...




                        



MedVideo

Curba termică în pestă de obicei e de tip neregulat cu amplitudini mari în decursul a 24 ore, însă poate fi regulată şi, mai frecvent, hectică. Starea generală a bolnavului şi gravitatea evolu-I     ţiei bolii sînt determinate de gradul de intoxicaţie, care în pestă este foarte I pronunţată. Simptomele afecţiunii 1    progresează în decurs de 2—3 zile,apoi, dacă bolnavul se tratează, ele 1    treptat se sting. Odinioară, în lipsa

tratamentului, letalitatea oscila în li-|j    mitele de 40—90%. Tratamentul oportun şi adecvat a ameliorat pronosticul în pestă, decesele în această formă de I    pestă constituind o excepţie.

Forma septica prima­ră a pestei, întîlnită rar, constituie de la 1 la 3% din toate cazurile. în această formă lipsesc leziunile cutanate, a gang­lionilor limfatici periferici şi plămînilor. Boala începe inopinat, brutal, după o perioadă de incubaţie ce durează de la cîteva ore la 1—2 zile. Semnele tipice sînt frisonul, cefaleea violentă, febra vertiginoasă. Starea bolnavului se agra­vează dramatic, apare agitaţie, delir, sînt posibile semne de meningoencefalită. Peste cîteva ore se instalează tabloul şocului toxiinfecţios. Afecţiunea durează 1—3 zile, cazurile de supravieţuire sînt rare. Pentru această formă de pestă, în afară de intoxicaţia pronunţată, este caracteristic şi sindromul hemoragie. Hemoragiile se produc pe piele, mucoase, în viscere — rinichi, ficat, intestin etc. Apar hematurie, hematemeză, rinoragie, hemoptizie. Se constată hepato-şi splenomegalie. Pe fond de siderare a activităţii cardiovasculare survine moartea. Au fost descrise cazuri de deces peste cîteva ore de la debutul afec­ţiunii.

în forma pulmonară primară a pestei perioada de incubaţie durează de la cîteva ore la cîteva zile. Boala începe inopinat, temperatura corpului creşte vertiginos, este tipică cefaleea puternică, voma multiplă. Pesta pulmonară primară poate evolua lent, în decurs de 24—36 ore, fără semne vădite de leziuni pulmonare. Apoi se declară dureri lancinante în piept, apar palpitaţii, accelerarea pulsului, dispnee, delir. Junghiurile toracice pot să nu-1 jeneze pe bolnav, însă în aceste cazuri el se teme să inspire adînc. Tuşea, poate să apară atît la debutul afecţiunii, cît şi la finele primelor zile sau chiar ceva mai tîrziu. De obicei tuşea este la început uscată, dar curînd se modifică, fiind însoţită de expectoraţii abundente. La început sputa este filantă, transparentă, perlată, apoi devine spumoasă, fluidă, ruginie, uneori cu amestec de sînge proaspăt. Consistenţa fluidă a sputei este unul din semnele caracteristice ale pestei pulmonare. Aplicarea antibioticoterapiei în asociere adecvată cu remedii patogenetice îi poate conferi pneumoniei pe fond de pestă o evoluţie atipică cu expectoraţii scunde sau chiar fără ele.

Auscultarea plămînilor furnizează date oligosimptomatice, incomensu­rabile cu starea gravă a bolnavului, fapt tipic pentru pneumonia pestoasă. Murmurul vezicular este diminuat, se auscultă raluri umede puţine la număr, crepitaţie. Junghiurile toracice cu fiece oră se intensifică, deoarece în proces este antrenată pleura. Progresează dispneea, cianoza, respiraţia devine super­ficială şi accelerată. (50 şi peste în 1 min.). Moartea survine în a 3—5-a zi din cauza progresării insuficienţei circulatorii, deseori cu edem pulmonar. Modi­ficările din alte organe sînt mai puţin tipice, dată fiind durata scurtă a bolii. Ganglionii limfatici nu prezintă exces de volum, cu excepţia celor bronhiali, dimensiunile cărora rareori pot fi apreciate intravital. De regulă, este caracte­ristică hepatosplenomegalia.

