...





                        

Anatomia omului [65]
Anatomia topografica [30]
Anestezie/Reanimare [17]
Alergologie [10]
Biochimia [38]
Biochimie Clinica [8]
Biofizica [14]
Biologie moleculara [28]
Biostatistica [7]
Boli Infectioase [12]
Boli infectioase la copii [27]
Boli profesionale [1]
Cardiologie [54]
Chimie bioorganică [4]
Chirurgie [65]
Chirurgia OMF [4]
Chirurgia pediatrica [15]
Cultura comunicarii [0]
Kinetoterapie [10]
Dermatologie [34]
Ecologie [2]
Endocrinologie [15]
Epidemiologie [9]
Examen de Stat USMF [18]
Farmacologie [30]
Filosofie si bioetica [19]
Fiziologia umana [41]
Fiziopatologie [37]
Ftiziopneumologie [11]
Gastroenterologie [34]
Genetica umana [39]
Geriatrie [2]
Ginecologie [22]
Igiena generala [29]
Imunologie [9]
Hematologie [31]
Hepatologie [5]
Histologie [18]
Medicina interna- Terapie [60]
Medicina de Familie [23]
Medicina de Laborator [1]
Medicina Militara [3]
Medicina legala [6]
Medicina sociala [2]
Microbiologie [14]
Morfopatologie [40]
Nefrologie [28]
Neurologie [25]
Neonatologie [16]
Nursing [7]
Obstetrica [28]
Oftalmologie [11]
ORL [11]
Oncologie [9]
Parazitologie [29]
Pediatrie si Puericultura [156]
Pneumologie [37]
Psihiatrie [56]
Psihologie [24]
Radiologie si Imagistica [38]
Reumatologie [33]
Sexologie [1]
Stomatologie [33]
Traumatologia si ortopedia [24]
Urgențe medicale [32]
Urologie [24]




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...


Ar putea sa te intereseze:


Boli Infectioase

Medicamentele antiinfectioasele in practica medicala


·

   Medtorrents este comunitate libera, de acea Download-ul este gratuit.

   Puteti expedia materialele Dvs pe mail: admin@medtorrents.com

 

1. Utilizarea fluoroquinolonelor la copil

  Fluoroquinolonele combină o puternică penetrare intracelulară şi o activitate asupra numeroşi germeni, îndeosebi pe Gram negativi şi unii Gram pozitivi şi diverse specii de Mycobacterii, Chlamydia, Mycoplasma sau Legionelle.

  Mulţi germeni rezistenţi la b-lactamine sau la aminozide sunt sensibili la fluoroquinolone.

  Pe de altă parte, biodisponibilitatea lor importantă per os, slaba fixare de proteine şi semidurata vieţii cu eliminare prelungită sunt avantaje considerabile.

Utilizarea lor la adult este generalizată în infecţii:

  - urinare;

  - respiratorii;

  - osteo-articulare;

  - ginecologice;

  - digestive;

  - infecţii cu oportunişti la imunodeprimaţi.

  Deşi quinolonele moderne au restricţii în pediatrie din cauza complicaţiilor secundare, în special mult discutata interferenţă cu cartilajul de creştere, ele sunt tot mai frecvent utilizate.

Efectele secundare

  Acidul nalidixic este prima quinolonă comercializată, deşi toxicitatea asupra cartilajului de creştere, cel puţin din punct de vedere experimental a fost susţinută. Stări de acidoză şi HIC au fost de asemenea descrise la sugar. Cu toate acestea el rămâne un medicament folosit în pediatrie, îndeosebi în infecţiile urinare şi în enterocolite, în special în Shigelloză (indicaţie OMS).

  Quinolonele moderne aparţin clasei de fluoroquinolone. Suferinţa cartilaginoasă la animalul în creştere a fost descrisă la toate fluoroquinolonele. Este vorba de interesare a condrocitelor, cu prindere articulară ne-inflamatorie şi interferare metabolică a cartilajului de conjugare.

  Una din ipotezele admise este inhibarea de către fluoroquinolone a replicării ADN-ului mitocondrial în condrocitele mature.

  Toxicitatea articulară este găsită în clinică şi pare a fi mai importantă la adultul vârstnic, decât la adultul tânăr.

  Colecţiile articulare şi artropatiile regresează odată cu oprirea medicamentului, toxicitatea la om depinzând şi de tipul produsului folosit, de doză şi durata tratamentului.

