretele anterior este afectat mai des, uneori sunt lezaţi ambii pereţi. Deosebim leziuni traumatice ale stomacului: nepenetrante (când are loc lezarea numai a seroasei şi musculoasei), penetrante şi transfixiante. Tabloul leziunilor penetrante este identic cu cel al ulcerului perforat, dezvoltându-se fulgerător de rând cu sindromul algic şi o încordare musculară răspândită, din sonda gastrică se elimină suc gastric cu amestec de sânge. Revizia canalului vulnerat în traumatismele deschise, radioscopia de ansamblu cu scoaterea în evidenţă a aerului liber, laparocenteza şi mai ales laparoscopia confirmă diagnosticul. Rareori este necesară fibrogastroscopia.

Tratamentul leziunilor traumatice ale stomacului este chirurgical – excizia marginilor necrozate, suturarea în 2 straturi cu aspiraţie nazogastrică permanentă şi antibioticoterapie intensivă în perioada postoperatorie. Leziunile masive ale stomacului cu strivirea şi necrotizarea pereţilor cer intervenţii mai radicale. Mortalitatea în aceste leziuni este determinată de peritonită şi constituie 42-57%.

 

LEZIUNILE DUODENULUI

             Leziunea duodenului în traumatismele închise şi deschise are loc în 1-5% cazuri şi în virtutea situării sale anatomice, de cele mai dese ori se combină cu lezarea altor organe: ficatul, căile biliare, pancreasul, vasele trunchiului celiac şi v.portă.

Deosebim leziuni intraabdominale (contuzia şi hematomul peretelui, plaga nepenetrantă, ruptura transversală), precum şi retroperitoneale (lezarea peretelui posterior al duodenului).

Tabloul clinic în leziunile intraabdominale este asemănător celui în perforaţiile patologice a tractului digestiv şi nu prezintă dificultăţi diagnostice. Greutăţile de bază în acest plan apar în cazurile leziunilor retroperitoneale (a peretelui posterior), căci în primele 12 ore bolnavul prezintă doar plângeri la dureri moderate în hipocondrul drept şi regiunea lombară din dreapta, însă după acest răstimp starea lor se agravează, apar semne peritoneale şi de intoxicaţie. Se depistează semnul Vighiato (emfizem al ţesutului adipos în jurul ombilicului).

Semnele radiologice în aceste situaţii sunt: lărgirea opacităţii muşchiului psoas, prezintă aerul în spaţiul retroperitoneal, ieşirea substanţei de contrast în afara cadranului duodenal. Un rol important îl are FEGDS, căci, dealtfel rupturile retroperitoneale pot rămâne neobservate chiar şi în timpul operaţiei în 20-30% cazuri, prezentând un pericol mare prin formarea abceselor spaţiului retroperitoneal.

Intraoperator facilitează diagnosticul următoarele semne: prezenţa hematomului retroperitoneal, emfizemul ţesutului adipos retroperitoneal, colorarea foiţei peritoneale posterioare cu bila. Pentru o mai bună revizie a duodenului el se mobilizează după procedeul Kocher. Uneori este necesară FEGDS intraoperatorie.

Tratamentul leziunilor duodenului se reduce la suturarea plăgilor peretelui duodenal, iar în cazurile defectelor mari sau a rupturii transversale – se impun diverse anastomoze, inclusiv cu excluderea pilorului. În toate cazurile vom asigura o aspiraţie permanentă, o alimentare parenterală şi enterală printr-o sondă deplasată mult mai jos de suturi şi o drenare adecvată a abdomenului şi a spaţiului retroperitoneal. Mortalitatea postoperatorie este de 15-29,5%, iar în traumele asociate – 45-54%.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

28

Ar putea sa te intereseze:




Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2017