...





                        

16:50

Rickettsiozele. Tifosul exantematic



Rickettsiozele. Tifosul exantematic. Agentii cauzali (familie, gen, sp.). Patogeneza infectiei. Diagnosticul microbiologic. Prelevate. Metodele microscopica, biologica. Diagnosticul serologic si  diferentierea tifosului exantematic epidemic, endemic, bolii Brill-Zinsser. Profilaxia specifica.

CARACTERISTICA GENERALĂ A RICKETTSIILOR

Rickettsiile = bacterii intracelulare obligatorii. Ciclul lor de dezvoltare necesită o gazdă vertebrată (om, câine, şobolan) şi un vector (păduche, purice, căpuşă, acarian).

Reprezintă mi/o G- de dimensiuni mici, comparabile cu virusurile mari (500 nm). Totuşi, reprezintă bacterii, deoarece se multiplică prin diviziune binară, posedă ADN şi ARN, sunt sensibile la antibiotice.

CLASIFICARE

Familia Rickettsiaceae

Genuri: Rickettsia (care include 2 grupuri)

Grupul tifos, constituit din R.prowazekii (responsabilă de tifosul exantematic epidemic, vector păduchele) şi R. typhi (responsabilă de tifosul exantematic endemic, murin, vector puricele)

Grupul febrelor pătate, transmise prin căpuşe (R.rickettsii, R.conorii, R.australis, R.akari, R.sibirica, etc)

Genul Orientia, cu unica specie O.tsutsugamushi, agentul febrei de lăstăriş

Genul Coxiella, unica specie C.burnetii, responsabilă de febra Q

N.B. Genurile Ehrlichia şi Bartonella nu mai aparţin familiei Rickettsiaceae.

 

RICKETTSIA

Caractere morfotinctoriale: bacterii G-, polimorfe (coco-bacterii, bastonaşe, forme filamentoase, etc), imobile, asporogene, posedă microcapsulă. Prin tehnica de colorare Macchiavello-Gimenez (fucsină+verde de malahit) rickettsiile apar colorate în roşu pe fondul verde palid al citoplasmei. Coloraţia Giemsa – roşii în citoplasma albastră.

Caractere de cultură: fiind paraziţi intracelulari (nu pot fosforila glucoza şi folosesc metaboliţi intermediari din gazdă), rickettsiile nu cresc pe medii artificiale. Ele pot fi cultivate doar pe animale de laborator, vectori, ou embrionat de găină sau culturi de celule.

Rickettsiile se multiplică prin diviziune binară în interiorul celulei-gazdă. Imediat după diviziune, în condiţii nutritive bune, rickettsiile sunt antrenate în mişcări rapide şi parcurg citoplasma celulei-gazdă în toate direcţiile. Aceste deplasări sunt determinate de polimerizarea filamentelor de actină. Atunci când mediul este sărac diviziunea se opreşte, bacteriile se alungesc, cu apariţia formelor filamentoase.

 

Strategiide multiplicare intracelulară:

Reprezentanţii genului Rickettsia vieţuiesc liber în citoplasmă, graţie capacităţii de a părăsi rapid vacuola de fagocitoză. Coxiella burnetii se multiplica în fagolizosomi cu pH acid.

Structura antigenică a rickettsiilor:

  • Ag corpuscular cu specificitate de specie
  • Ag solubil cu specificitate de grup

Fracţii Ag comune cu tulpina Proteus OX

  • OX 19 pentru grupul tifos exantematic
  • OX 2 şi OX 19 pentru grupul febrelor pătate
  • OX K pentru grupul tifos de lăstăriş

Factori de patogenitate: Exotoxina; Hialuronidaza; Hemolizina

 

Agenţii cauzali ai tifosului exantematic:

ü  R.prowazekii – provoacă tifosul exantematic epidemic.

ü  R.typhi – provoacă tifosul endemic, murin.