Forma pulmonară secundară a pestei clinic este similară cu cea primară. însă ea evoluează ca o afecţiune secundară după orice formă de pestă. în asemenea cazuri microbii pătrund în plămîni prin sînge. Pentru pesta pulmonară secundară este caracteristică evoluţia severă a afecţiunii, prezenţa focarelor secundare, buboanelor şi semnelor pronunţate de septi­cemie hemoragică.

în literatură a fost descrisă forma amigdaliană (faringi-a n ă) a pestei. Tabloul clinic în această formă nu este elucidat pe deplin. Evo­luţia ei este favorabilă şi se soldează cu vindecare în caz de administrare a terapiei antibacteriene. Boala durează 2—3 zile : bolnavii acuză dureri în gît, astenie, cefalee. Febra poate atinge în primele zile 38°C, apoi devine subfeb-rilă timp de cîteva zile. Fenomenele de intoxicaţie sînt pronunţate moderat. Se constată sporirea în volum a ganglionilor limfatici submandibular! şi cer­vicali.

în situaţii epidemiologice pestilenţiale nefavorabile într-o serie de ţări a fost depistat portajul faringian la persoanele aflate în anturajul bolnavilor cu forme pulmonare de pestă. Numărul de purtători faringieni în izbucnirile masive de pestă atinge 13%. Tulpinile de microb pestos izolate la purtători erau foarte virulente, însă purtătorii s-au dovedit a fi intacţi.

Portajul faringian în pestă a fost reprodus în condiţii de laborator pe rozătoare sălbatice şi pisici.


Diagnostic şi diagnostic diferenţial. Diagnosticul cljnic al pestei se funda­mentează pe particularităţile clinico-epidemiologice ale afecţiunii. Polimor­fismul manifestărilor clinice în perioada de debut a afecţiunii creează difi­cultăţi în depistarea primelor cazuri. Recunoaşterea pestei în caz de izbucnire epidemică nu prezintă mari dificultăţi, însă acestea pot să apară la decelarea cazurilor sporadice. Debutul sever şi vertiginos al afecţiunii la persoanele aflate în focarul enzootic de pestă, care se manifestă cu reacţie febrilă bruscă, grad înalt de intoxicaţie, afectarea aparatului limfatic, sistemului cardiovas­cular şi nervos, organelor de respiraţie, pot servi drept motiv pentru suspec-tarea pestei la bolnav. în timpul izbucnirii pestei fiecare bolnav febril, mai ales cu limfadenita şi pneumonie, va fi examinat în condiţiile unui staţionar specializat.

Forma bubonică a pestei se va diferenţia de adenbpatia supurativă acută, limfogranulomatoză, limforeticuloză benignă, tularemie etc. în cadrul acestor afecţiuni buboanele se dezvoltă lent şi sînt mai puţin dolorice decît în pestă. Periadenita este slab pronunţată, dat fiind gradul relativ moderat de into­xicaţie.

Pentru adenopatiile supurative acute (de etiologie stafilo- şi streptococică) sînt proprii limfangite şi edeme locale, sînt frecvente procese inflamatorii la nivelul porţii de intrare a infecţiei. Starea generală a bolnavului este cu mult mai uşoară, fenomenele de intoxicaţie sînt mai slab pronunţate, temperatura e mai joasă decît în pestă. Hidradenitele, parotiditele, buboanele venerice, leziu­nile cu caracter tuberculos, furunculele şi carbunculele banale, melioidoza, eri­zipelul etc. de asemenea necesită confruntare diferenţial-diagnostică cu pesta.

O atenţie deosebită în sens de diagnostic diferenţial merită tularemia, care odinioară era numită deseori boală pestiformă, dată fiind similitudinea ei clinică cu pesta. însă se va ţine cont, că în tularemie buboanele sînt mai bine conturate şi cu mult mai puţin dureroase decît buboanele pestilente. Peria­denita în tularemie este un fenomen rar. în cazurile de tularemie lipsesc complicaţiile redutabile, sfîrşitul bolii de obicei e favorabil.

Forma cutanată a pestei necesită diferenţiere cu forma cutanată a antraxu­lui. în acesta leziunile se localizează predilect pe porţiuni degajate, leziunile cutanate nu sînt dureroase, fapt caracteristic pentru pestă. Edemul din jurul carbunculului este net pronunţat, crusta este de culoare mai întunecată sau chiar neagră. Sînt mai slab pronunţate fenomenele de intoxicaţie şi febra.

