...






                        

20:20

Partea endocrină a pancreasului. Hormonii pancreatici



Partea endocrină a pancreasului este reprezentată prin insule descrise în 1869 de Langerhans. Insulele pancreatice (insulele Langerhans) sunt repartizate difuz în parenchimul exocrin al  pancreasului, alcătuind 1 -1,5% din volumul total al acestuia şi au în diametru 50-400 milimicroni (majoritatea insulelor au în diametru 200 milimicroni). în pancreasul omului matur pot fi depistate de la 170 mii până la 2 milioane de astfel de insule. Insulele Langerhans sunt reprezentate prin celulele de tip a, p delta G, E, F. Celulele a constituie 20- 25% din componenţa celulară a insulelor şi prezintă locul de formare a glucagonului. La om şi la cobai ele sunt situate aproape uniform pe toată suprafaţa insulei. Predomină însă celulele-beta (75-80%), în care se sintezează şi se depozitează insulina. Aceste celule conţin granule dreptunghiulare cu o matrice cristalină înconjurată de un material amorf.

Celulele delta reprezintă locul de formare a somatostatinei. în procesul de biosinteză se formează mai întâi molecula proinsulinei, de la care se desprinde apoi molecula de insulina şi de peptidă C. Sinteza proinsulinei are loc în ribozomii reţelei endoplasmatice ordinare. Studiile recente au arătat că iniţial se formează preproinsulina, care în microzomi se transformă foarte repede. în proinsulină, transportată din cisterne în complexul Golgi. Perioada de la iniţierea sintezei insulinei până la trecerea ei în complexul Golgi alcătuieşte circa 20 min. în complexul Golgi are loc convertirea proinsulinei în insulina. Reacţia este dependentă de energie, iar pentru realizarea ei sunt necesare 30-60 min. Se consideră că insulina se formează din proinsulină nu numai în complexul Golgi, dar şi în granulele secretorii nou-formate, sau în «progranule», care părăsesc complexul Golgi şi se plasează în citoplasmă celulară. în aceste granule, procesul de formare a insulinei din proinsulină se realizează pe parcursul mai multor ore.

Convertirea proinsulinei în insulina se realizează cu participarea a două tipuri de enzime proteolitice: a enzimei analogice cu tripsina şi a carboxipeptidazei B. Ultima este necesară pentru scindarea fragmentului

C-terminal, care rezultă din forma intermediară a proinsulinei - intermediata I, în care peptida C este despărţită de grupa terminală a lanţului A. Exista şi o alta formă a proinsulinei - intermediata II, în care peptida C este despărţită de terminalul C al lanţului B. Astfel, granulele pe lângă insulina şi peptida C (94%), conţin de asemenea proinsulină, intermediate (circa 6%) şi ioni de zinc. Secreţia insulinei se realizează prin Emiocitoză. Glucoza, ce pătrunde în sânge din tubul digestiv, favorizează o eliminare mult mai considerabilă a insulinei din celulele beta ale pancreasului şi,

fireşte, o creştere mai mare a nivelului insulinei în plasma sanguină. Proteinele şi aminoacizii, de asemenea, stimulează eliberarea insulinei. Un rol important în controlul secreţiei insulinei revine şi altor factori: sistemului nervos simpatic şi parasimpatic, hormonului somatotrop, hormonilor corticosuprarenali, lactogenului placentar, estrogenilor.

Insulina secretată de pancreas este repartizată în organism nu numai în circulaţia sanguină periferică, dar şi în limfă, bilă, urină. Perioada ei de înjumătăţire constituie 3-5 min. Metabolismul insulinei are loc mai ales în ficat şi rinichi.

 

Glucagonul factor ce induce hipoglicemia — glucagonul. în procesul de biosinteză se formează mai întâi proglucagonul, de la molecula căruia, intracelular, sub acţiunea proteazelor, se desprinde molecula de glucagon. Glucagonul secretat de celulele alfa ale insulelor Langerhans nimereşte mai întâi în spaţiul intracelular, iar apoi, cu fluxul sanguin, prin vena portă, în ficat. Nu este exclusă posibilitatea transportării glucagonului în organism în stare conjugată cu globulinele. Perioada de înjumătăţire a glucagonului din plasma sanguină constituie de la 3 până la 16 rnin. Formele libere de glucagon metabolizează şi sunt înlăturate rapid din sânge, pe când glucagonul cuplat cu peptidele plasmatice se metabolizează mai lent. Distracţia glucagonului are loc în ficat şi rinichi. Glucagonul posedă acţiune glicogenolitică şi gluconeogenică. rolul său principal în organism constă în reglarea formării şi ieşirii glucozei din ficat cu scopul menţinerii homeostazei glucozei în sânge pentru aprovizionarea adecvată a ţesuturilor SNC, care utilizează glucoza în calitate de material energetic. Celulele alfa, ca şi celulele beta, sunt sensibile la schimbările minime ale nivelului de glucoza în sânge şi în spaţiul extracelular: în funcţie de aceasta se schimbă viteza secreţiei insulinei şi a glucagonului. Aşadar, nivelul glucozei în sânge se menţine, în fond, prin secreţia insulinei şi a glucagonului. 

Somatostatina. Somatostatina se produce şi în celulele delta ale insulelor Langerhans. Somatostatina suprimă secreţia insulinei şi a glucagonului.Eliberarea ei este stimulată de administrarea leucinei, arginineiglucozei, pancreozimin-colecistokininei, gastrinei, polipeptidei gastrice inhibitoare, secretinei şi AMPc. Noradrenalina şi diazoxidul inhibă eli­

berarea somatostatinei. Acţionând asupra tubului digestiv, somatostatina oprimă eliberarea gastrinei şi secreţia gastrin-stimulată a acidului clor-hidric, eliberarea pancreozimin-colecistokininei, contractarea veziculei biliare, absorbţia intestinală şi viteza fluxului sanguin în vasele tractului gastrointestinal.

Polipeptida pancreatică secretată de către celulele-F ale insulelor Langerhans, situate predominant la periferia acestora. Reprezintă o polipeptida.Polipeptida pancreatică stimulează secreţia sucului gastric, însă oprimă secreţia lui provocată de pentagastrină. Ea este un antagonist al colecistochininei şi suprimă secreţia pancreasului stimulată de colecistochinină.Ingerarea glucozei, grăsimilor de asemenea este însoţită de creşterea concentraţiei polipeptidei pancreatice în sânge, iar după perfuzia intravenoasă a acestor substanţe secreţia hormonilor nu se schimbă. Administrarea atropinei, vagotomia blochează secreţia polipeptidei pancreatice ca răspuns la ingerarea alimentelor,

şi invers, excitarea nervului vagus, precum şi administrarea gastrinei, secretinei sau colecistochininei sunt însoţite de creşterea nivelului acestui hormon în serul sanguine.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

84

Ar putea sa te intereseze:




Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2017