 

Patogeneza tifosului exantematic epidemic:

Sursa de infecţie – omul bolnav de tifos exantematic sau de boala Brill-Zinsser

Vectorul – păduchele uman. Păduchele se infectează de la bolnav în ultimele 2 zile de incubaţie, pe parcursul perioadei febrile şi 2-3 zile după normalizarea temperaturi. Rickettsiile se multiplică în celulele epiteliale intestinale ale păduchelui fiind eliminate cu dejectele. Astfel, omul se contaminează nu prin înţepătura păduchelui, ci prin leziunile cutanate sau mucoase în care au nimerit dejectele insectei. Infectarea este posibilă şi prin inhalarea prafului în care se conţin rickettsii uscate sau la nimerirea acestui praf pe conjunctiva ochiului. În SUA – de la veveriţe zburătoare prin intermediul ectoparaziţilor acestora.

După inoculare rickettsiile trec în sânge, penetrează în celulele endoteliale ale vaselor sangvine mici, se înmulţesc şi le distrug. Rickettsiile secretă factori procoagulanţi care determină tromboză cu inflamaţie  periadventiţială a vaselor mici (nodulii Popov-Frankel). Leziunile sunt mai numeroase în tegument, SNC, miocard.

Perioada de incubaţie – 6-23 zile (10-12 zile)

Debutul este brusc, cu febră 40-41 grade C, cefalee, insomnie, slăbiciuni, excitaţie, hiperactivitate nervoasă şi psihică.

Se observă hiperemia feţei şi faringelui, sclerele sunt injectate.

În ziua a 4-6 a maladiei apare o erupţie cutanată rozeolo-peteşială (pe trunchi, apoi pe membre), însoţită de splenomegalie. Febra dispare peste 2 săptămâni. Convalescenţa este lungă şi astenia durabilă. După vindecare nu rămân sechele.

 

Imunitatea anti-rickettsiană este mediată celular, anticorpii neutralizează efectul toxic al rickettsiilor.

Însă imunitatea nu elimină obligatoriu toate rickettsiile prezente în organismul convalescentului. Aceste bacterii latente se manifestă la persoane în vârstă în absenţa pediculozei, atunci când imunitatea scade (boala Brill-Zinsser, tifosul de recădere, tifosul fără păduche). Procesul infecţios poate fi reactivat sub influenţa unor maladii intercurente, a stresului, etc. În timpul maladiei B-Z rickettsiemia este de 10 ori mai rară decât în forma epidemică a tifosului exantematic şi durează cel mult 5-8 zile. Evoluţia este benignă, erupţia este mai abundentă, roză, intoxicaţia este redusă. La bătrâni pot surveni complicaţii vasculare.

 

Tifosul exantematic endemic: agentul cauzal este R.typhi, sursa de infecţie – şobolanul, iar vectorul – puricele. Clinica se aseamănă cu cea a tifosului epidemic, dar gravitatea este redusă - simptome mai puţin severe, erupţia mai săracă.

 

Diagnosticul direct (examenul microscopic, bacteriologic) se efectuează în laboratoare specializate.

Prelevate: sânge, bioptate din ţesuturile infectate, vectori

Examenul microscopic: se examinează celulele endoteliale circulante în sânge sau frotiuri-amprente din ţesutul infectat. Frotiurile se colorează Giemsa sau Macchiavello. Rickettsiile apar roşii pe fondul albastru (respectiv verde) al citoplasmei celulei-gazdă. Poate fi montată RIF.

Examenul bacteriologic: prelevatele sunt inoculate la cobai sau şoarece, în cavitatea vitelină a oului embrionat de găină sau pe culturi celulare. Tulpina izolată astfel va fi identificată prin RIF, RFC, RAR.

Examenul serologic: este bazat pe depistarea Ac din serul bolnavului cu ajutorul Ag din Proteus OX şi Ag rickettsiene (de grup sau de specie).

Reacţii nespecifice: Reacţia de aglutinare Weil-Felix, foloseşte ca Ag suspensii de Proteus OX 19. Se pozitivează la sfârşitul primei săptămâni de boală. Titrul aglutininelor atinge valoarea maximă la începutul convalescenţei şi scade la valori nesemnificative peste câteva luni după boală. Valoare diagnostică are creşterea titrurilor de cel puţin 4 ori pe parcursul bolii.