Forma pulmonară a pestei se va distinge de forma pulmonară a antraxului, de pneumonia francă lobară şi alte pneumonii, de malarie, de tifos exantematic. Ca şi forma septică, ea poate fi apreciată ca o boală infecţioasă de evoluţie acută, ce se declară cu intoxicaţie, erupţiuni, fenomene hemoragice (infecţia meningococică, septicemia).

In cazurile tipice de pneumonie francă lobară sputa este de culoare ruginie, cantitatea ei nictemerală e cu mult mai redusă decît în pestă şi ea e mult mai filantă. Herpesul, care lipseşte în pestă, deseori se observă în pneumonia francă lobară. Examenul obiectiv al bolnavilor cu pneumonie francă lobară relevă un număr mult mai mare de simptome caracteristice. Pentru diferenţie­rea pestei pulmonare de pneumoniile gripoase acute pot servi sputa mucoasă sau purulentă, caracteristică pentru acestea din urmă, rinitele şi uneori pre­zenţa herpesului.

Forma pulmonară a antraxului poate simula o pneumonie pestilentă. Semnele distincte ale antraxului sînt fenomenele catarale în căile respiratorii superioare şi datele obiective pulmonare mai pronunţate.

Sînt posibile erori de diagnostic în diferenţierea formei septice a pestei de tifosul exantematic. Semnele distinctive ale tifosului exantematic sînt prezen­tate de evoluţia mai îndelungată a afecţiunii şi de termenele de apariţie ale erupţiunii caracteristice pentru această boală.

In baza datelor epidemiologice şi clinice se stabileşte doar diagnosticul de orientare, ce permite selectarea bolnavilor suspecţi de pestă, iar diagnos­ticul definitiv se face în baza datelor de laborator.

Pentru diagnosticul de laborator (metodele bacterioscopică, bacteriolo­gică, biologică şi serologică) al pestei se folosesc : punctate din buboane, lichid edematos, eliminări din ulcere, spută şi material din vestibulul faringian, mase vomitive ; probe de aer din odaia bolnavului, lavaje de pe obiecte etc. Lista obiectelor luate pentru cercetare poate fi lărgită sau redusă, în funcţie de condiţiile de muncă ale bolnavului sau de eventualitatea contactului cu obiectele din ambianţă sau cu animalele sălbatice pînă a se îmbolnăvi. Metoda bacterioscopică se aplică pentru a face concluzii preliminare asupra micros­copiei frotiurilor-amprentă din sînge, spută, mase fecale, organe cadaverice, precum şi a preparatelor prelucrate cu ser luminescent specific. Sugestii pre­liminare privind diagnosticul pot fi furnizate de asemenea de rezultatele examenului serologic al materialelor în reacţiile RHAP, RNAc, RNAg, RIHAP, montate pentru decelarea antigenului pestos şi a anticorpilor respectivi. Pre­zenţa în preparate a unor bacili ovoidali coloraţi bipolar, cu contul datelor clinice, anatomopatologice, epidemiologice şi epizootologice, permite a stabili cu toată certitudinea diagnosticul preliminar de pestă şi a efectua măsurile respective pînă la obţinerea culturii de agent.

Definitivarea diagnosticului se face prin izolarea şi identificarea agentului în baza aspectului caracteristic al coloniilor pe geloză, creşterii pe bulion, morfologiei tipice a microbilor în frotiuri şi coloraţiei după Gram, în baza relaţiilor cu bacteriofagul specific, virulenţei şi tabloului anatomopatologic specific la animalele de laborator inoculate cu cultură pură. Pentru examinarea materialului suspectat de contaminare cu bacteriofag se folosesc medii pre­lucrate cu ser antifagic. Se recomandă de asemenea reacţia serologică cu lavaj pe mediu nutritiv solid pentru stabilirea apartenenţei de specie a tulpi­nilor în caz de creştere atipică. Deosebit de importantă este montarea probei biologice pe cobai şi şoareci albi, care permite a spori probabilitatea izolării culturilor şi a facilita identificarea lor. Pentru contaminare se foloseşte materi­al, pe cit e posibil liber de microflora (punctat din bubon, sînge, emulsie de organe cadaverice etc.). Pentru a grăbi pieirea animalelor de laborator mate­rialul se administrează intraperitoneal, şi nu prin infricţiune în pielea scari-fîcată.

