...





                        

16:08

Scarlatina. Etiopatogenie clinică. Sindroame clinice de bază. Tratament



  Scarlatina este o boală infecţioasă acută endemo-epidemică, determinată de tipuri toxigene de streptococ beta-hemolitic din grupul A. caracterizată clinic prin angină, semne de intoxicaţie generală exantem  urmat de descuamaţie.

ETlOLOGlE

  In baza antigenilor polizaharidice specifice, streptococii beta-hemolitici sunt clasif.  în mai multe grupe desemnate cu litere de la A până la H şi de la K până la T 19-20 grupuri Fiecare grup serologic poate fi divizat în serotipuri. lizotipuri, biotipuri. Streptococul beta-hemoiitic din grupul A este responsabil de majoritatea bolilor streptococice ale omului: angine, scarlatina, erizipel etc. Streptococul care produce scarlatina secretă, toxină eiitogenă (exotoxina Dic K) are putere invazivâ (prin hialuronidază) şi putere necrozantă (prin streptolizină şi dezoxiribonuclează)

Agentul scarlatinei. streptococus pyogenes, este un coc gram+, dispus în lanţuri, sensibil la dezinfectante uzuale şi numeroase antibiotice şi chimioterapice, inclusiv la penicilină.

    Patogenie şi morfopatologie

 Ca poartă de intrare mai frecvent servesc orofaringele. Aici streptococii beta-hemolitici se multiplică, elimină exotoxina eritrogenă şi determină local un proces inflamator: angina sau supuraţie, apoi difuzează în organism. Condiţional în patogenia scarlatinei se deosebesc 3 factori patogeni: toxic, infecţios şi alergic. Toxina eritrogenă difuzează în sânge acţionând în special asupra sistemului nervos central, vegeto-endocrin, cardiovascular, manifestându-se prin intoxicaţie generală, enantem, exantem, tulburări cardiovasculare şi digestive chiar din primele zile ale bolii.

    Spre finele primelor 2 săpt. de boală organismul copilului produce antitoxine, astfel formându-se imunitatea antitoxică. în rezultatul circulaţiei în organism şi lizării agentului cauzal se formează diverse substanţe antihistaminice şi se modifică sensibilitatea organismului la proteinele celulei microbiene ce conduce la alergie infecţioasă mai pronunţată în a 2-a - 3-a săptămână a bolii care se manifestată prin febricule alergice, erupţii, pseudorecidive, artralgii, limfadenită, nefrită etc. Factorul septic apare simultan sau la câteva zile de la sindromul toxic, fiind cauzat de pătrunderea streptococului în sânge şi în ţesuturi determinând diverse complicaţii septice (angină ulceronecrotică, limfadenită, otită, mastoidită, septicemie, septicopiemie ce se pot instala în perioada de stare a bolii sau în a 2-3 săptămână.

      La poarta de intrare are loc descuamarea epiteliului, necroza şi necrobioza amigdalelor. In ganglionii limfatici periferici se înregistrează necroză, edem. Pentru scarlatina toxică sunt caracteristice următoarele semne: catar extins al mucoaselor orofaringiene şi esofagului, necroză superficială a epiteliului, leziuni moderate în ganglionii periferici, miocardită, hepatită, nefrită toxică etc. In formele septice şi toxico-septice apar ulceraţii şi necroze ale amigdalelor, otomastoidite, bronhopneumonii, empiem, peritonită etc.

TABLOU CLINIC

Perioada de incubaţie în scarlatina durează 1-10 zile. Debutul bolii este brusc, uneori brutal cu febră mare (39-40°C), dureri în gât, vomilări, cefalee. Peste câteva ore apar erupţii cutanate care se extind rapid pe gât, trunchi, extremităţi.

    Exantemul scatlatinos se manifestă prin prurită uşoară şi se caracterizează printr-un eritem difuz punctat cu mici papuk-roşii, dând la palpare o senzaţie aspră de tegument granulos. Culoarea erupţiei este roşie-intensă. Erupţia scarlatinoasă începe pe gât şi torace şi se generalizează rapid, în circa 24 de ore. Este mai intensă pe suprafaţa flexorie a membrelor, în axile, pe torace zonele laterale şi abdomenul inferior (triunghiul femuro-inghinal). în plici erupţia are un aspect caracteristic sub formă de dungi hemoragice, semnul Pastia ce persistă după stingerea erupţiei şi permite diagnosticul tardiv al scarlatinei. Pe faţă apare o congestie intensă a obrajilor, buzele devin carminate, contrastând cu paloarea circumorală (faţiesul descris de N F. Filatov ("facies pălmuit").

   Concomitent cu exantemul de bază descris mai sus în scarlatina pot fi: exantem miliar sub formă de vezicule mici cu lichid, transparent sau albicios; exantem papulos, maculopapulos la copii cu antecedente alergice; exantem hemoragie, în formele severe cu aspect de purpură generalizată. Exantemul scarlatinos poate fi intensificat prin compresiune sau stază produsă de garoul de cauciuc, apărând semnul Rumpel-Leede pozitiv. Tegumentele în scarlatina sunt uscate. Erupţiile se menţin 3-7 zile, apoi pălesc treptat. După 5-10 zile apare descuamaţie caracteristică, iniţial pe gât şi subunghial la pulpa degetelor. Scuamele au aspect fainos pe trunchi şi faţă şi în lambouri pe palme şi tălpi, când se pot detaşa porţiuni largi în formă de degete, mănuşă. Descuamarea durează 2-3 săptămâni.

