...





                        

09:05

Presiunea arterială



Este unul dintre principalii parametrii a hemodinamicii, presiunea arterială este condiţionată de:

  • Debitul cardiac – volumul de sânge ejectat din ventriculul stâng într-un minut.
  • Volumul de sânge circulat.
  • Rezistenţa periferică, determinată de tonusul arterelor mici şi arteriolelor.

      Presiunea arterială variază permanent în dependenţă de fazele ciclului cardiac. Se măreşte rapid după deschiderea sigmoidei aortale şi atinge valoarea maximă la mijlocul sistolei cardiace (P sistolică) – în acest moment valoarea P/A este practic identică cu presiunea sistolică maximă a ventriculului stâng; ea începe lent să scadă după închiderea sigmoidelor. Valoarea P/A devine minimă la sfârşitul diastolei şi depinde în particular de durata diastolei (P diastolică).

Presiunea diferenţială (pulsatilă) este diferenţa dintre presiunea sitolică şi diastolică.

Presiunea medie eficace este o noţiune mai mult teoretică; are o valoare constantă şi oferă sângelui aceiaşi viteză volumetrică ca şi valorile oscilatorii normale a P/A. P medie este mult apropiată de presiunea diastolică, ea poate fi calculată astfel:

Pm = Pd + (Ps+Pd)/3

Pentru oamenii adulţi valorile normale ale P/A în aortă sau a arterei humerale în repaus sunt:

  • P sistolică 110 şi 140 mmHg
  • P diastolică 60 şi 90 mmHg
  • P medie 75 şi 100 mmHg

De obicei P/A creşte o dată cu vârsta. Astfel, la copii până la 10 ani Ps < 100 mmHg; la 50 ani Ps 150 mmHg, cea diastolică 95 mmHg.

Variaţiile P/A în dependeţă de ciclul cardiac sunt denumite unde de ordinul I. Există la fel şi variaţii ale P/A în dependenţă de ciclul respirator şi formează unde de ordinul II. În timpul inspirului PA sade la expiraţie creşte. Undele de ordinul III depind de activitatea centrului vasomotor, conţin câteva unde de ordinul II.

            Presiunea arterială în diferite regiuni ale sistemului vascular. La intrare în arteriole 70-80 mmHg, este apropiată de P/A medie, deci rezistenţa arterelor nu este mare. La intrare în capilare 20-25 mmHg. De aici rezult ca în patul arteriolar are loc cea mai mare cădere de presiune – cu 40 mmHg, respectiv rezistenţa în aceste vase este ridicată. De aceea aceste vase se numesc rezistive. La ieşirea din capilare PA=10-15 mmHg. În venele sistemice în poziţie culcată 5-10 mmHg. În terminaţiile venoase în atriul drept P=0 mmHg.

 

Metodele de măsurare a P/A

     Toate metodele se divizează în invazive şi neinvazive. În cazul metodei invazive PA este direct măsurată printr-o arteră cateterizată. Această metodă este des folosită în secţiile de reanimare.

     Metodele neinvazive sunt folosite în practica terapeutică. Există metoda stetoacustică (Korotkof) şi metoda palpatoare (Riva-Roci).

Principiul de măsurare a P/A.

        O manşetă de cauciuc este plasată pe partea mijlocie a braţului şi folosind o pară de cauciuc pompăm aer în manşetă. Creşterea presiunii aerului din manşetă este controlată de un manometru unit cu manşeta. Aerul umple manşeta şi astfel, se comprimă artera humerală.

      Metoda stetoacustică prevede folosirea stetoscopului. Pavilionul stetoscopului se aplică în fosa cubitală, fapt ce permite aprecierea existenţei şi tipului zgomotului fluxului sanguin. Absenţa acestui flux se depistează în cazul când presiunea în manşetă este mai mare ca cea sistolică sau fluxul este laminar – presiunea în manşetă este mai mică decât presiunea arterială diastolică, de aceia nu se aude nici un zgomot. Zgomotele pot fi auzite în timpul când presiunea în manşetă este mai mică ca cea sistolică şi mai mare ca cea diastolică – zgomotele Korotkof. Începutul zgomotelor coincide cu presiunea sistolică, sfârşitul zgomotelor coincide cu presiunea diastolică. În cazul când nu dispunem de stetoscop se aplică metode Riva-Roci. Găsim pulsul pe artera radială, apoi pompăm aer în manşetă până la dispariţia pulsului. Când presiunea în manşetă devine puţin mai mică ca PA sistolică pulsul se apreciază. Momentul aprecierii pulsului corespunde valorii P/A sistolice. P/A diastolică prin metoda Riva-Roci nu se determină.

