...






                        

17:57

Tumorile epiteliale maligne - carcinoame sau epitelioame



Tumorile epiteliale maligne se numesc carcinoame sau epitelioame. Numele de carcinom vine de la cuvântul grecesc karkinos care înseamnã rac. Denumirea de epiteliom este mai putin utilizatã, unii specialisti o întrebuinteazã numai în cazul tumorilor maligne plecate din epiteliul pavimentos stratificat sau epidermoid.

Carcinoamele constituie marea majoritate a tumorilor maligne, aproximativ 80% din ele, prezintã o evidentã tendintã de a apare la o vârstã mai înaintatã, dupã 40-50 de ani, incidenta lor crescând proportional cu vârsta. Dupã unele cercetãri, carcinomul de prostatã s-ar întâlni la 40-80% din bãrbatii trecuti de 80 de ani.tumoreDupã cum s-a mentionat existã si forme de carcinom care se întâlnesc nu exceptional sub 40 de ani (carcinom mamar, carcinom de col uterin) sau chiar sub 30 de ani (carcinom tiroidian, carcinom de glandã salivarã, carcinom nediferentiat rinofaringian). Ultima formã se întâlneste chiar si la copii, dar în general, carcinoamele sunt exceptionale la aceste grupuri de vârstã.

În opozitie cu sarcoamele, constituite, de obicei, dintr-un singur fel de tesut, carcinoamele au o structurã mai complexã, fiind formate atât din tesutul neoplazic cât si dintr-o stromã conjunctivã-vascularã, al cãrei rol este sã sustinã si sã hrãneascã celulele tumorale. Consistenta carcinoamelor variazã în functie de raportul dintre tesutul tumoral si stromã. În formele fibroase sau schiroase în care tesutul tumoral redus, sub formã de mici cordoane sau chiar celule izolate se gãseste într-o stromã conjunctivã fibroasã abundentã, tumoarea este foarte durã, de consistentã lemnoasã. Când tesutul tumoral abundent se gãseste într-o stromã conjunctivã redusã, consistenta tumorii este mai moale, asemãnãtoare creierului (forme encefaloide sau medulare). Între aceste douã variante se situeazã carcinoamele simple, de consistentã intermediarã, când tesutul tumoral si stroma sunt reprezentate în proportie aproape egalã.

Prezenta stromei, care determinã un contact mijlocit al tesutului tumoral cu vasele sanguine este responsabilã de faptul cã, spre deosebire de sarcoame, fenomenele de necrozã sunt mai frecvente în carcinoame, unde de multe ori componenta vascularã a stromei este insuficientã pentru a furniza cantitatea necesarã de sânge tesutului tumoral. Necrozele si ulceratiile sunt caracteristice carcinoamelor.

De asemenea, cel putin într-un stadiu timpuriu, lipsa contactului nemijlocit cu vasele sanguine determinã preferinta carcinoamelor pentru metastazarea pe cale limfaticã. În formele timpurii de carcinom, îndepãrtarea tumorii împreunã cu nodulii limfatici regionali oferã de multe ori sanse de vindecare definitivã. Din aceastã cauzã, în general, evolutia carcinoamelor este mai putin gravã decât a sarcoamelor. Dupã un anumit timp însã, invazia masivã a tesutului înconjurãtor permite cele mai extinse metastaze pe cale vascularã si în cazul carcinoamelor.

În sfârsit, raporturile carcinomului cu tesutul conjunctiv determinã faptul cã în fazele timpurii ale leziunii se poate observa situatia când pe o anumitã portiune a epiteliului existã toate modificãrile microscopice caracteristice carcinomului, cu exceptia ruperii membranei bazale si a invaziei tesutului conjunctiv. Astfel de forme timpurii de neoplazie epitelialã malignã au fost numite carcinoame intraepiteliale sau carcinoame in situ. Ele au fost observate datoritã unor posibilitãti speciale de investigatie mai ales la nivelul colului uterin, tegumentelor, vezicii urinare, glandei mamare, testiculului dar si în alte organe, ceea ce permite presupunerea cã toate carcinoamele încep printr-un astfel de stadiu. Uneori carcinomul se mentine luni, mai rar chiar ani de zile în acest stadiu. Recunoasterea leziunii are o importantã capitalã, întrucât posibilitatea de metastazare fiind exclusã (membrana bazalã intactã separã celulele tumorale de vasele limfatice si sanguine), îndepãrtarea corectã a leziunii duce întotdeauna la vindecarea definitivã a bolnavului. Executarea din ce în ce mai frecventã a biopsiei endoscopice pune din ce în ce mai des în evidentã si în alte organe (suprafata unor polipi intestinali, mucoasa gastricã, mucoasa bronsicã) forme aparent neinvazive intraepiteliale de cancer.

