...





                        

16:46

Metoda acoperirii in tratamentul protetic a dintilor



Caracteristic metodei acoperirii este aplicarea unei coroane de înveliş, care acoperă parţial sau total suprafaţa coroanei naturale a dintelui, pregătită în prealabil în acest scop.

 

Clasificarea coroanelor de înveliş se face după mai multe criterii:

  1. după suprafeţele acoperite:
  2. coroane totale, care acoperă întreaga coroană clinică a dintelui;
  3. coroane parţiale, care:
  • fie lasă liberă o faţă a dintelui;
  • fie lasă libere mai multe feţe ale dintelui;
  • fie lasă liberă câte o porţiune din toate feţele dintelui.
  1. după tehnologia de laborator:
  2. prin ştanţare;
  3. prin turnare cu grosime totală sau cu grosime dirijată;
  4. prin polimerizare;
  5. prin coacere;
  6. prin tehnologii mixte: - turnare polimerizare;

- turnare –coacere.

  1. după durata pentru care sunt prevăzute:
  2. coroane provizorii: - prefabricate;

- confecţionate extemporaneu de medic în cabinet;

  1. coroane finale.

Criteriile de alegere a coroanei de înveliş:

  1. Scopul urmărit: Exemplu: există un incisiv central, care are modificări de culoare; se poate face o coroană fizionomică, ceramică sau acrilică. Dacă, însă acest dinte trebuie folosit ca element de agregare pentru o punte trebuie să alegem o coroană metalo-ceramică sau metalo-polimerică;
  2. Topografia dintelui: Exemplu: dacă este vorba de molarul 3 nu sunt motive să facem o coroană fizionomică sau parţial fizionomică;
  3. Starea paradonţiului: dacă este un parodonţiu care a avut probleme se face o coroană cu prag supragingival;
  4. Starea organului pulpar: pe un dinte frontal se poate face o coroana ¾ la dinţii vitali, sau o coroană cu pivot radicular sau cu cep în camera pulpară la dinţii devitali;
  5. Morfologia dintelui: anumite coroane de înveliş sunt contraindicate de particularităţile morfologice ale coroanei dentare;
  6. Condiţiile tehnico-materiale: aliaje disponibile, dotarea cabinetului şi a laboratorului, priceperea tehnicianului, cunoştinţele şi manualitatea medicului.

 

Indicaţiile acoperirii

 

Acoperirea dinţilor se face în mai multe scopuri:

 

  1. În scop restaurator - morfofuncţional:

 

  • Carii întinse în suprafaţă;
  • Fracturi care interesează un cuspid;
  • Carii întinse în suprafaţă şi în profunzime, în care coroana de înveliş se face după o restauraţie corono-radiculară (fie turnată, fie extemporanee);
  • Abraziune patrologică localizată
  • Migrări verticale sau orizontale (după corectarea planului de ocluzie la migrările verticale şi după redresarea poziţiei ortodontice şi prin şlefuire la cele orizontale).
  • Modificări de culoare
  • Anomalii de volum (microdonţie şi aceasta în anumite limite)
  • Anomalii de formă
  • Anomalii de poziţie: rotaţii mici în axul dintelui
  • Abraziune patologică generalizată, pentru refacerea în întregime a morfologiei ocluzale.

 

  1. In scop protetic:
  • Element de agregare pentru punţi;
  • Elemente de menţinere, stabilizare şi sprijin la protezele parţiale mobilizabile;

 

În cazul croşetului Ackers, există mai multe situaţii:

  1. Este bine ca dintele pe care este aplicat să aibă o convexitate V-O bună, ca braţul elastic să fie mai bine ţinut sub convexitate. În caz că această convexitate nu este destul de bine pronunţată se va face o coroană de înveliş.
  2. Pentru lăcaşul pintenului ocluzal se va face o coroană de înveliş ce are la acest nivel o şlefuire corespunzătoare.
  3. Braţul opozant este plasat supracingular, iar când proteza se ridică de pe câmpul protetic el nu va mai opune nici o rezistenţă la acţiunea forţei braţului elastic şi proteza se va deplasa mai mult. Pentru această situaţie se poate face un braţ opozant.

Elementele speciale de menţinere şi sprijin ale protezelor parţiale;

  1. Sistem de culisare: de exemplu se poate face pe un premolar o coroană de înveliş ca element de agregare (pentru protezarea unei edentaţii terminale cu o proteză mobilizabilă)
  2. Sistemul Dolder: sistem bară cu călăreţi

 

  • În scop preventiv-profilactic:
    • Pentru prevenirea eroziunilor date de croşete
    • La dinţii cu obturaţii mari, multiple
    • Pentru evitarea locurilor de retenţie la dinţii care mărginesc breşa protezată mobilizabil
    • Pe dinţii limitanţi ai breşei protezate mobilizabil; pentru prevenirea mobilizării sunt indicate coroane solodarizate între ele adică pentru transformarea dinţilor monoradiculari în “dinţi pluriradiculari” (pentru prevenirea bolilor parodontale)
    • La coroanele solidarizate între ele, pentru imobilizarea dinţilor parodontotici, după tratament parodontal.

Scopul pregătirii dintelui pentru o coroană de înveliş este să obţinem un bont dentar neretentiv, de formă cilindrică sau tronconică, cu diametrul mai mare la colet.

 

Controlul şlefuirii ocluzale:

  1. a) Controlul vizual se practică cu cavitatea orală închisă în intercuspidare şi medicul urmăreşte dacă există spaţiu. Această tehnică de control este utilizată numai de medici foarte rutinaţi.
  2. b) Controlul cu hârtia de articulaţie de 0,25 mm îndoită de opt ori. Hârtia de articulaţie trebuie împăturită de atâtea ori până când are grosimea spaţiului ocluzal care trebuie obţinut. Pe de altă parte, o hârtie cu cât este mai groasă cu atât este mai rigidă, va sta ca o punte peste cuspizi şi va lăsa urme false pe ei.
  3. c) Controlul cu ceară de ocluzie; se foloseşte o ceară de ocluzie cu o grosime de 1.5-2 mm, modelată după forma dintelui. Acolo unde această ceară intens colorată devine mai transparentă sau se perforează înseamnă că dintele nu a fost şlefuit suficient.
  4. d) Controlul cu coroana provizorie extemporanee: în momentul adaptării feţei ocluzale se poate subţia sau perfora şi indică o insuficientă şlefuire.

Controlul cu indexul din silicon vâscos secționat vestibulo-oral și mezio-distal.

Controlul şlefuirii feţelor proximale:

Controlul şlefuirii feţelor proximale reprezintă verificarea deretentivizării, care se poate face cu latul sondei sau cu sârma de perimetrie cu diametru de 0,20 mm.

Deretentivizarea se mai poate verifica bine cu coroana provizorie realizată extemporaneu, care nu mai iese de pe bont în momentul când acesta este retentiv.

Ideal ar fi ca bontul să aibă formă cilindrică, dar practic se face tronconic (pentru siguranţă). Unii autori recomandă, înclinarea pereţilor bontului să fie de 30 de o parte şi de alta iar alţi autori indică 60 de o parte şi de alta. Cel mai bine, pentru verificat este de a folosi un dispozitiv de preparări paralele.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

103

Ar putea sa te intereseze:




Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2017