...





                        

08:59

Salmonelozele. Forma gastrointestinala. Etiologia. Patogenia. Tabloul clinic. Diagnosticul. Principii de tratament.



        Salmoneloza constituie o boală infecţioasă acută, comună omului şi anima­lelor, cauzată de bacilii facultativ anaerobi gramnegativi din familia Entero-bacteriaceae, tribul Echerichieae, genul Salmonella, transmisă în majoritatea cazurilor prin alimente contaminate şi caracterizată prin lezarea predominantă a tubului digestiv, mai rar cu evoluţie tifoidă sau septicopioemică.

Etiologic

Morfologic salmonelele sînt bacili gramnegativi cu dimensiunile 2—4X0,5 u.. Toate bacteriile, cu rare excepţii, sînt mobile, datorită unor cili peritrichi, şi facultativ aerobe. Salmonelele cresc uşor pe medii uzuale. Limi­tele termice de creştere sînt între 6 şi 46°C (temperatura optimă constituind 37°C). Limitele pH-ului, favorabile pentru multiplicarea lor, oscilează între 4,5 şi 9,0 (optim este intervalul 7,2—7,4).

în baza deosebirilor în caracterele enzimatice salmonelele sînt divizate în 4 subgenuri. Salmonelele conţin trei complexe antigenice principale : antigen somatic O (termostabil), antigen flagelar H (termolabil) şi antigen super­ficial K (sau capsular). Antigenele.O şi H au structură foarte complexă şi con­ţin cîţiva receptori diferiţi.

în conformitate cu structura antigenelor somatice O salmonelele sînt sub-divizate în grupuri O, fiecare din acestea posedînd serotipuri — variante serologice (serovars), care se disting între ele prin structura antigenului flagelar H. Apartenenţa salmonelelor la o anumită variantă serologică se poate stabili urmărind structura lor antigenică conform schemei lui White-Kauff-mann.

Salmonelele rezistă un timp îndelungat în mediul extern. în apa bazinelor degajate şi cea potabilă samonelele persistă 11 —120 zile; în carne şi sara­muri — 60—130 zile ; în carnea congelată — pînă la 13 luni ; în laptele ţinut la rece — pînă la 20 zile ; în unt — 52—128 zile ; în ouă şi brînzeturi — cea 13 luni ; în găinaţ şi fecale — de la 80 zile pînă la 4 ani. Vom menţioana că în lapte, carne tocată, pulbere de ouă şi în alte produse salmonelele nu numai că supra­vieţuiesc, ci şi se multiplică. Ele supravieţuiesc timp îndelungat la frig, însă la temperaturi ce depăşesc 46°C se distrug rapid, iar la 100°C pier imediat.

Toate serotipurile cunoscute de salmonele, cu excepţia 5. typhi şi 5. para­typhi A, pot cauza boală atît la om, cît şi la animale:

Epidemiologie

Salmoneloza se înregistrează atît sub formă de cazuri spo­radice, cît şi de izbucniri epidemice. Morbiditatea prin salmoneloza pe parcur­sul anului se menţine la nivel înalt, cu incidenţa maximă în sezonul cald.

Rezervorul principal al infecţiei este, în cea mai mare parte, extrauman (variate mamifere şi păsări domestice bolnave de salmoneloza) şi uman (pur­tătorii asimptomatici de salmonele).

Calea cea mai frecventă de transmitere este cea alimentară — consumul de produse contaminate (carnea de animale, peşte, broaşte, ouăle şi produsele de ouă, fructele etc.). în calitate de factor direct sau mijlocitor în vehicularea infecţiei poate servi apa. 19 ///. Stare de eliminare bacilară

  1. Acută

  2. Cronică

  3. Tranzitorie

în prezent cel mai frecvent se înregistrează salmoneloza de formă gastroin-testinală, care poate evolua conform tipurilor expuse mai sus şi se divizează după gravitatea procesului de evoluţie în uşoară, medie şi gravă. Perioada de incubaţie în salmoneloza oscilează între 2—6 ore şi 2—3 zile.