În functie de caracterul structural al celulelor tumorale care încearcã sã reproducã aspectul epiteliului din care pleacã, dar si a altor tipuri de epiteliu, existã mai multe varietãti de carcinoame, prezentând varietãti evolutive diferite. În acest sens se descriu carcinoame epidermoide, glandulare, nediferentiate si organoide.cancer

Carcinoamele epidermoide

Din epiderm, din mucoasele pavimentoase, dar si din zonele de metaplazie pavimentoasã a altor epitelii, pleacã tumori maligne care reproduc în oarecare mãsurã structura epiteliului pavimentos, numite din aceastã cauzã carcinoame pavimentoase sau epidermoide.

Forma curent întâlnitã de carcinom pavimentos, care apare pe piele si pe diferite mucoase, dar si în unele organe, este carcinomul spinocelular sau scuamocelular, numit astfel fiindcã este format din placarde de celule poligonale asemãnãtoare celor din stratul spinos al epiteliului pavimentos. Dupã cum aceste celule prezintã sau nu fenomene de cheratinizare, existã forme cheratinizante si necheratinizante, exprimând un grad mai mult sau mai putin avansat de diferentiere si uneori o evolutie mai lentã sau mai rapidã. În formele cheratinizante, celulele încãrcate cu cheratinã din centrul placardelor tumorale se dispun unele peste altele dând nastere unor structuri rotunde cu aspect de bulb de ceapã, numite perle epiteliale sau globi epidermici.

Carcinomul spinocelular, dupã cum s-a mentionat, în afarã de piele, se întâlneste pe mucoase pavimetoase, în special în cavitatea bucalã si pe colul uterin, dar si în faringe, laringe, esofag, vagin. Este cea mai frecventã formã de carcinom bronhopulmonar. Mai rar se întâlneste si în stomac, intestinul gros, pe cãile urinare sau chiar în glanda mamarã. Apare ca o leziune vegetantã, care metastazeazã totdeauna. La nivelul cãilor digestive si respiratoare superioare prezintã câteva aspecte microscopice particulare cum ar fi forma fusocelularã care preteazã la confuzie cu sarcomul sau cea adenoidã (pseudoglandularã) simulând un adenocarcinom. Carcinomul verucos al lui Ackerman, întâlnit si în regiunea ano-genitalã, este o variantã bine diferentiatã de carcinom spinocelular apãrând la un examen superficial ca un papilom, dar având evidente proprietãti invadante inclusiv pe cale perineuralã.

Cealaltã variantã principalã de carcinom epidermoid este carcinomul bazocelular pornit din stratul bazal al epidermului sau din complexul pilosebaceu. Este format din celule cilindrice cu citoplasmã bazofilã asemãnãtoare celor din stratul bazal, dispuse sub formã de palisadã la periferia placardului; spre centru, prin compresiune, celulele capãtã o formã fuziformã. Tumoarea se întâlneste numai la nivelul pielii, nu si pe mucoase, apãrând de obicei sub forma unei ulceratii neregulate cu fondul cãrnos care se extinde lent în suprafatã si profunzime, distrugând tesuturile învecinate (ulcus rodens). Nu metastazeazã decât exceptional, dar tratat incorect produce moartea prin complicatii septice. De obicei cu structurã solidã, poate prezenta variante adenoide chistice sau cheratinizate. Ultima variantã nu trebuie confundatã cu carcinomul bazo-spinocelular sau metatipic, în care aspectul celulelor amintind mai degrabã forma bazocelularã coexistã cu fenomene de cheratinizare asemãnãtoare celor din carcinomul spinocelular.