Pulsul arterial

      Pulsul arterial reprezintă oscilaţiile ritmice a pereţilor arteriali, condiţionate de creşterea presiunii în timpul sistolei ventriculare. Pulsul arterial poate fi palpat deasupra arterei radiale, temporale, carotide, femorale, dorsalis pedis, etc. Undele pulsatile se formează în aortă în timpul ejecţiei sângelui din ventricule. În acest moment presiunea în aortă creşte brusc şi pereţii aortei se întind. Undele de presiune se propagă de la aortă spre arterii, arteriole. Unda pulsatilă dispare în capilare. Viteza de propagare a undei pulsative nu depinde de viteza fluxului sanguin, doar de elasticitatea vasului. Viteza sângelui maximă este 0,3-0,5 m/s, viteza undei pulsatile este de 5-9 m/s.

Caracteristicile clinice ale pulsului arterial

  1. Frecvenţa
  2. Viteza (puls lent – tardus, puls rapid – celer)
  3. Amplituda pulsului – este determinată de amplitudinea oscilaţiilor peretelui vascular.
  4. Tensiunea pulsului – forţa care trebuieşte aplicată pe arteră pentru dispariţia pulsului.
  5. Ritmul (ritmic şi aritmic)
  6. Deficitul de puls – este diferenţa dintre frecvenţa cardiacă şi frecvenţa pulsului – la fibrilaţiile atriale, extrasistole. De aceia trebuie de palpat pulsul şi de auscultat inima în acelaşi timp.

 

Înregistrarea pulsului arterial – sfigmografia

  • anacrota corespunde ejecţiei ventriculare.
  • dicrota – corespunde perioadei de la începutul diastolei ventriculare până la închiderea valvei semilunare, când sângele tinde să se întoarcă din aortă în ventricul.
  • catacrota – corespunde diastolei ventriculare după închiderea valvei sigmoide.

 

Hemodinamica venoasă

         Venele asigură întoarcerea sângelui spre inimă şi participă la echilibrul hemodinamic prin modificarea volumului de sânge pe care-l duc fiind un depozit de sânge volemic. Presiunea venoasă: în vene 10-15 mmHg; venele sistemice în poziţie culcată 5-10 mmHg; la capătul venos în atriul drept presiunea este aproape 0 mmHg.

Factorii ce asigură refluxul sângelui

  1. Principalul este activitatea cardiacă. Contracţiile inimii formează o diferenţă de presiune între începutul şi sfârşitul sistemei venoase.
  2. Activitatea musculară. Contracţia muşchilor provoacă exprimarea venelor intramusculare şi comprimarea venelor învecinate cu muşchiul. Această comprimare asigură mişcarea sângelui pe care-l conţin aceste vene. Această mişcare este unidirecţională – spre inimă şi este facilitată de valvele venelor.
  3. Există o compresie intermitentă realizată de pulsaţiile arterelor adiacente.
  4. Acţiunea mişcărilor ventilatorii. La inspiraţie volumul toracic creşte, iar presiunea intratoracală scade, acest fapt măreşte diferenţa de presiune în vene şi amplifică reîntoarcerea venoasă. Metoda de înregistrare a presiunii venoase – flebografia. Flebograma venelor situate în apropierea inimii:

a – sistola atriilor, lipsa valvelor între atrii si vene face ca în timpul sistolei sa crească presiunea în vene

c – se datoreşte ridicării planşeului atrio-ventricular în timpul sistolei ventriculare

x – coborârea planşeului atrio-ventricular în timpul contracţiei izotonice a ventriculilor

v – relaxarea planşeului atrio-ventricular în timpul relaxării izovolumetrice a ventriculilor

y – corespunde deschiderii valvelor tricuspide

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

3126

Ar putea sa te intereseze:




Cel mai bun fotograf de nunta 


Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2020