Boala în majoritatea cazurilor are debut acut, în perioada incipientă se constată atît semne de lezare a tubului digestiv, cît şi fenomene toxice. Mai frecvent decît se credea anterior, la etapa iniţială se proiectează pe prim plan semnele de intoxicaţie : astenie, cefalee, hipertermia corpului, frisoane, pe cînd semnele de afectare a tubului digestiv se pot înregistra ceva mai tîrziu. Semnele caracteristice pentru salmoneloza se conturează mai distinct spre finele primei zile de boală — în a 2—3-a zi de la debut, adică în perioada de stare. La această etapă în toate cazurile bolnavii acuză nausee, vomă, inapetenţă, diaree. Pe parcursul primelor zile voma se repetă. .Frecvenţa scau­nelor la majoritatea bolnavilor nu depăşeşte 10/zi. Mai des se constată diaree abundentă cu mucus, ceva mai rar — scaun lichid fără amestec patologic. La 1 /3 din bolnavi scaunul are culoare verzuie. De menţionat că uneori în perioada de stare scaunul poate fi păstos şi fără amestecuri patologice. La majoritatea bolnavilor scaunul se normalizează în prima săptămînă de boală şi doar în cazuri rare diareea persistă mai mult de 10 zile.

85—87% din bolnavi în această perioadă fac febră, ce depăşeşte deseori 39°C. La majoritatea bolnavilor febra nu durează peste 4 zile. în formele se­vere bolnavii pot fi hipotermici.

Un semn permanent la bolnavii cu salmoneloza este durerea în abdo­men. La palparea abdomenului mai frecvent se constată dureri difuze, ca­re se localizează uneori în regiunea ombilicală sau epigastrică.

Deseori se atestă garguiment intestinal în regiunea epigastrică, ombilica­lă, în regiunea iliacă dreaptă. Lezarea stomacului cu tablou clinic de gastri-tă catarală este permanentă, constituind uneori unicul simptom, şi se caracte­rizează prin disfuncţii acidopoietice şi motorii. în cazurile cînd evoluţia sal-monelozei se manifestă clinic doar prin semne de gastrită, este vorba de tipul gastric al afecţiunii. însă mai frecvent în forma gastrointestinală în proces pot fi antrenate toate segmentele tubului digestiv. Potrivit datelor noastre, perioada acută de maladie se manifestă prin deprimarea funcţiilor de absorbţie, digestivă şi evacuator-motorie ale intestinului subţire, se dereglează bioce­noza normală din intestine, fapt ce favorizează şi agravează tulburările di­gestive, în colon se observă semne de inflamaţie catarală difuză.

La stabilirea diagnosticului de salmoneloza gastroenteritică se va ţine cont de coraportul dintre gradul de manifestare a sindroamelor gastroenteritic şi colitic. în cazurile cu dominare a semnelor colitei se produce o variantă gastroenterocolitică. Deseori, în afară de coton, sînt interesate pancreasul şi ficatul, însă tulburările funcţionale din ele sînt tranzitorii. Cu toate acestea, sînt posibile şi leziuni grave cu cronicizare ulterioară.

Un semn caracteristic pentru salmoneloza este afectarea sistemului Car­diovascular. în acest cadru domină tulburările vasculare, care, de regulă, determină tulburări secundare în funcţia cardiacă. La 5—7% din bolnavi se instalează colaps.

Leziunile miocardului se traduc prin asurzire considerabilă a zgomotelor cardiace, extrasistole, uneori suflu sistolic la nivelul apexului, devieri în ECQ.

Perturbaţiile circuitului renal, de rînd cu cele- de echilibru hidroelectro-litic, pot determina insuficienţă renală acută. Cele mai severe dereglări se remarcă pe fond de şoc toxiinfecţios, cînd reducerea în volum a sîngelui circu­lant condiţionează scăderea circuitului renal, dereglări microcirculatorii etc.