Un principiu important în efectuarea diagnosticului clinic şi de laborator al pestei este respectarea unui regim special de lucru cu agenţii de infecţii extrem le periculoase în vederea prevenirii contaminării personalului din spi­tale şi laboratoare.


Tratament. Principiile fundamentale ale terapiei prevăd aplicarea complexă a remediilor terapiei antibacteriene, patogenetice şi simptomatice..

Pentru tratamentul pestei se aplică pe larg antibioticele. Cele mai curente în clinică sînt preparatele din seria streptomicinei : streptomicina, dihidro-streptomicina, pasomicina.

Pentru tratarea formei bubonice a pestei streptomicina se administrează în doze de 0,5—1 g X 3/zi, fiecare 8 ore. Bolnavilor cu formele septică şi pul­monară de pestă aceasta se administrează primele 4—5 zile cîte 1 g X 4/zi. în caz de ameliorare a stării bolnavului din a 5—6 zi de tratament se va trece la administrarea în 3 prize, reducînd doza de preparat pînă la 0,75 g.

Pentru tratamentul bolnavilor pestilenţi se aplică de asemenea antibiotice din seria tetraciclinei (oxitetraciclină, morfociclină, metaciclină, doxiciciină). Oxitetraciclina se administrează intramuscular de 6 ori pe nictemer cîte 0,2 g.

în medicaţia bolnavilor Cu forme pulmonare şi septice antibioticele din seria tetraciclinei se aplică în asociere cu streptomicina, dihidrostreptomicină, pasomicina sau cu aminoglicozide (monomicină, gentamicină etc.). Aceste antibiotice se administrează de 3 ori pe zi. în cazul tratamentului combinat dozele antibioticelor din seria streptomicinei se reduc (0,25—0,5 g). Durata tratamentului în toate formele de pestă oscilează între 7 şi 10 zile. în caz de defervescenţă critică şi reducere a fenomenelor de intoxicaţie durata antibioti-coterapiei se va individualiza. în toate cazurile de eliminare de agenţi pestoşi de către bolnav se va estima de urgenţă sensibilitatea microb.ului la antibiotice şi se vor compara rezultatele cu tabloul clinic al afecţiunii.

în pestă, pe lîngă tratamentul cu antibiotice, se acordă o mare atenţie terapiei cu remedii patogenetice şi simptomatice. Se recomandă administrare de lichide dezintoxicante (poliglucină, reopoliglucină, hemodez, soluţie izotonică, soluţii standard de electroliţi, trisodiu, cuartasodiu). în timpul tratamentului este necesară corecţia permanentă a homeostazei. Administrarea lichidelor se va ţine sub control, ţinîndu-se cont de diureză, de conţinutul de electroliţi în sînge, de pH, şi, după posibilitate, de deficitul de baze şi de alte devieri biochimice. în caz de retenţie a lichidelor în organismul bolnavului se administrează diuretice (lazix, manitol, acid aminocaproic, furosemid etc.). Se recomandă şi corticosteroizi [Butler, 1972], care se vor administra în doze mari (pînă la 120—250 mg nictemeral), dar în serii scurte, curs de 2—3 zile.

După indicaţii în caz de tulburări în sistemul cardiovascular bolnavilor li se administrează cordiamină, cofeină, camfor, efedrina, adrenalină.

Dacă buboanele supurează, se recomandă deschiderea lor şi administrarea antibioticelor de acţiune antistafilococică (oxacilină, metacilină, ceporină, kefzol), deoarece supuraţia deseori e condiţionată de suprainfecţie. Pentru a favoriza drenarea cît mai completă a materiilor necrotice şi purulente în deschi­derea spontană a bubonului se folosesc cu succes pansamente cu comprese de tifon îmbibate cu soluţie hipertonică de clorură de sodiu sau furacilină. Dată fiind resorbţia lentă a buboanelor pestoase, se recomandă aplicarea „locală" a antibioticelor, adică în interiorul bubonului (streptomicina cîte 0,5 g sau ampicilina cîte 0,5 g zilnic). După 3—5 administrări de antibiotic resorbţia se accelerează. Local se aplică diferite bandaje de tifon.

