...





                        

10:24

Ornitoza. Patogenia. Tabloul clinic. Diagnosticul. Principii de tratament



Tablou clinic

Perioada de incubaţie durează 7—10 zile. Boala de obicei debutează acut, cu frison, cefalee şi mialgii, ascensiune termică. La unii bol­navi se constată o perioadă prodromală de 2—3 zile sub formă de indispoziţie, nausee, artralgii. Temperatura mai frecvent se ridică pînă la 38—39°C şi are caracter remitent. în cazurile grave temperatura înaltă persistă timp înde­lungat, în cele uşoare ea este de scurtă durată şi subfebrilă.

în funcţie de predominarea unor anumite simptome se disting în mod con­venţional următoarele variante de ornitoza : gripală, pneumonică, tifoidă şi meningeală. în 85% din cazuri ornitoza evoluează după tipul variantei gri­pale sau pneumonice. După gravitatea procesului afecţiunii se disting forme grave, medii, uşoare şi fruste de ornitoza. Rolul principal în tabloul clinic al ornitozei îl au leziunile bronhiilor şi ficatului. După 2—3 zile de boală apare tuse uscată, semne de laringită şi traheobronşită.ornitoza

Modificările inflamatorii în plămîni se declară în a 5—7-a zi de boală. Pen­tru pneumonia prin ornitoza este caracteristică lipsa dispneei şi semnele fizi-cale instabile : submatitate, raluri solitare crepitante sau umede în porţiunile inferioare ale plămînilor, murmur vezicular diminuat. La 30—40% din bolnavi în ziua a 8—10-a se intensifică tuşea, apare sputa, dispneea, cianoza mucoase­lor, în plămîni obiectiv se determină semne nete de pneumonie.

Radiologie se constată patru tipuri de pneumonii : interstiţiale, micronodu-lare, macrofocale şi crupoase, care sînt în funcţie de prezenţa monoinfecţiei sau infecţiei mixte.. Pentru toate tipurile de pneumonii sînt caracteristice în-groşarea hilurilor şi întărirea desenului bronhovascular, iar într-o serie de cazuri — sporirea în volum a ganglionilor limfatici bifurcaţionali. Modificările interstiţiale din plămîni se relevă deseori pe parcursul cîtorva ani şi după su­portarea bolii. în ornitoza cronică şi în caz de sechele clinic manifeste se contu­rează tabloul unei bronşite cronice, pneumoscleroze şi pneumonii cronice.

Dereglarea activităţii sistemului cardiovascular se manifestă prin puls labil şi bradicardie. Indicii maximali ai tensiunii arteriale sistolice deseori sînt sub nivel. în cazurile severe se constată asurzirea zgomotelor cardiace, suflu sistolic. Electrocardiografia relevă aplatisarea şi caracterul bifazic al undei T şi lungirea intervalului T, ce denotă afectarea toxieo-alergică a miocardului şi alte modificări nespecifice.

Disfuncţiile tubului digestiv nu au un caracter specific. La bolnavi se tul­bură apetitul, apare nausee, mai rar — vomă şi scaun lichid. La o treime din bolnavi se constată sporire în volum a ficatului, semne de tulburare a funcţiei acestuia, inclusiv pînă la dezvoltarea unei hepatite parenchimatoase. La 30— 40% din bolnavi splina prezintă exces de volum. Modificări din partea siste­mului urogenital nu se constată.

în toate formele de ornitoza este afectat sistemul nervos. Cele mai frecvente semne sînt cefaleea, astenia, insomnia, adinamia, indolenţa. în cazuri grave apare stare depresivă, delir, amenţie cu agitaţie psihomotorie, euforie ; e posi­bilă scăderea temporară a acuităţii vizuale, anizocoria, nistagmul, se poate releva meningism. în cazuri sporadice se dezvoltă meningită seroasă cu evoluţie scurtă şi favorabilă. Deseori apar variate semne de tulburări vegetative.

Aproximativ la 20% din bolnavi se produc recidive de boală, atît pe fond de proces patologic neterminat, cît şi după încheierea lui peste 2—4 săptămîni (recidive precoce) şi peste 3—6 luni (recidive tardive). La 12% din bolnavi ornitoza trece în formă cronică cu^durată de la 2 la 10 ani.

