...





                        

12:21

Sifilisul - inflamatia cronicã granulomatoasã



Sifilisul este inflamatia cronicã granulomatoasã produsã de Treponema pallidum. Datoritã extremei fragilitãti a microbului, infectia se face prin contact direct, de cele mai multe ori sexual (penis, vulvã, col uterin). Mai rar infectia se produce extragenital (buze, limbã, degete, mamelon). Pentru aparitia infectiei este necesarã existenta unei solutii de continuitate epidermicã sau mucoasã.

Pãtruns în organism, microbul se înmulteste activ în tesuturi, ajunge rapid pe calea vaselor limfatice în ganglionii regionali si pe cale sanguinã se rãspândeste în întreg organismul. Septicemia sifiliticã dureazã sãptãmâni, luni, uneori ani de zile, pânã când organismul produce anticorpi capabili sã imobilizeze treponemele; punerea în evidentã a acestor anticorpi constituie cea mai specificã metodã de laborator pentru diagnosticul infectiei sifilitice. Toate aceste fenomene prezintã o expresie anatomoclinicã sub forma a trei perioade distincte prin care boala se extinde pe intervale de ani sau zeci de ani.sifilis

Perioada primarã sau sifilisul primar se caracterizeazã prin aparitia la locul de inoculare a unei leziuni solitare numitã sancru de inoculare sau sifilom primar. Ea apare între sfârsitul primei sãptãmâni si trei luni de la infectie, în medie la trei sãptãmâni. Se prezintã ca o papulã rotundã sau ovalã, cu margini bine delimitate, de consistentã durã (sancru dur), cu suprafata erodatã, netedã, curatã sau acoperitã de un redus exudat serofibrinos. Dimensiunile variazã între 1-1,5 cm. Microscopic se constatã un abundent infiltrat celular format de limfocite si plasmocite, mai rare macrofage; abundenta plasmocitelor este caracteristicã (plasmocitomul lui Unna). La periferia acestui infiltrat se observã o proliferare de vase si tesut conjunctiv,  caracterizatã prin intumescenta celulelor endoteliale (endarteritã) si fibroza peretilor vasculari, aspect de asemenea caracteristic infectiei sifilitice. În portiunile mai profunde, vasele proliferate sunt înconjurate de infiltrate plasmocitare; acest aspect microscopic atrage atentia asupra naturii sifilitice a leziunii. La suprafatã, epidermul sau mucoasa sunt ulcerate si existã un exudat fibrinos sau fibrinoleucocitar. Prin impregnãri cu argint se pun în evidentã numeroase treponeme. La 50% din femei si 30% din bãrbati sancrul de inoculare nu este observat de bolnav.

Aceastã leziune este însotitã de o limfangitã si o limfadenitã regionalã. Limfaticele inflamate se percep sub piele ca niste sfori. Ganglionii hipertrofiati sunt duri, nedurerosi, neaderenti între ei. Uneori apare o  limfadenitã generalizatã. În acest stadiu atât reaginele, puse în evidentã prin reactia Bordet-Wassermann sau reactii similare, cât si anticorpii imobilizatori ai treponemelor sunt negativi. În decurs de douã luni leziunea de inoculare se vindecã, putând persista o cicatrice pigmentarã.

Perioada secundarã, consecintã a rãspândirii sanguine a infectiei, se traduce prin aparitia de leziuni cutanate si mucoase numite sifilide secundare, care apar la 2-3 luni dupã perioada primarã. Leziunile cutanate, numite si rozeole, datoritã culorii lor roze, prezintã un caracter destul de variat, îmbrãcând orice formã a leziunilor cutanate cu exceptia veziculelor. Ele intereseazã numai anumite regiuni sau întreaga suprafatã cutanatã, inclusiv palmele si plantele. De obicei apar ca mici pete rotunde care nu depãsesc 5 mm diametru, sau mici ridicãturi circumscrise (rozeole maculopapuloase). Se pot însã ulcera sau acoperi cu cruste sau plãci cheratozice (sifilide hipertrofice); ultimul aspect se întâlneste în special în jurul cavitãtii bucale sau în regiunea anogenitalã dând nastere la nivelul ultimei zone asa numitelor condiloame late (papiloame veneriene), deosebite prin suprafata lor turtitã de papiloamele acuminate neveriene.sifilis

Leziunile mucoase, plãcile mucoase, se întâlnesc în special în cavitatea bucalã si pe mucoasele genitale. Apar ca macule sau papule rotunde cãrora eroziunea epiteliului si depunerea la acel nivel a unui exudat fibrinos le conferã o culoare albicioasã.

Microscopic, specificitatea leziunilor secundare este sugeratã de aceeasi proliferare de vase interesate de fenomene de endarteritã si înconjurate de infiltrate limfoplasmocitare. Leziunile, în special cele mucoase, sunt foarte bogate în treponeme. Limfadenita generalizatã este însã necaracteristicã microscopic.