Măsurile curative prevăd şi vitaminoterapia. Raţia alimentară a bolnavului trebuie să fie constituită din bucate calorice uşor asimilabile, băutură abun­dentă (ceai, sucuri, compoturi, chisel). Bolnavii pestilenţi necesită o îngri­jire minuţioasă şi supraveghere permanentă (post individual).

Profilaxie. Măsurile profilactice se desfăşoară după un anumit sistem, care prevede : a) prevenirea îmbolnăvirilor oamenilor şi apariţiei de izbucniri în focare naturale ; b) prevenirea contaminării persoanelor ce lucrează cu material contagios sau suspectat de a fi contaminat de pestă ; c) prevenirea importului de pestă pe teritoriul ţării de peste hotare.

Sistemul de acţiuni orientate spre prevenirea importului şi răspîndirii pestei prevede măsuri de protecţie sanitară a hotarelor şi teritoriului ţării contra infecţiilor redutabile, prevăzute de regulile de prevenire a infecţiilor carantinabile, de ordinele speciale ale Ministerului sănătăţii.

Acţiunile de prevenire a importului de infecţie de peste hotare sînt prevăzute de „Regulile internaţionale sanitare" speciale şi includ : controlul obligator al încărcăturilor, bagajelor şi mijloacelor de transport, care circulă prin oraşele portuare ; examenul medical al pasagerilor ; depistarea şi izolarea bolnavilor şi persoanelor suspectate de contaminare cu pestă, observarea şi supravegherea medicală a persoanelor sosite din zone pestilente, precum şi dezinsecţia şi dezinfecţia mijloacelor de transport.

Măsurile de prevenire a contaminării de pestă a oamenilor în raioanele enzootice, a persoanelor ce lucrează cu infecţii redutabile, precum şi prevenirea propagării infecţiei peste hotarele focarului în alte regiuni ale ţării sînt reali­zate de instituţiile antipestoase şi de alte instituţii de ocrotire a sănătăţii.

Combaterea focarelor naturale de pestă prevede ancheta epidemiologică permanentă în focar, bazată pe investigaţii epizootologice a teritoriului enzoo­tic, supravegherea medicală a populaţiei, supravegherea veterinară a cămile­lor ; vaccinarea antipestoasă a populaţiei ; acţiunile de culturalizare sani­tară ; eradicarea rozătoarelor (sinantrope şi sălbatice — agenţii principali ai pestei) ; combaterea puricilor, rozătoarelor sălbatice şi sinantrope ; măsuri de prevenire a importului de pestă pe teritoriu.

La apariţia primelor cazuri de îmbolnăvire se organizează depistarea şi spitalizarea tuturor bolnavilor, izolarea persoanelor contacte cu bolnavii. Acestor persoane li se administrează de urgenţă în scopuri profilactice strep­tomicina sau analogii ei. Profilaxia se poate realiza şi cu preparate din seria tetraciclinei.

în focarul infecţios se organizează observarea riguroasă cu vaccinarea simultană a populaţiei din localitate şi spitalizarea tuturor bolnavilor febrili. Imunizarea va viza toţi locuitorii de pe un anumit teritoriu sau se face selectiv la contingentele deosebit de periclitate (crescători de vite, agronomi, coechi­pieri ai expediţiilor geologice şi topografice, vînători etc.).

Pentru imunizare se foloseşte vaccin uscat preparat din tulpină EV de microb pestos. Vaccinarea conferă o imunitate relativă care durează 6 luni. Morbiditatea după vaccinare scade, deşi sînt posibile cazuri de pestă printre imunizaţi.

Spitalul pentru bolnavi pestilenţi va fi amplasat în edificii cu cîteva accese şi ieşiri, situate la anumită distanţă de masivele locative. Pentru bolnavii cu forme pulmonare de pestă se rezervă saloane (boxe) separate. Personalul va respecta o strictă tehnică aseptică şi va purta costume speciale de protecţie. 


1-3 4-6 ... 199-201 202-204 205-207

Alte materiale :



Cel mai bun fotograf de nunta 


Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2020