In forma gastrointestinală a salmonelozei se manifestă mai pregnant modificările în echilibrul hidroelectrolitic. Deshidratarea, disbalanţa electro­litică, dereglarea microcirculaţiei, precum şi devierile hormonale condiţionea­ză dereglări în balanţa acido-bazică pînă la acidoză metabolică. în sînge într-o serie de cazuri sporeşte nivelul de hemoglobina şi numărul de eritrocite. Este caracteristică leucocitoza moderată cu deviere neutrofilă brutală deja în primele ore de maladie, care se caracterizează nu numai prin deviere spre stînga a formulei leucocitare, cît şi prin apariţia formelor tinere, inclusiv a mielocitelor. Protoplasma neutrofilelor se prezintă cu granulaţie toxică, aneozinofilie ; VSH, de regulă, nu se modifică.

Salmonelozele gastrointestinale de gravitate medie nu durează mult. Temperatura corporală revine la normal timp de 2—4 zile ; şi mai devre­me dispar semnele toxice, scaunul se normalizează către a 3—7-a zi de boa­lă. Insă vom menţiona că restabilirea funcţională a intestinului se produce mult mai tîrziu decît vindecarea clinică. La o parte din pacienţi malabsorbţia, indigestia (în special absorbţia şi digerarea grăsimilor) pot persista timp de cîteva luni.

Suportarea salmonelozei poate fi urmată de excretare acută sau croni­că de bacili.

Cel mai frecvent se înregistrează eliminarea acută de bacili, care se poate instala în cazurile în care după vindecarea clinică eliminarea germenilor continuă de la 15 zile la 3 luni.

Dacă emisiile bacilare continuă peste 3 luni după vindecare, procesul se consideră stare cronică de excretor. Pentru confirmarea diagnosticului de stare cronică de excretor este necesară o supraveghere de cel puţin 6 luni asupra bolnavului la dispensar, realizînd examene bacteriologice repetate ale urinei şi excrementelor. Precizarea diagnosticului este facilitată de cer­cetările conţinutului duodenal şi testul serologic (RHAI cu determinarea anticorpilor de natură chimică şi fizică variată).

Despre starea tranzitorie de excretor se poate vorbi în cazurile în care este prezent următorul ansamblu de semne :

a) lipsa simptomelor cli­nice de boală la momentul dat şi în decursul a trei luni precedente ;

b) una sau două emisii bacilare urmate de triplu rezultat negativ al examenului bacteriologic al urinei şi fecalelor ;

c) rezultate negative pentru testele sero-logice executate în dinamică.

 

Diagnostic şi diagnostic diferenţial

 Diagnosticul infecţiei cu salmonele se stabileşte în baza semnelor clinice caracteristice ale afecţiunii confirmate prin datele examenului de laborator. De mult folos în acest sens este anam­neză epidemiologică minuţioasă şi interpretată adecvat.

Salmoneloza debutează acut cu frison, nausee, vomă, dureri epigastrice sau paraombilicale, ceva mai tîrziu se asociază un scaun apos abundent de culoare brună-închisă sau verzuie cu miros foarte neplăcut.

Din datele epidemiologice sînt de mare importanţă caracterul de grup al afecţiunii, legătura ei cu consumul unor anumite produse.

în cazul îmbolnăvirilor sporadice diagnosticul de salmoneloza este va­labil doar în prezenţa întregului complex de date clinice şi epidemiologice caracteristice, confirmate prin examene de laborator. Dintre metodele de laborator cele mai valoroase sînt testele bacteriologice şi serologice. Exa­menului bacteriologic pot fi supuse fecalele bolnavului, masele vomitive, apele de spălaturi gastrice, urina, sîngele, bila, puroiul din focarele infla­matorii, alimentele suspecte. Din metodele serologice se montează reacţia de aglutinare (RA) şi de hemaglutinare indirectă (RHAI), precum şi testele pentru detectarea antigenelor specifice în sîngele şi urina bolnavilor.