Clinic, diagnosticul este sugerat de contrastul dintre extensiunea eruptiei mucocutanate si starea generalã bunã a bolnavului. Reactiile serologice sunt de obicei pozitive în aceastã perioadã. Rar se întâlnesc si leziuni oculare (retinitã, iritã, nevritã opticã).

Stadiul tertiar apare la 2-3 ani pânã la 20 de ani dupã infectia primarã la aproximativ 30% din bolnavi, dar manifestãri clinice evidente se întâlnesc numai la jumãtate din acestia. Leziunile, îmbrãcând un caracter nodular sau difuz, intereseazã cu predilectie aparatul cardiovascular (în 80-85% cazuri) si sistemul nervos central (5-10%), dar orice organ poate fi lezat. Existã posibilitatea unor leziuni multiorganice, ca si tendinta ca cei ce fac leziuni viscerale evidente sã nu facã leziuni nervoase sau acestea sã fie discrete.

Leziunea nodularã caracteristicã sifilisului tertiar este goma, formatiune rotundã de culoare albã-cenusie, de consistentã fermã dar elasticã asemãnãtoare gumei de sters, de multe ori solitarã dar si multiplã. Poate fi întâlnitã în orice organ, dar în special la nivelul pielii si a mucoaselor, în ficat, oase, testicul. Dimensiunile variazã de la cele microscopice (microgome) pânã la noduli cu diametru de câtiva centimetri cu aspect tumoral. Microscopic, o zonã centralã de necrozã foarte asemãnãtoare celei tuberculoase se diferentiazã de aceasta prin persistenta fibrelor elastice care conferã leziunii consistenta caracteristicã. În jurul necrozei existã o granulatie celularã formatã din macrofage, uneori cu aspect epiteloid si rare celule gigante, dar spre deosebire de tuberculozã, si din proliferare de vase de neoformatie si tesut conjunctiv, în special la periferia leziunii. Spre deodebire de celelalte stadii ale bolii treponemele sunt rare si se demonstreazã cu dificultate la nivelul gomei. Stadiul descris, de gomã crudã, evolueazã spre ramolirea zonei de necrozã (gomã ramolitã), care se poate ulcera si elimina (gomã ulceratã); reparatia se face prin formare de tesut fibros în exces (gomã fibrozatã) care duce la deformãri importante ale diferitelor organe.  În ficat, aceastã evolutie produce deformarea ficatului, cu aspect de suncã legatã (ficat legat). În oase produce perforatii (în cele late) sau fracturi, anchiloze articulare, deformãri osoase.

Leziunile difuze interesând în special aparatul cardiovascular si sistemul nervos central apar sub formã de infiltratii constând din vase de neoformatie interesate de endarteritã obliterativã, înconjurate de infiltrate limfoplasmocitare, evoluând spre fibrozã si producând importante distrugeri tisulare si deformãri ale organelor respective.

Sifilisul cardiovascular determinã leziuni grave sub formã de inflamatie fibrozantã cu slãbirea si distrugerea peretelui arterial, în special a mediei aortei (mezaortitã) urmatã cardiopatia-isquemicade dilatarea segmentarã a lumenului vascular (anevrism); se produce si dilatarea orificiului aortic cu leziuni ale valvelor sigmoidiene (insuficienta aorticã) ca si strâmtarea emergentei arterelor coronare.

Sifilisul sistemului nervos numit de unii specialisti sifilis cuaternar datoritã aparitiei sale tardive, apare de obicei la mai bine de 20 de ani de la infectie, când bolnavul a uitat despre boalã sau inconvenientele produse sunt minime. Leziunile, de obicei difuze, rar nodulare, intereseazã meningele, creierul si mãduva spinãrii.

Sifilisul meningovascular pare sã fie un stadiu obligator în toate formele de sifilis nervos, fãrã ca producerea interesãrii meningeale în primii 2-3 ani de constituire a leziunilor nervoase sã fie urmatã totdeauna de alte determinãri în acest sistem. Leziunile infiltrative ducând la îngrosarea meningelui moale în special la baza craniului în regiunea chiasmei optice sunt însotite de focare de ramolisment cerebral si hidrocefalie în urma obliterãrii cãilor de circulatie a lichidului cefalorahidian.

Paralizia generalã progresivã, caracterizatã prin grave tulburãri psihice si nervoase cu caracter progresiv si ireversibil este urmarea leziunilor difuze infiltrative ducând la atrofie cerebralã, în special frontalã, cu îngrosarea meningelui si a membranei ependimare (ependimitã granularã). Necroza neuronilor induce fenomene de proliferare  glialã.