  Se observă de asemenea tendinite, chiar ruptură a tendonului lui Achile, în special în special în cazul Pefloxacine-ului.

  Efectele toxicităţii articulare par a fi mult mai slabe la copil, comparativ cu animalul de experienţă.

  Se pare că toxicitatea medicamentelor ţine şi de durata tratamentului la copil. Trebuie ştiut că tratamentele scurte, adeseori foarte utile în salmoneloze şi shigeloze, nu au aceeaşi toxicitate ca şi tratamentele prelungite.

Indicaţiile fluoroquinolonelor

1. Mucoviscidoza

  Fiind practic singura clasă de antibiotice care posedă o remarcabilă activitate, în administrare per orală, contra Pseudomonas-ului, fluoroquinolonele reprezintă o indicaţie potenţială importantă în cursul puseelor de boală cu suprainfecţie cu Piocianic.

  Atenţie însă la problemele legate de creştere!

2. Infecţiile urinare cu bacterii multirezistente

3. Infecţiile imunodeprimaţilor

4. Infecţiile nosocomiale în secţii de nou-născuţi şi în special Meningitele nou-născutului cu bacterii rezistente

5. Infecţiile gastro-intestinale

 

  Infecţia intestinală este una din indicaţiile majore în pediatrie deoarece este vorba de utilizarea fluoroquinolonelor pe termen scurt.

  Fluoroquinolonele au o bună excreţie biliară şi mai cu seamă ating concentraţii digestive superioare celor din ser.

  Creşterea rezistenţei la numeroase antibiotice în cursul infecţiilor intestinale este o preocupare foarte importantă. Astfel, Gendrel a demonstrat, la Hôpital Saint-Vincent-de-Paul (Paris), că 25% din Salmonellele izolate la copil sunt rezistente la Amoxicilină, iar foarte numeroase suşe de Shigelle în Africa şi Asia sunt multirezistente, se înţelege inclusiv la acid nalidixic.

•Salmonelozele severe

  Salmonelele au “locuri” de replicare intracelulară pe care b- lactaminele  le “ating” greu, invers decât fluoroquinolonele.

  Mulţi bolnavi au o diaree şi o febră prelungită în cursul salmonelozelor severe, cu toată antibioterapia activă in vitro, inclusiv cefalosporine de generaţia III-a.

  Fluoroquinolonele reprezintă o excelentă indicaţie după eşecul unui tratament antibiotic iniţial clasic sau în formele rezistente.

  Un tratament de 2 la 5 zile (7 zile în febra tifoidă) accelerează vindecarea şi reduc spitalizarea.   

•Portajul asimptomatic al salmonelelor

  El constituie o indicaţie importantă deoarece există un risc real de septicemie, în special la sugar.

  Pe de altă parte, dozele infectante ale salmonelelor fiind mult mai mici la copil, comparativ  cu adultul, riscul contagiunii este mult mai important în colectivităţile de copii, faţă de adult.

  Un tratament scurt pare mult mai eficient decât un tratament cu b- lactamine sau Cotrimoxazol, a căror eşec este bine cunoscut. În unele experienţe, tratamente de 2-5 zile cu fluoquinolone (Pefloxacine sau Ciprofloxacine) duc la o eradicare a portajului la peste 85% dintre cazuri (!).

•Shigelozele

  După unii ar fi singura diaree infecţioasă în care antibioterapia trebuie prescrisă…

  Mortalitatea este importantă. În caz de rezistenţă, tratamentul de referinţă este acidul nalidixic, care necesită 5 zile de administrare.

  Eficacitatea fluoroquinolonelor este bine stabilită în shigelozele adultului.

  Posibilitatea unei doze unice, se înţelege în infecţiile multirezistente cu Shigella dysenteriae, reprezintă un progres considerabil în ţările lumii a 3-a.

  De fapt, epidemii de shigeloze recente cu germeni rezistenţi la acid nalidixic au dus recent în Africa orientală la o mare mortalitate.

  Este absolut necesar în aceste condiţii de a efectua studii suplimentare privind tratamentul scurt al shigelozelor la copil.

II. Precizări în utilitatea “noilor” cefalosporine

  Cefalosporinele, ca şi penicilinele, aparţin familiei b- lactaminelor, antibiotice care au în comun nucleul  b-lactam.