Asemãnãtor carcinoamelor epidermoide este carcinomul cu celule tranzitionale plecat din mucoasa cãilor urinare, în special din mucoasa vezicalã. Apare sub forma unei excrescente papilare care invadeazã în profunzimea mucoasei si produce metastaze. Malignitatea este în mare parte conditionatã de aberatia celulelor tumorale de la aspectul normal al celulelor tranzitionale.

Carcinoamele glandulare

Din glandele anexate mucoaselor ca si din diferite organe cu structurã glandularã pleacã tumori maligne care reproduc într-o anumitã mãsurã structurile glandulare respective, numite din aceastã cauzã adenocarcinoame. Se întâlnesc în tubul digestiv, mai ales la stomac si intestinul gros, în pancreas si vezica biliarã, pe bronhii, în cavitatea uterinã, în ovare, dar si în glanda mamarã si în piele unde pleacã din glandele sebacee sau sudoripare. Uneori glandele tumorale sunt atât de bine diferentiate încât caracterul malign se recunoaste cu dificultate din numãrul mai mare al mitozelor si stroma foarte redusã (adenom malign). Dupã dispozitia tubularã, în profunzimea mucoasei, sau papilarã, pe suprafatã, se vorbeste de forme tubulare sau papilare. În formele mai putin diferentiate, structura glandularã a tumorii este mai putin evidentã, ajungându-se nu rar la zone nediferentiate. În special în ovar, dar si în alte organe, glandele tumorale prezintã dilatãri chistice în care pãtrund structuri papilare (adenocarcinoame chistice papilifere), majoritatea tumorilor maligne ale ovarului apartinând acestui grup.

Existã si adenocarcinoame în care celulele tumorale prezintã o distrofie mucoasã. Mucusul se acumuleazã intracelular, dând celulelor respective aspectul de inel cu pecete (nucleul este împins la periferia celulei devenitã sfericã) sau extracelular, când placardele de celule tumorale plutesc într-o masã de mucus. Astfel de tumori se întâlnesc în tubul digestiv si ovare, dar si pe bronhii sau în glanda mamarã si au o consistentã moale, gelatinoasã fiind numite carcinoame mucoase sau gelatinoase. De cele mai multe ori, distrofia mucoasã nu modereazã malignitatea procesului tumoral, cu exceptia carcinomului mucos al glandei mamare care are o evolutie mai putin malignã decât majoritatea carcinoamelor mamare. Când adenocarcinomul prezintã zone de metaplazie epidermoidã cu aparitia de perle epiteliale este numit adenoacantom; nici acest aspect microscopic nu modificã în mod esential evolutia unui adenocarcinom.

Carcinoamele nediferentiate

La nivelul diferitelor organe pot apãrea tumori carcinomatoase nediferentiate care nu reproduc o anumitã structurã epitelialã si îsi justificã prin aceasta atributul de carcinoame nediferentiate. În câteva locuri astfel de carcinoame prezintã o exprimatã individualitate anatomo-clinicã, caracterizându-se printr-o evolutie deosebit de malignã. De multe ori însã aceste carcinoame nediferentiate pot prezenta un anumit grad de diferentiere glandularã sau pavimentoasã, dupã cum celelalte forme de carcinom, mai ales adenocarcinoamele prezintã frecvent zone nediferentiate. Ultima afirmatie este valabilã în special pentru carcinomul nediferentiat al stomacului care se prezintã, de obicei, sub formã de celule mici cu nuclei mari, hipercromi, dispuse izolat sau în mici cordoane, într-o stromã de obicei abundentã, conferind un caracter schiros tumorii. Examenul insistent pe multiple sectiuni permite nu rar punerea în evidentã de structuri glandulare, sau de celule în inel cu pecete, elemente valoroase de diagnostic când, într-o stromã mai redusã, existã posibilitãti de confuzie cu limfomul.

La nivelul rinofaringelui, sub denumirea de carcinom nediferentiat se descrie o tumoare cu aspect si comportament particular, constituitã din grãmezi de celule poligonale sau fuziforme care infiltreazã o stromã de multe ori limfoidã. Tumoarea a fost mult timp consideratã expresia unei proliferãri maligne concomitente epiteliale si limfoide si a fost numitã limfoepiteliom. Astãzi, este consideratã rezultatul infectiei cu virusul Epstein-Barr a unor persoane cu profil imunogenetic particular determinat de anumite antigene de histocompatibilitate. Din aceastã cauzã este foarte frecventã în anumite regiuni geografice, interesând si persoane tinere, inclusiv copiii. Carcinoame nediferenteiate se întâlnesc frecvente si la nivelul bronhiilor, dar pot apãrea în orice organ cu structurã epitelialã si au în general o evolutie deosebit de malignã.