Salmoneloza necesită diferenţiere cu un mare grup de boli infecţioase (toxiinfecţii alimentare de altă origine, dizenterie acută, holeră, gastroenterită virală, febră tifoidă, gripă, meningite), interne şi chirurgicale (infarct mio­cardic, apendicită acută, colecistită, hemoragii subarahnoidiene), precum şi cu intoxicaţiile cu substanţe otrăvitoare şi săruri de metale grele.

Tratament

Spitalizarea bolnavilor cu salmoneloza nu este strict obli­gatorie. Bolnavii cu evoluţie uşoară şi convalescenţii pot urma tratament la domiciliu. Tratament în staţionar necesită bolnavii cu evoluţie medie şi gravă, copiii de primă vîrstă, persoanele senile, bolnavii cu afecţiuni aso­ciate grave. După indicaţiile epidemiologice sînt supuse spitalizării obligatorii persoanele ce constituie grupurile decretate (lucrătorii întreprinderilor ali­mentare, instituţiilor infantile, persoanele domiciliate în cămine, milita­rii etc.).

Bolnavii cu salmoneloze de forme subclinice şi persoanele cu portaj acut inveterat nu necesită măsuri curative. Eliminarea de bacili la acest grup de bolnavi încetează, de regulă, spontan, iar administrarea de careva remedii medicamentoase doar prelungeşte termenele de asanare.

Pentru formele gastrointestinale ale afecţiunii metoda principală de tra­tament este terapia patogenetică, care include măsuri de dezintoxicare şi echilibrare hidroelectrolitică şi hemodinamică. între primele manevre cu­rative trebuie să fie spălătura gastrică cu apă potabilă, soluţie de bicarbonat 2% sau o diluţie slabă de permanganat de potasiu. 'Procedura se repetă pînă la limpezirea apei de lavaj şi se poate efectua în orice termene de ma­ladie, dacă persistă nauseea şi voma. Este absolut contraindicată administra­rea de antibiotice la acest grup de bolnavi : ele, de regulă, prelungesc ter­menele de eliberare a organismului de salmonele, termenele de involuţie a semnelor clinice principale şi de normalizare funcţională a tubului diges­tiv, favorizează dismicrobismul.

în toate etapele bolii un remediu terapeutic important va constitui dieta, care va conţine bucate menajante în sens mecanic şi chimic. Dată fiind insuficienţa frecventă a lactazei şi dereglările în absorbţia şi digestia lipi­delor în perioada acută, din raţia alimentară se vor exclude laptele integral şi grăsimile solide, se va limita consumul de glucide. Bolnavilor li se ser­vesc terciuri de ovăz sau orez pe apă, peşte fiert, perişoare de carne la abur, chiseluri de fructe, brînză de vaci, caşcaval necondimentat. Dieta se va diversifica treptat pentru ca în convalescenţa clinică deplină, de obicei în a 28—30-a zi de la debutul afecţiunii, să se ajungă la raţia omului sănă­tos.

în evoluţia uşoară a bolii se administrează perorai în scopuri de dezin­toxicare soluţii saline. De obicei se administrează soluţii glicoelectroliti-ce (clorură de sodiu — 3,5 g ; clorură de potasiu — 1,5 g ; bicarbonat de sodiu — 2,5 g ; glucoza — 20,0 g la 1 1 de apă potabilă). Soluţia se bea în porţii mici sau se administrează prin sonda "nazogastrică. Volumul lichidu­lui consumat va depăşi întrucîtva pierderile.

Pentru tratamentul bolnavilor cu evoluţie medie de salmoneloza gas­trointestinal de asemenea ne putem limita cu administrarea perorală de lichid. însă în caz de progresare a deshidratării măsurile terapeutice vor include injectări intravenoase de soluţii compuse de electroliţi, încălzite prealabil pînă la 38—40°C. De obicei, în decursul primei ore de tratament se administrează intravenos 1,5—3,0 1 de lichid cu viteză de 40—50 ml/min. După recuperarea pierderilor iniţiale de lichid şi în lipsa vomei se poate tre­ce la administrare perorală de soluţie glicoelectrolitică. Pentru injecţii in­travenoase se pot folosi soluţii de cuartasodiu, trisodiu, lactasodiu, closo-diu.

