...






                        

21:44

Sprîncenele si glanda lacrimală



Sprîncenele sînt două proeminenţe musculocu-tanate, arcuite şi acoperite cu fire de păr, dispuse transversal la limita dintre frunte şi pleoapele superioare.Ele adumbresc ochii şi stăvilesc scurgerea transpiraţiei spre cavitatea conjuncţivală; joacă de asemenea un  important rol  estetic şi în mimică.

în general se descrie fiecărei sprîncene trei porţiuni, destul de precis delimitate, şi anume: a) capul — este extremitatea medială, de formă ovo-idală; b) corpul sau porţiunea mijlocie; şi c) coada care este extremitatea laterală, prelungă şi subţire.

Capul şi corpul sprîncenelor corespund sinusurilor frontale, care le despart de encefal, raport care conferă acestei regiuni un deosebit interes anatomic, clinic şi operator. Aspectul normal al regiunii   sprîncenoase   poate   fi   modificat  în  unele stări patologice, prin fracturi, plăgi, flegmoane sau tumori. Dintre acestea din urmă sînt caracteristice chisturile dermoide ale cozii sprîncenelor, resturi ale primei crăpături branchiale.

în constituţia anatomică a sprînceneloj: intră cinci straturi anatomice, care de la suprafaţă în profunzime sînt: a) pielea, mai păroasă decît în regiunile învecinate, puternic aderentă la straturile subjacente, prezintă numeroase glande sebacee şi este acoperită cu fire de păr, punct de plecare pentru chisturile sebacee, respectiv pentru furuncule; b) stratul lax subcutanat, sărac în grăsime; c) stratul muscular: frontal, orbicular al pleoapelor şi sprîncenosul (m. corrugator supercilii şi m. de-pressor supercilii); d) stratul lax submuscular; e) periostul.

 

Aparatul lacrimal are rolul de a produce şi de a conduce lacrimile. Acestea îndeplinesc un rol mecanic, permiţînd alunecarea, fără frecare, a pleoapelor peste globul ocular. în afară de aceasta, lacrimile umectează şi spală hemisfera anterioară a bulbului, menţinînd corneea umedă şi transparentă; de asemenea, îndepărtează micii corpi străini din sacul conjunctival.

Organul secretor al larimilor este glanda lacrimală, care îşi varsă produsul în partea laterală a fornixului conjunctival superior; de aici, lacrimile ajung în unghiul medial al ochiului, se scurg prin căile lacrimale şi se varsă, în fine, în meatrul nazal inferior.

 

Glanda lacrimală este de tip tubuloacinos compus, ca şi glandele salivare. Ea are o culoare roz-gălbuie, care se deosebeşte de culoarea galbenă ca ceara a grăsimii orbitare. Datorită aşezării sale profunde, precum şi constituţiei sale moi, glanda lacrimală nu  se poate palpa în  condiţii normale.

Situată în partea superioară, anterioară şi laterală a tavanului orbitei, glanda lacrimală este împărţită, de către tendonul lacrimal al muşchiului ridicător al pleoapei superioare şi de expansiunea sa laterală, în două porţiuni: orbitară şi palpebrală .

  1. a) Porţiunea orbitară sau principală (pars orbi-talis) este aşezată în foseta lacrimală a frontalului. Ea are forma şi volumul unei migdale (sîmbure de prună), oblic culcată înafară şi în jos, între globul ocular şi tavanul orbitei.

Raporturi: 1) faţa superolaterală, convexă, răspunde periostului fosetei lacrimale, de care aderă prin fine tracturi conjunctive; 2) faţa inferome-dială, concavă, este culcată pe tendonul ridicătorului, continuant lateral de expansiunea sa fibroasă, cît şi pe dreptul lateral; 3) marginea anterioară, subţire, vine în raport cu septul orbitar; ea se proiectează la nivelul şanţului orbitopalpebral superior; 4) marginea posterioară, mai groasă, ajunge pînă la planul frontal care trece prin polul posterior al globului; ea vine în raport cu corpul adipos al orbitei şi primeşte vasele şi nervii glandei; 5) extremitatea medială este culcată pe ridicătorul pleoapei superioare; 6) extremitatea laterală — pe dreptul lateral; glanda aderă foarte puţin la pereţii lojii sale, astfel încît enuclearea ei este destul de uşoară.

  1. b) Porţiunea palpebrală sau accesorie (pars pal-pebralis)   este   situată   sub   porţiunea   orbitară   şi ocupă partea laterală a pleoapei superioare. Volumul său reprezintă aproximativ o treime din totalitatea glandei lacrimale.

Raporturi: 1) faţa superolaterală este acoperită de tendonul ridicătorului (raportul principal); 2) faţa inferomedială răspunde în cea mai mare parte conjunctivei palpebrale; 3) marginea anterioară, paralelă cu marginea aderentă a tarsului superior, vine în contact cu fundul de sac conjunctival superior, de care este unită prin canalele excretorii; 4) marginea posterioară se uneşte cu marginea corespunzătoare a porţiunii orbitare; 5) extremitatea medială se întinde pînă la acelaşi nivel cu cea similară a porţiunii orbitare; 6) extremitatea laterală ajunge pînă la comisura laterală a pleoapelor, iar uneori poate trece chiar şi în pleoapa inferioară.

  1. c) Canalele   excretorii   ale   glandei   lacrimale (ductuli excretorii glandulae lacrimalis) sînt foarte variabile în dispoziţia lor. Ele sînt în număr de 8—10—12 şi se deschid în jumătatea laterală a fundului de sac conjunctival superior, printr-o serie de orificii orînduite în semicerc cu concavitatea în jos . în general, cele două porţiuni ale glandei sînt deservite de canale separate. Canalele principale, în număr de 3—5, sînt mai voluminoase şi conduc lacrimile porţiunii orbitare. Ele se desprind de pe faţa inferomedială a acestei porţiuni, străbat printre lobulii porţiunii palpebrale şi ajung la fundul de sac conjunctival. Canalele accesorii, mai subţiri, dar mai numeroase (7—8), deservesc porţiunea palpebrală. Dintre aceste canale, unele se varsă direct în fundul de sac conjunctival, altele se deschid în canalele principale.

Pe lîngă glanda lacrimală principală se mai descriu şi o serie de glande lacrimale accesorii (glandulae lacrimales accessoriae) (glandele lui Krause). Ele sînt aşezate în grămăjoare la nivelul fundurilor de sac ale conjunctivei şi au aceeaşi structură cu glanda lacrimală.

Vascularizaţia şi inervaţia glandei lacrimale: 1) Arterele provin din a. lacrimală şi din aa. palpebrale. 2) Venele sînt tributare ale venei oftalmice. 3) Limfaticele ocolesc marginea orbitară şi se varsă în ganglionii parotidieni.

Inervaţia, complexă este asigurată de sistemul organovegetativ. Fibrele simpatice pornesc din ganglionul cervical superior şi ajung la glandă pe traiectul arterelor carotidă internă, oftalmică şi apoi lacrimală. Fibrele parasimpatice îşi au originea în nucleul lacrimomuconazal (anexat nervului facial), merg împreună cu nervul facial, apoi cu nervul marele pietros pînă la ganglionul pterigopalatin; aici se face sinapsa iar fibrele postganglionare trec în nervul maxilar, nervul zigomatic, ramura comunicantă cu lacrimalul şi în fine prin ramurile acestuia ajung la glanda lacrimală.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

39

Ar putea sa te intereseze:




Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2017