Oftalmopatia endocrină este o afecţiune autoimună de sine stătătoare şi reprezintă o alterare complexă a ţesuturilor orbitei, însoţită de infiltraţie, edem şi proliferarea muşchilor retrobulbari şi ţesutului celuloadipos.

Această afecţiune a fost delimitată ca o unitate nozologică separată datorită faptului că are o patogenie specifică şi poate evolua de sine stătător, poate însoţi, anticipa ori apărea după vindecarea GDT.

La baza patogeniei bolii stă procesul de formare a anticorpilor contra ţesutului retrobulbar şi muşchilor oculari, care stimulează sinteza glicoza minoglicanilor - substanţe hidrofile. Procesul este însoţit de edem, creşterea masei ţesutului orbitei şi protruzia bulbilor oculari din interior. Mai frecvent apare la purtătorii de HLA - DR3.

Forma severă se întâlneşte mai ales  la bărbaţi. în normă protruzia bulbilor oculari este de 16 - 19 mm.

Se cunosc trei grade de gravitate a bolii:

• + 3- 4 mm;

• + 5-7 mm

• peste 8 mm faţă de nivelul normal.

Spre deosebire de semnele oculare din GDT, în oftalmopatia endocrină ele sunt mult mai pronunţate şi determinate de protruzia bulbilor oculari din interiorul orbitei.

Semen oculare: Semnele oculare în GDT, care evoluiază fără oftalmopatie tireotoxică (endocrină), sunt slab pronunţate şi sunt condiţionate de efectul crescut al catecolaminelor şi afectării musculaturii oculo-palpebrale.

Se cunosc următoarele semne oculare:

1) semnul De Graefe - retracţia exagerată a palpebralei superioare la fixarea privirii asupra unui obiect mişcat de sus în jos (Graefe superior) şi de jos în sus (inferior);

2) semnul Moebius - deficit de convergenţă;

3) semnul Rosenbach - tremorul pleoapelor închise;

4) semnul Kocher - accentuarea refracţiei palpebrale la fixarea unui obiect;

5) semnul Dalrympl - fanta palpebrală larg deschisă;

6) semnul Stelvag - clipit rar;

7) semnul Joffroy-Marie - la privirea în sus, muşchiul frontal nu se contractă (cute frontale anihilate ori lipsă);

8) semnul Ellinec - hiperpigmentaţie palpebrală;

9) semnul Crauss - luciu exagerat al ochilor.

Se mai determină lacrimaţie exagerată, senzaţie de nisip în ochi, fotofobie, asociate în cazurile mai grave, cu oftalmopatie endocrină- diplopie, strabism.

Tratamentul oftalmopatiei endocrine

In cazul asocierii cu GDT, se tratează ambele afecţiuni. Oftalmopatia endocrină necesită tratament cuglucocorticoizi.

Există mai multe scheme de tratament. Mai frecvent se aplică următoarea: tratamentul începe cu 60-1 OOmg/zi de prednisolon până la obţinerea efectului (2-2,5 săptămâni) cu scăderea lentă a dozei (durata e de 1,5-3 luni).

Poate fi utilizată şi o altă schemă de tratament:

• prima săptămână 60-65 mg/zi de prednisolon,

• a doua - 50-55 mg/zi,

• a treia 40-45 mg/zi,

• a patra 30-35 mg/zi,

• a cincea 20-25 mg/zi.

Următoarele săptămâni  doza se micşorează cu 5 mg până la 5 mg/zi (timp de 2,5-3 luni). Se aplică, de asemenea, tratament pentru deshidratare cu sulfat de magneziu, eufilină, diuretice. în cazurile mai grave - radioterapie la nivelul orbitelor, iar în cele deosebit de grave se recurge la decompresia orbitelor.