Carcinoame organoide

Invers, în câteva organe se întâlnesc tumori carcinomatoase care reproduc destul de fidel structura organului respectiv constituind asa-zisele carcinoame organoide. Astfel în ficat apare carcinomul hepatocelular sau hepatomul constituit din trabecule de celule mari, foarte asemãnãtoare, în ciuda unor atipii uneori exprimate, cu trabeculele de celule hepatice. Nu rar ele secretã bilã si contin antigenul caracteristic celulelor hepatice de tip fetal, alfa-fetoproteina. În unele cazuri, celulele canceroase sunt atât de diferentiate încât este foarte dificil diagnosticul diferential fatã de adenom.

Pentru rinichi este caracteristic carcinomul cu celule renale, care în majoritatea cazurilor este constituit din placarde de celule clare, cu citoplasma vacuolarã încãrcatã cu grãsimi si glicogen, cu nuclei mici, rotunzi de multe ori fãrã atipii evidente (carcinom cu celule clare). Configuratia celulelor, amintind-o pe cea a celulelor din stratul fascicular al corticosuprarenalei a sugerat în trecut pãrerea cã ar pleca din insule heterotopice de glandã suprarenalã, de unde numele de hipernefrom. Ulterior s-a constatat cã si epiteliul tubular renal este capabil sã elaboreze lipide si colesterol, în unele tumori observându-se trecerea de la tubii renali atipici la placardele carcinomatoase de celule clare. În multe cazuri se întâlnesc zone, uneori predominante, în care tumoarea are o structurã tubularã, foarte asemãnãtoare tubilor renali normali, dar si glandularã, papilarã sau anaplazicã, pseudosarcomatoasã.

Carcinomul vezicular al glandei tiroide reproduce atât de fidel structura organului respectiv încât mai ales forma numitã încapsulatã angioinvazivã îsi trãdeazã natura malignã numai când, pe sectiuni multiple, la periferia leziunii este pusã în evidentã invazia vaselor sanguine de cãtre celulele tumorale. În forma obisnuitã, invazivã, existã unele atipii microscopice, dar si în aceste cazuri, nu rar diagnosticul microscopic se pune pe seama existentei invaziei tesuturilor înconjurãtoare de cãtre veziculele tiroidiene tumorale. Aspectul diferentiat al tumorilor respective explicã faptul cã ele au fost mult timp numite gusi metastazante.

În cavitatea uterinã, mai rar în ovar sau testicul, apare o tumoare carcinomatoasã care reproduce structura vilozitãtilor coriale, numitã coriocarcinom. Este constituitã din celule mici, cubice, asemãnãtoare celulelor Langhans si din structuri sincitiale. Secretã gonadotrofine care pot fi puse în evidentã în urinã si produce de timpuriu metastaze, în special pulmonare.  În unele cazuri, în urma unui proces extins de necrozã, tumoarea dispare din cavitatea uterinã, continuându-si însã evolutia la nivelul metastazelor. Existã si cazuri în care îndepãrtarea tumorii primitive este urmatã de disparitia metastazelor. Vindecarea spontanã a acestei tumori este pusã pe seama faptului cã ea reprezintã de fapt transplantarea în organismul matern a tesutului tumoral provenit din organismul fetal. Întrucât între cele douã organisme existã diferente antigenice de histocompatibilitate, reactia imunã a organismului contra tesutului tumoral este mai energicã decât în cazul altor tumori.

Importanta practicã a carcinoamelor organoide constã în faptul cã de multe ori punerea în evidentã a unor metastaze caracteristice microscopic în diferite organe permite identificarea cu sigurantã a tumorii primitive oculte.

® Articolele date sunt publicate in exclusivitate pe Medtorrents.com cu scop informativ.
Copierea si distribuirea materialelor este permisă doar cu indicarea link-ului către sursa originală.

28

Ar putea sa te intereseze:





Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2017