  Ele au în esenţă o structură constituită de un nucleu b-lactam acolat pe un ciclu dihidrothiazinic.

  Substituenţii radicalului R1 în 7 modifică proprietăţile antibacteriene şi cresc stabilitatea moleculei.

  Substituenţii radicalului R2 în 3 modifică esenţial proprietăţile farmacocinetice ale moleculei.

2. Cefalosporine parenterale

  Noile cefalosporine injectabile, Cefpirom şi Cefepim, prezintă un spectru de activitate mai larg decât cel al cefalosporinelor de generaţia 3-a.

  Activitatea lor specifică se bazează pe penetraţia lor mai rapidă la traversarea membranei externe a bacteriilor Gram negative, marea lor eficacitate pentru proteinele care “leagă” penicilina, slaba lor afinitate pentru b- lactamaze şi stabilitatea faţă de unele b- lactamaze .

  Cefpirom-ul pare mai activ decât Cefepim-ul pe bacteriile Gram pozitive, în special pe Pneumococ, şi mai puţin activ pe bacteriile Gram Negative, în special Pseudomonas aeruginosa.

  În special, activitatea “noilor” cefalosporine orale faţă de streptococul b hemolitic, Pneumococ, Haemophilus influenzae, Branhamella catarrhalis permite utilizarea lor în tratamentul infecţiilor ORL şi a infecţiilor respiratorii joase, cu excepţia infecţiilor stafilococice.

  Buna lor activitate faţă de bacilii Gram negativi determină o indicaţie sigură în infecţiile urinare joase, cu excepţia celor cu Pseudomonas aeruginosa.

  Utilizarea clinică a noilor cefalosporine injectabile va permite mai bine precizarea indicaţiilor lor în raport cu cefalosporinele de generaţia a 3-a (Cefotaxim şi Ceftazidim) şi să se evalueze rolul lor în impactul potenţial de selecţie in vivo a suşelor producătoare de Cefalosporinază (!).

3. Carbapenemele în pediatrie

  Carbapenemele aparţin unei “noi” clase de b lactamine la care un atom de sulf a fost substituit de un atom de carbon prezent la peniciline şi cefalosporine.

  Imipenemul este foarte rezistent la hidroliza b-lactamazelor dar este metabolizat de dehidropeptidaza I renală.

  Combinaţia în raport 1:1 cu cilastatin, care nu posedă activitate antibiotică, permite blocarea metabolismului renal şi obţinerea nivelului ridicat sanguin şi urinar.

  Activitatea sa asupra enterobacteriilor rezistente la cefalosporină prin secreţia de cefalosporinază sau de o b-lactamază cu spectru larg explică utilizarea crescândă a acestui antibiotic atât în medicina adultului, cât şi în pediatrie.

Principalele caracteristici ale Imipenemului

  Spectrul Imipenem/Cilastatin (TIENAM) este foarte extins pentru că este activ contra:

•Enterobacteriilor,
•Streptococilor,
•Stafilococcusului aureus şi epidermidis,
•Bacteroides,
•Haemophilus influenzae,
•Pseudomonas aeruginosa.

  Xanthomonas maltophilia şi Enterococcus falcium sunt inconstant sensibili.

  Mycoplasmele sunt rezistente!

ÞActivitatea sa bactericidă este mult mai rapidă decât cea a altor b-lactamine datorită trecerii uşoare în peretele bacterian.

Acţiunea sa este concentraţie-dependentă!

ÞModificările activităţii sale, dacă este asociată cu diferite antibiotice, sunt variabile.

Astfel în asociere cu:

¨alte b-lactamine, peniciline sau cefalosporine, efectele sunt foarte adesea antagoniste;
¨antibiotice active pe stafilococul patogen rezistent la meticilină (Vancomicină, Fosfomycină, Teicoplanin, Rifampicina), efectele sunt cel puţin aditive, cel mai des sinergice;
¨aminozidele, acţiunea este sinergică pe enterobacterii, la fel pentru enterococ şi Listeria.

* Utilizarea la nou născut

  Indicaţiile Imipenemului în perioada neo-natală rămân încă să fie precizate. Antibioticul este activ contra germenilor habituali responsabili de infecţia materno-fetală, în special Streptococul de grup B, Escherichia coli şi Listeria.