Reacţii cu antigene rickettsiene (specifice): RFC, cu Ag rickettsian total. Devine pozitivă la finele primei săptămâni de boală, maxim în săptămâna 3 sau 4 şi persistă mai mulţi ani după vindecare. Sunt semnificative titruri peste 1:16, cu creşterea de cel puţin 4 ori în evoluţia bolii. RAR (reacţia de aglutinare a rickettsiilor). Este foarte sensibilă şi specifică, cu utilizarea Ag corpusculare purificate. Curba aglutininelor evoluează paralel cu cea a Ac fixatori de complement. Titrul diagnostic - 1:160 şi mai mult. RHAI. Hemaglutininele pot fi detectate din ziua a 4 de boală în titruri 1:20 – 1:40 care cresc în săptămâna a 2 atingând cifrele 1:160-1:320. Titrul diagnostic este de 1:160. Peste 3 luni de la debutul bolii titrul acestor Ac scade până la valori nesemnificative. RIFI. RN a toxinei rickettsiene. Se efectuează pe şoricei. In calitate de toxină se utilizează o suspensie de rickettsii vii, care va fi neutralizată cu ser imun în diferite diluţii. Identificarea ADNului rickettsian prin PCR

 

Diferenţierea dintre tifosul exantematic şi boala Brill-Zinsser

Pentru boala Brill-Zinsser este caracteristic:Tifos exantematic în anamneză. Absenţa pediculozei. Evoluţie benignă. Reacţia Weil-Felix negativă. Titrul Ac în RFC nu creşte în dinamică. Ac din clasa Ig G

 

Diferenţierea tifosului exantematic epidemic de cel endemic: Evoluţie benignă în tifos endemic; După titrul Ac în reacţiile cu Ag specifice; Inocularea intraperitoneală la cobai masculi: R.prowazekii provoacă febră, iar R.typhi – inflamaţie scrotală

 

Tratamentul tifosului exantematic: Antibiotice care penetrează intracelular: Tetracicline (doxiciclina, minociclina); Cloramfenicol; Rifampicina, eritromicina, ciprofloxacina

Profilaxia tifosului exantematic: Măsuri antiparazitare: despăduchere, deratizare, respectarea igienei

Profilaxia specifică: există vaccinuri inactivate (corpusculare şi subunitare) preparate din cultură rickettsiană izolată în oul embrionat, în păduchi sau în plămânii şoriceilor albi. Aceste vaccinuri conferă imunitate de scurtă durată.

Vaccinul viu, preparat din tulpina E de R.prowazekii este mai imunogen, dar are proprietăţi alergizante.

 

Genul Coxiella reuneşte bacterii intracelulare G- (coco-bacterii), care se disting de reprezentanţii genului Rickettsia prin rezistenţa la agenţi fizici (formează spori) şi prin structura lor antigenică diferită. Se caracterizează prin variaţie antigenică (de fază). Faza I este virulentă, faza II este atenuată.

Specia-tip este C.burnetii, cu repartiţie mondială. Provoacă febra Q (Query fever).

Rezervorul de germeni şi sursa de infecţie îl constituie animalele (rozătoare, ovine, caprine, bovine).

Căile de transmitere la om: Aerogen (picături, praf); Alimentar (lapte contaminat); Prin vectori-artropode – foarte rar

Profesiile expuse riscului: agricultori, veterinari, muncitori la abatoare, măcelari

După o incubaţie de 2-3 săptămâni boala debutează brutal cu febră iniţial în platou, apoi ondulantă, cefalee, transpiraţii, astenie, semne de bronho-pneumonie, pneumopatie atipică şi/sau hepatită.

Complicaţii – endocardita subacută sau cronică cu hemoculturi negative.

 

Diagnosticul de laborator al febrei Q

Izolarea bacteriilor din bioptate (ficat, tegument, valve) sau din sânge. Se efectuează inocularea cobailor, a oului embrionat de găină sau a culturilor de celule. Tulpina izolată se identifică în RIF

Depistarea rapidă a C.burnetti în prelevate prin RIF

Detectarea genomului cu ajutorul PCR

Diagnosticul serologic: RFC cu Ag de faza I şi II (existenţa Ac anti-faza I este utillă în diagnosticul endocarditelor); RIFI (permite separarea IgG, IgM şi IgA); creşterea titrului Ac IgA este specific în endocardite; ELISA.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

564

Ar putea sa te intereseze:




Cel mai bun fotograf de nunta 


Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2019