   Angina este un simptom permanent al scarlatinei, ea fiind de un roşu intens (ca flacăra), cuprinzând amigdaleie, pilierii, lueta şi o parte a vălului palatin, oprindu-se brusc la limita palatului dur ca o linie transversală. Alteori angina poate fi pultacee, cu exsudat cenuşiu-gălbut distribuit în puncte sau zone care uneori confluează, luând aspectul unor membrane false Angina poate fi şi ulceronecrotică. Prin asociere cu germenii anaerobi se poate realiza o angină gangrenoasă. Ganglionii limfatici submaxilari şi cervicali superiori sunt tumefiaţi şi dureroşi. Mucoasa linguală prezintă următoarele modificări: în I-a zi limba este intens saburală, în următoarele zile depozitul dispare treptat de la vârf spre bază şi de la margini spre centru în procesul de curăţare a limbii se formează o mucoasă roşie, proemina papilele linguale, aspect particular in scarlatina numit limbă zmeurie care este realizat complet după a cincea - a şasea zi de la debutul bolii; limba se reepitelizează apoi căpătând culoarea roşie-închisă şi un luciu (limbă de pisică).

   In perioada de stare a bolii se pot constata următoarele modificări circulatorii: tahicardie, presiune arterială ridicată moderat. Dermografismul este alb cu perioada ascunsă îndelungată şi cea vizibilă scurtă, simptomul Aşner negativ. La a patra - a cincea zi a bolii, rareori mai târziu, apare o asurzire uşoară a zgomotelor cordului, hipotensiune arterială, aritmie respiratorie, dilatarea cordului spre stânga, suflu sistolic, iar ECG arată bradicardie sinusală şi aritmie. Afecţiunile altor organe ţin de gravitatea bolii, hepatomegalie (în formele toxice se marchează subicter sau icter pronunţat), atingere renală (nefrită în focar cu oligurie, albuminurie şi cilindrurie); simptome neuropsihice în scarlatinele severe (agitaţie, delir, convulsii, meningism sau comă cerebrală), artralgii (toxice). Se constată leucocitoză cu neutrofilie, eozinofilie (4-12%).

     DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL se face cu alte boli eruptive: rubeola, rujeola, dermatita toxicoalergică, pseudotuberculoza, boala serului, infecţia stafilococică cu exantem scarlatiniform etc. In scarlatina stafilococică (foarte rar întâlnită) erupţia de tip scarlatiniform apare în prezenţa unui focar purulent (limfadenită purulentă, osteomielită), din care se izolează stafilococi. Lipseşte angina, limba zmeurie, alte semne caracteristice scarlatinei.

TRATAMENT

      In cazul formelor uşoare şi a condiţiilor de izolare favorabile copiii cu scarlatina pot fi trataţi la domiciliu. Se spitalizează copiii: cu forme severe ale bolii; cu complicaţii; din colectivităţi închise, familii numeroase, care locuiesc în cămine. Spitalizarea şi izolarea bolnavilor se face pentru 7-10 zile, însă controlul clinic şi de laborator durează până la 21-22 zile de la debutul bolii pentru a preveni sau surprinde la timp apariţia complicaţiilor alergice (renale sau reumatismale). Izolarea individuală este necesară în scopul evitării infecţiilor încrucişate. In spitale nu se internează în acelaşi salon bolnavii noi şi cei convalescenţi.

Tratamentul se efectuează în scopul suprimării germenului cauzal, în formele toxice şi neutralizării toxinei. Tratamentul antimicrobian se face cu penicilină, antibioticul de elecţie Penicilina-G se administrează în doze adecvat formei clinice 50 - 100.000 U/kg în 24 de ore în formele uşoare şi medii şi 200.000 U/kg/24 de ore la început i/m sau i/v, iar peste 3-4 zile per os în formele severe. Durata terapiei este de 7-10 zile. Eritromicina substituie penicilina numai în cazurile când pacientul nu tolerează penicilina sau în cazul în care scarlatina este produsă de tulpini de streptococ rezistente la penicilină. Doza eritromicinei este de 20-30mg/kg/24 ore, durata fiind de 10 zile. Aceleaşi indicaţii au şi vancomicina, cefalosporineie, rifamicina.

In cazuri de strictă necesitate (antipiretice, analgezice, vitamine). Gargara repetată cu ceaiuri de muşeţel este binevenită ca şi aplicarea de comprese în adenopatii cervicale sau submaxilare.

In formele toxice se administrează perfuzie endovenoasă, prednisolon (1-2 mg/kg/24 de ore, vitamine C, K, cardiotonice ^glicozide cardiace) şi cardiotrofice (riboxină, cocarboxilază, ATF etc).

Informele septice şi toxico-septice antibioticoterapia se face cu doze mari de penicilină G şi durează 2-4 săptămâni, asociată eventual cu terapia patogenetică, simptomatică şi igienodietetică respectivă, se tratează de asemenea complicaţiile respective.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

3661

Ar putea sa te intereseze:




Cel mai bun fotograf de nunta 


Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2020