în afară de formele clinice menţionate, se semnalează şi infecţie latentă, care se încheie spontan prin eliberarea organismului de agentul patogen sau se activizează, deseori sub acţiunea unor factori incontrolabili, cu evoluţie spre formă cronică recidivantă de boală. De menţionat, că la 25% din bolnavii tra­taţi activ şi orientat pe parcursul cîtorva ani se constată sechele sub formă de tulburări astenovegetative şi procese inflamatorii cronice în căile respirato­rii şi în plămîni. Semne de lezare la nivelul altor organe se întîlnesc rar.

Examenul sîngelui relevă accelerarea VSH. în cazurile rare necomplicate de ornitoza se determină leucopenie, în caz de asociere a florei bacteriene secundare—leucocitoză. în perioada de involuţie se determină limfocitoză.

Complicaţii se produc rar. Printre acestea sînt : parezele membrelor, poli-nevritele, tromboflebitele, colapsul, paralizia ligamentelor vocale, encefalita, miocardita, formele secundare focale şi localizate ale afecţiunilor stafilococice.

Diagnostic şi diagnostic diferenţial. Diagnosticul ornitozei se bazează pe datele clinice şi epidemiologice şi pe rezultatele examenelor de laborator.

Cea mai extemporanee metodă de diagnostic este montarea probei intracu-tanate cu alergen ornitozic : după administrarea a 0,1 ml de alergen peste 24—48 ore se constată hiperemie şi infiltrat, care se estimează după dimen­siune şi intensitate conform sistemului „ + + + " [Terskin I.]. Proba cutanată pozitivă se stabileşte de la 2—3 zile de boală la 2—3 luni.

O metodă tradiţională a diagnosticului serologic al ornitozei este reacţia de fixare a complementului cu antigen ornitozic grupospecific. Rezultatele pozitive ale RFC se relevă în ziua a 10-a de boală. Valoare diagnostică au in­dicii titrului de anticorpi complementofixatori echivalenţi cu 1:8—1:16, cu con­diţia sporirii lor în dinamica infecţiei. Aceşti anticorpi se decelează deseori în sîngele convalescenţilor pe parcursul cîtorva ani. Cea mai sensibilă metodă de serodiagnostic este decelarea anticorpilor ornitozici umorali grupo- şi tipos-pecifici prin metoda imunofluorescenţei indirecte. Valoare diagnostică au titrele de anticorpi 1:16 şi peste şi indicii seroconversiei. Cea mai convingătoare metodă de diagnostic este decelarea agentului din sîngele sau sputa bolna­vilor în ou de găină embrionat, în culturi de celule de vertebrate, în organis­mele şoarecilor de laborator, precum şi indicaţia lui imunologică în celulele afectate prin metoda directă imunologică sau imunoenzimatică.ornitoza

Diagnosticul diferenţial al ornitozei se face cu gripa, paragripa, afecţiunile respiratorii de altă etiologie virală sau micoplasmatică, precum şi cu tifosurile, febra Q, tularemia, leptospiroza, bruceloza, mononucleoza infecţioasă şi tu­berculoza pulmonară.

Tratamentul ornitozei rezidă în administrarea remediillor etiopatogenetice cu contul formei, gradului de gravitate şi perioadei afecţiunii. Mai frecvent se aplică preparatele seriei tetraciclinice în doză de 0,2—0,3 gX3/zi, curs de 5—10 zile. în pneumoniile provocate de microflora rezistentă la tetraciclină se aplică, cu contul antibioticogramei, alte antibiotice şi chimiopreparate, preponderent cu efect de durată.

Din remediile patogenetice se administrează preparate antiinflamatorii şi desensibilizante — pipolfen, suprastină, dimedrol, aspirină în doze curente curs de 5—7 zile. în cazuri grave se recurge la corticosteroizi. în terapia com­plexă se aplică pe larg vitaminele, remediile cardiotonice, soluţiile de dezinto­xicare, oxigenoterapia. Pentru tratarea formelor cronice suplimentar se poate folosi vaccinul tisular inactivat, propus de I. Terskih şi A. Bekleşova (1963).

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

506

Ar putea sa te intereseze:




Cel mai bun fotograf de nunta 


Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин.Kostüme für Fasching А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2019