Oftalmopatia endocrină este o afecţiune autoimună de sine stătătoare şi reprezintă o alterare complexă a ţesuturilor orbitei, însoţită de infiltraţie, edem şi proliferarea muşchilor retrobulbari şi ţesutului celuloadipos.
Această afecţiune a fost delimitată ca o unitate nozologică separată datorită faptului că are o patogenie specifică şi poate evolua de sine stătător, poate însoţi, anticipa ori apărea după vindecarea GDT.
La baza patogeniei bolii stă procesul de formare a anticorpilor contra ţesutului retrobulbar şi muşchilor oculari, care stimulează sinteza glicoza minoglicanilor - substanţe hidrofile. Procesul este însoţit de edem, creşterea masei ţesutului orbitei şi protruzia bulbilor oculari din interior. Mai frecvent apare la purtătorii de HLA - DR3.
Forma severă se întâlneşte mai ales la bărbaţi. în normă protruzia bulbilor oculari este de 16 - 19 mm.
Se cunosc trei grade de gravitate a bolii:
Spre deosebire de semnele oculare din GDT, în oftalmopatia endocrină ele sunt mult mai pronunţate şi determinate de protruzia bulbilor oculari din interiorul orbitei.
Semen oculare: Semnele oculare în GDT, care evoluiază fără oftalmopatie tireotoxică (endocrină), sunt slab pronunţate şi sunt condiţionate de efectul crescut al catecolaminelor şi afectării musculaturii oculo-palpebrale.
Se cunosc următoarele semne oculare:
1) semnul De Graefe - retracţia exagerată a palpebralei superioare la fixarea privirii asupra unui obiect mişcat de sus în jos (Graefe superior) şi de jos în sus (inferior);
2) semnul Moebius - deficit de convergenţă;
3) semnul Rosenbach - tremorul pleoapelor închise;
4) semnul Kocher - accentuarea refracţiei palpebrale la fixarea unui obiect;
5) semnul Dalrympl - fanta palpebrală larg deschisă;
6) semnul Stelvag - clipit rar;
7) semnul Joffroy-Marie - la privirea în sus, muşchiul frontal nu se contractă (cute frontale anihilate ori lipsă);
8) semnul Ellinec - hiperpigmentaţie palpebrală;
9) semnul Crauss - luciu exagerat al ochilor.
Se mai determină lacrimaţie exagerată, senzaţie de nisip în ochi, fotofobie, asociate în cazurile mai grave, cu oftalmopatie endocrină- diplopie, strabism.
Tratamentul oftalmopatiei endocrine
In cazul asocierii cu GDT, se tratează ambele afecţiuni. Oftalmopatia endocrină necesită tratament cuglucocorticoizi.
Există mai multe scheme de tratament. Mai frecvent se aplică următoarea: tratamentul începe cu 60-1 OOmg/zi de prednisolon până la obţinerea efectului (2-2,5 săptămâni) cu scăderea lentă a dozei (durata e de 1,5-3 luni).
Poate fi utilizată şi o altă schemă de tratament:
Următoarele săptămâni doza se micşorează cu 5 mg până la 5 mg/zi (timp de 2,5-3 luni). Se aplică, de asemenea, tratament pentru deshidratare cu sulfat de magneziu, eufilină, diuretice. în cazurile mai grave - radioterapie la nivelul orbitelor, iar în cele deosebit de grave se recurge la decompresia orbitelor. |