  Utilizarea sa se face actualmente în infecţiile nosocomiale sau nu, cu germeni multirezistenţi, de regulă de a 2-a intenţie!

  Posologia habitual utilizată este de 15-20 mg/kg/zi, de 2 ori/zi, în prima săptămână, apoi în 3 prize/zi.

* Utilizarea la sugar şi copil

  Experienţa clinică a Imipenemului la sugar şi copil este mult mai largă, îndeosebi pentru infecţiile cu bacterii multi-rezistente, ca şi în infecţiile mixte.

  Evaluarea clinică iniţială s-a făcut în

               cutanate

infecţii      osteoarticulare

                pulmonare

                 sistemice

  Posologia utilizată de Ahonkha şi colab. a fost de 100 mg/kg/zi până la vârsta de 3 ani, apoi de 60 mg/kg/zi. Acest studiu a inclus 178 pacienţi, un răspuns clinic favorabil fiind observat în 18% din cazuri.

  Eşecurile bacteriologice au fost rare; un singur caz pentru Pseudomonas aeruginosa, dar s-au descris reşute în timpul infecţiei cu Salmonella typhi, Staphylococcous aureus şi Proteus mirabilis.

  Efectele secundare sunt în special digestive (5,1%), iar pe plan biologic s-a descris o trombocitoză la 8,1% dintre bolnavi şi o creştere a transaminazelor la 7,9%.

  Studiul lui Riikonen a evaluat prospectiv şi randomizat eficacitatea Imipenemului comparat cu asocierea Ceftazidim + Vancomicina în cursul a 89 de episoade febrile la copiii neutropenici în cursul chimioterapiei.

  Din cele 89 episoade infecţioase, 20% au fost septicemii şi 10% infecţii focale documentate.

  Un răspuns clinic pozitiv a fost observat la 82% din grupul Imipenem şi 59% din grupul de control.

  În cursul septicemiilor a fost necesară o modificare a tratamentului în 2 din 8 cazuri din grupul Imipenem şi la 5 din 10 din grupul control.

  Nici un pacient nu a prezentat crize convulsive.

*LOCUL IMIPENEMULUI ÎN TRATAMENTUL MENINGITELOR BACTERIENE ALE COPILULUI

  Problema esenţială ar fi eficienţa tratamentului în cazul Meningitelor cu Pneumococ rezistent la Penicilină şi Cefotaxim, în care medicamentul este salvator, obţinându-se rezultate şi în Meningitele cu Hemophylus influenzae şi Meningococ.

  Riscul apariţiei convulsiilor face ca Imipenemul să fie utilizat cu prudenţă chiar în meningită.

4. “Noile” macrolide - rezultate în pediatrie

  Macrolidele constituie o clasă veche de antibiotice care joacă un rol important în chimioterapia anti-infecţioasă (10-15% din vânzările pieţii internaţionale de antibiotice administrate pe cale orală).

  Macrolidele sunt molecule lipofile care posedă un nucleu lactonic central compus din 12-16 “lanţuri” cu puţine sau fără duble legături şi absenţa atomului de azot endociclic.

  Unul sau mai multe glucide aminate sau neutre sunt fixate pe nucleul lactonic.

  Azalidele, derivate din Eritromicina A, care nu posedă un atom de azot endolactonic, nu trebuie induse în această definiţie.

  Spectrul lor antibacterian şi indicaţiile lor terapeutice au condus totuşi la ataşarea lor de macrolide, unde constituie o sub-grupă.

  Macrolidele utilizate în terapeutică posedă 14, 15 sau 16 “lanţuri” şi sunt clasificate în molecule de origine naturală sau semisintetică.

  Macrolidele prezintă un interes de prim-plan, legate de rapiditatea penetrării lor intracelular în macrofage şi PMN.

   “Noile” macrolide (ultimele, intrate bine în practică) au o bună stabilitate în mediu acid şi un bun profil farmacocinetic care permit o prescriere uşoară  (în 2 prize/zi pentru multe dintre ele) cu o toleranţă mai bună decât pentru Eritromicină.

  Activitatea lor “in vitro” asupra piogenilor banali rămân totuşi învecinată de cea a Eritromicinei A, cu o eficacitate global identică asupra aceloraşi bacterii intracelulare. 

Vizualizat: 1270     Download: 375

Comentarii:


avatar


Materiale noi pe site:




Cele mai citite materiale:



  
Design by Dr. wikko © 2019