în cazurile cu evoluţie severă (deshidratare de gradul III—IV) tra­tamentul va începe cu injectare intravenoasă în jet (80—120 ml/min.) de soluţii poliionice menţionate. Volumul de lichid administrat în scop de rehi-dratare se stabileşte în funcţie de gradul de deshidratare şi masa corpo­rală.

în şocul toxiinfecţios măsurile curative încep cu injectări intravenoase de soluţii poliionice  (cu viteză volumetrică de 100—120 ml/min.). Volumul soluţiilor administrate este în funcţie de starea hemodinamicii şi indicilor biochimici ai sîngelui. Pentru dezintoxicare în caz de deshidratare neînsem­nată plus la soluţiile de electroliţi se pot folosi soluţii coloidale sintetice (he-modez, poliglucină, reopoliglucină) în volum de 400—1000 ml.

în insuficienţa suprarenală se administrează glicocorticoizi : doza iniţială (60—90 mg prednisolon, 125—250 mg hidrocortizon) se injectează intravenos în jet, doza următoare se perfuzează peste 4—6 ore. Concomitent se in­jectează intramuscular acetat de dezoxicorticosteron cîte 5—10 mg la fiecare 12 ore. Terapia intensivă continuă pînă la normalizarea stabilă a indici­lor hemodinamici şi restabilirea excreţiei urinare. Bolnavilor cu salmonelo­za gastrointestinală le este contraindicată administrarea de mezotonă, nora-drenalină, efedrina, care pot cauza spasmul vaselor renale. în caz de insu­ficienţă renală acută, edem pulmonar sau cerebral se efectuează o terapie specifică ce include substanţe diuretice (manitol, lazix, uree).

în scopul restabilirii cît mai rapide a funcţiilor tubului digestiv se vor or­dona preparate enzimatice (panzinorm, festal, mexază, abomină, colenzimă etc.), care se administrează în timpul mesei sau cu 10—15 min. pînă la masă. Aceste remedii se ordonează în primul rînd persoanelor cu antecedente dis-funcţionale frecvente ale tubului digestiv sau bolnavilor cu afecţiuni digestive cronice.

Salubrizarea excretorilor cronici de salmonele constituie un complex de măsuri curative. Administrarea preparatelor antibacteriene nu asigură un efect stabil, din care cauză se vor folosi în primul rînd remediile cu efect asupra reactivităţii generale a organismului : derivaţi ai pirimidinei (pentoxil şi me-tiluracil), autohemoterapie, tratamentul patologiilor asociate ale tubului di­gestiv.

Externarea din staţionar se face după vindecarea clinică în cazul rezultatu­lui negativ al coproculturii (examenul de control al persoanelor din grupu­rile decretate de populaţie se repetă de 2 ori).

Profilaxia salmonelozei este complexă şi pluriaspectuală, necesitînd efor­turi comune şi corelate ale specialiştilor de diferit profil : medici, veterinari, specialişti în sanitaria veterinară etc. Din măsurile profilactice de primă im­portanţă pentru combaterea salmonelozei fac parte : buna organizare a ex­pertizelor sanitaro-veterinare efectuate la abatoare ; stricta respectare a re­gulilor igienice pentru tehnologiile de prelucrare a produselor la combinatele de carne, complexele avicole, fabricile de produse lactate etc. ; controlul bac­teriologic regulat al produselor animaliere atît de producţie autohtonă, cît şi cele de import la toate etapele de prelucrare a lor ; exploatarea corectă a bazinelor de apă stagnată sau cu scurgere slabă pentru creşterea păsărilor acvatice, respectarea riguroasă a regimului sanitaro-epidemiologic în staţio­narele pentru copii, maternităţi etc.

 

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

1183

Ar putea sa te intereseze:




Cel mai bun fotograf de nunta 


Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2020