...






                        


Pesta. Etiologia. Caracteristica vectorului de transmitere

Pesta este o boala infecţioasă acută cu focar natural la rozătoarele omni­vore şi la leporide-, se transmite omului mai ales prin intermediul ectoparaziţilor rozătoarelor (purici), iar de la om la om — pe cale aeriană. Clinic se caracte­rizează prin afectarea pielii şi ganglionilor limfatici, plămînilor, care poate fi însoţită de septicemie.

Etiologic Agentul pestei Yersinia pestis este un bacii mic cu capete rotun-15- 227 jite, cu dimensiuni de 1,5X0,5 |am. Agentul este gramnegativ, prezintă o colo­raţie bipolară caracteristică după Romanovski. Este nesporulat şi imobil, se dezvoltă bine pe bulion peptonat şi agar la pH 7,0—7,2. Temperatura optimă de creştere este 28°C.

în afara organismului bacilul pestei este labil, sensibil la temperaturi înalte, lumină şi desicare. Temperatura de 55°C îl distruge peste 10—15 min. ; temperaturile joase le suportă mai uşor, supravieţuieşte timp îndelungat în spută. Din dezinfectantele chimice cele mai eficiente sînt soluţiile de sublimat (1:1000), de acid fenic (5—12%), de lizol (5%), declorură de'var (10—12%), de cloramină (1—2%), alcoolul etilic, laptele de var.

în condiţii de experienţă microbul pestei este patogen pentru şoarecii albi, şobolani, cobai, iepuri, iepuri-săritori, şoarecii de cîmp, marmote, şobolanii de nisip, veveriţa de pămînt, pentru alte rozătoare şi leporide.

Pentru microbul pestei sînt caracteristice categoriile intraspecifice, acestea fiind descrise ca „varietăţi", „variante", „rase", „subspecii". La momentul actual sînt cunoscute următoarele variante : marmotică (Yersinia pestis var. marmotica) ; citelină (Y. pestic var. citeţii) ; murină (Y. pestis var. ratti) — după V. Tumanski (1957) şi aşa-numitele subspecii : Y. pestis altaicaşl Y. pestis caucaslca — după L. Timofeeva (1972) şi Y. pestis montana hlssarlca — după V. Stepanov (1975) — agenţii pestei şoarecilor de cîmp şi iepurelui-săritor.

Pentru agentul pestei sînt proprii toate tipurile de variabilitate — disocie­rea, adaptarea, mutaţia. Se disting forme S (avirulente) netede, incolore cu margini regulate şi forme R (virulente) rugoase. Se consideră, că toxina pes-toasă ocupă o poziţie intermediară între toxina veritabilă şi endotoxină. Bacilul pestos comportă cea 18—20 antigene. Cele mai importante sînt : fracţia 1 (anti­gen capsular), antigenele Vi şi W, ce constituie factori de virulenţă, şi toxina T.

Epidemiologie şi epizootologie. Bacilul pestei se păstrează în natură graţie epizootiilor ce apar periodic printre rozătoare. în fiecare focar natural există un purtător principal, acestuia îi coresrunde o variantă proprie de agent al pestei, particularităţile ereditare ale căruia se formează şi se schimbă în orga­nismul purtătorului. Agentul este transmis de la rozător la rozător de către purici. Au fost înregistrate peste 200 specii de rozătoare şi leporide conta­minate de pestă în condiţii naturale, însă numărul de specii ce prezintă purtătorii principali este limitat. în focarele de pestă aceştia sînt marmotele, popîndăii, şobolanii de nisip, şoareciii de cîmp şi iepurii-săritori. Legităţile evoluţiei procesului epizootie în fiecare focar natural sînt determinate de purtătorii principali. Reieşind din aceasta, focarele naturale de pestă se împart în două grupuri distincte :{\)— focare. în care purtători de pestă sînt rozătoa­rele hibernante (marmote, popîndai, clinele preriilor) ; 2 — focare, în care purtătorii sînt prezentaţi de rozătoarele nehibernante şi leporide (şobolanii de nisip, şoarecii de cîmp, cobaii, şobolanii obişnuiţi etc.). Evoluţia epizootiilor de pestă la rozătoarele hibernante diferă de cea observată la rozătoarele nehibernante.

La majoritatea rozătoarelor se dezvoltă forma acută de pestă. O parte din acestea (popîndăul, marmota, marmota de Mongolia), aflîndu-se în hibernare, suportă boala în forma latentă, iar primăvara anului următor devin sursă de infecţie şi determină menţinerea focarului natural de pestă în localitatea dată.

îmbolnăvirea oamenilor se produce pe fond epizootie cu intensitate diferi­tă. Oamenii se contaminează de pestă sălbatică sau murină în caz de epizootie cu evoluţie acută, pe parcursul căreia creşte considerabil mortalitatea roză­toarelor. Părăsind cadavrul rozătorului, puricele, în lipsa unei noi gazde din aceeaşi specie biologică, trece la om, contaminîndu-1. în timpul înţepăturii puricele regurgitează conţinutul stomacului, în care s-au multiplicat microbii pestoşi. Prin e.xcoriaţii sau prin locul înţepăturii agenţii pestei pătrund în piele. Mai rar contaminarea omului se poate produce prin contact direct cu ani­malul bolnav sau pierit (cămila). Contaminarea pestei de către cămilele do­mestice are o mare importanţă epidemiologică. Desfacerea carcasei de cămilă bolnavă, consumarea cărnii cauzează, de obicei, izbucniri de pestă. Antrenarea murinelor (şoareci de cîmp şi de casă) în epizootii este însoţită, de obicei, de pieirea lor în masă, de aglomerări masive de „purici fără gazdă", fapt ce consti­tuie una din cauzele principale de contaminări multiple de pestă a oamenilor, mai ales în sezonul rece, cînd şoarecii migrează spre sediile umane. însă epizoo­tiile de pestă poartă un caracter efemer, iar cazurile de contaminare a omului sînt excepţionale.

Contaminarea de la om la om se poate produce prin intermediul obiectelor de menaj impurificate cu puroiul şi sputa bolnavilor. însă mecanismul prin­cipal de transmitere este cel prin picături, aerosol, ce se produce în forma pulmonară.

Deci, în evoluţia epidemiei de pestă putem distinge trei perioade. Perioada întîia — pesta la- rozătoare, cînd transmiterea agentului se produce conform schemei : rozător — insectă — rozător. în perioada a doua în ciclul epidemic este inclus şi omul : rozător — insectă — om. La oameni mai întîi se declară pesta bubonică, care la unii bolnavi poate fi complicată de leziuni pulmonare (pesta pulmonară secundară). în perioada a treia de epidemie boala se trans­mite pe cale aerogenă de la om la om : bolhâvuî'"3e pestă pulmonară secun­dară — bolnavul de pestă pulmonară primară — bolnavul de pestă pulmonară primară.

Izbucnirile de pestă la marmote, popîndăi se înregistrează vara (iunie— iulie), la murine—în perioada de toamnă—iarnă. îmbolnăvirile la marmo-tele de Mongolia încep primăvara, epizootia luînd amploare spre toamnă. La şobolani pesta se înregistrează pe parcursul întregului an.

716

Comentarii :


avatar

Alte materiale :



Cel mai bun fotograf de nunta 


Citeste mai mult la tema:




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...



  
Design by Dr. wikko © 2021