Tabesul dorsal, interesarea rahidianã a sifilisului, produce importante tulburãri de mers (ataxia locomotoare) si crize dureroase în urma unor leziuni difuze ale leptomeningelui dorsal si ale cordoanelor posterioare ale mãduve; dupã anumite pãreri, leziunile principale ar fi la nivelul rãdãcinilor posterioare ale nervilor rahidieni.

În general, treponemele se pun cu dificultate în evidentã în leziunile nervoase. Prin importanta si caracterul ireversibil al leziunilor, sifilisul nervos este responsabil de o mare parte din decesele produse de aceastã boalã.

Sifilisul congenital. Începând din luna a V-a, mama sifiliticã infecteazã fãtul prin intermediul placentei. Tratamentul corect al infectiei sifilitice înainte de aceastã perioadã duce în marea majoritate a cazurilor la nasterea de copii sãnãtosi. Dupã luna a V-a, sifilisul produce avort, nasteri premature si decese curând dupã nastere. În alte cazuri, infectia sifiliticã congenitalã este latentã si se evidentiazã niumai în anumite perioade ale copilãriei sau la vârsta adultã.

Fãtul sau copilul nãscut mort, ca si copilul mort curând dupã nastere prezintã leziuni difuze fibroase la nivelul ficatului (sclerozã pericelularã sau ficat de silex), plãmânilor (sclerozã masivã sau pneumonie albã). La copiii viabili, sifilisul congenital precoce se manifestã prin leziuni mucocutanate, eruptii cutanate buloase cu localizare predilectã palmo-plantarã (pemfigus palmo-plantar) ducând la ulceratii. Se constatã si leziuni osteoarticulare (osteocondritã si pericondritã generalizatã, cu predilectie pentru oasele nasului si ale extremitãtilor inferioare); distrugerea vomerului produce nasul în sa, periostita tibialã îngroasã o extremitate a osului dându-i forma de iatagan. Distrofia dentarã cu excavatia concavã a incisivilor superiori mediani (dintii lui Hutchinson) asociatã cu leziuni ale corneei (cheratitã interstitialã) si surditate prin leziuni labirintice constituie triada lui Hutchinson, caracteristicã sifilisului congenital. În plus se mai pot întâlni leziuni cardiovasculare (malformatii), hepatice (fibrozã), pulmonare (pneumonii albe segmentare), meningovasculare.

Forma tardivã a sifilisului congenital se manifestã de obicei între 15-20 ani reproducând unele leziuni precoce (nas în sa, tibie în iatagan, elemente ale triadei Hutchison). Alteori se constatã gome în orice organ sau fenomene de sifilis nervos cu leziuni predilecte ale nervilor optici si acustici.

Importanta actualã a sifilisului, boalã mortalã în 5-10 % din cazuri constã în faptul cã dupã o perioadã de regres evident în urma terapiei moderne, se observã recrudescenta acestei infectii în lumea întreagã.

Evolutia în 3 faze a sifilisului si o anumitã asemãnare a leziunilor se observã si în boala Lyme, produsã de asemenea de o spirochetã, spirocheta lui Burgdorf, întâlnitã destul de frecvent în ultimul timp în tãrile din zona temperatã. Faza primarã se caracterizeazã prin aparitia unei macule sau papule eritematoase la nivelul inoculãrii microbului de întepãtura unei cãpuse; se asociazã hipertrofia nodulilor limfatici regionali. În faza secundarã, dupã câteva luni, diseminarea hematogenã a microbului determinã, ca si în sifilis, o eruptie cutanatã însotitã de limfadenopatie, dureri articulare si musculare, aritmie cardiacã, uneori sindrom meningeal. Dupã 2-3 ani, a treia fazã este caracterizatã de artritã cronicã si encefalitã. În special în aceastã fazã, granuloamele limfoplasmocitare din articulatii si creier, prezentând constante leziuni vasculare sunt destul  de caracteristice.

În regiunile tropicale si subtropicale existã mai multe boli asemãnãtoare sifilisului ca etiologie si partial ca manifestãri anatomoclinice. Frambezia  sau  pianul, produsã de treponema pertenue, este o boalã asemãnãtoare sifilisului producând leziuni cutanate si mucoase sub formã de mari papule rugoase (frambezioame), ca si leziuni cutante si osoase asemãnãtoare gomelor. Interesarea visceralã  sau nervoasã este exceptionalã si boala nu se transmite pe cale venerianã sau transplacentarã. Pinta, produsã de treponema carateum, reproduce într-o formã mult atenuatã cele trei perioade ale sifilisului, cu care prezintã imunitate încrucisatã. Sunt caracteristice leziunile pigmentare ale pielii numite pintide. Se transmite prin contact direct cutanat. În acelasi sens, boala bejel din Orientul Mijlociu apare ca o formã atenuatã de sifilis care nu produce leziuni viscerale sau nervoase.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

1630

Ar putea sa te intereseze:




Cel mai bun fotograf de nunta 


Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2020