...





                        

Anatomia omului [66]
Anatomia topografica [30]
Anestezie/Reanimare [17]
Alergologie [10]
Biochimia [38]
Biochimie Clinica [8]
Biofizica [12]
Biologie moleculara [28]
Biostatistica [7]
Boli Infectioase [12]
Boli infectioase la copii [27]
Boli profesionale [1]
Cardiologie [54]
Chimie bioorganică [4]
Chirurgie [65]
Chirurgia OMF [4]
Chirurgia pediatrica [15]
Cultura comunicarii [0]
Kinetoterapie [10]
Dermatologie [32]
Ecologie [2]
Endocrinologie [15]
Epidemiologie [9]
Examen de Stat USMF [18]
Farmacologie [30]
Filosofie si bioetica [17]
Fiziologia umana [42]
Fiziopatologie [37]
Ftiziopneumologie [11]
Gastroenterologie [34]
Genetica umana [39]
Geriatrie [2]
Ginecologie [22]
Igiena generala [29]
Imunologie [9]
Hematologie [31]
Hepatologie [5]
Histologie [17]
Medicina interna- Terapie [61]
Medicina de Familie [22]
Medicina de Laborator [1]
Medicina Militara [3]
Medicina legala [6]
Medicina sociala [2]
Microbiologie [14]
Morfopatologie [40]
Nefrologie [28]
Neurologie [25]
Neonatologie [16]
Nursing [6]
Obstetrica [28]
Oftalmologie [11]
ORL [10]
Oncologie [6]
Parazitologie [5]
Pediatrie si Puericultura [153]
Pneumologie [37]
Psihiatrie [46]
Psihologie [16]
Radiologie si Imagistica [38]
Reumatologie [33]
Stomatologie [33]
Traumatologia si ortopedia [24]
Urgențe medicale [32]
Urologie [24]




Однажды твоя жизнь будет оценена не по тому сколько денег ты заработал и сколько у тебя машин. А по тому как ты повлиял на чью-то жизнь...


Ar putea sa te intereseze:


Boli infectioase la copii

Sindromul de deshidratare acută la copil. Principii moderne de terapie


·

   Medtorrents este comunitate libera, de acea Download-ul este gratuit.

   Puteti expedia materialele Dvs pe mail: admin@medtorrents.com

 

I. Date fiziologice

1.Compartimentele hidrice ale organismului.

Conţinutul total în apă se subdivizează în 2 compartimente :

  • Spaţiul intracelular
  • Spaţiul extracelular format din spaţiul interstiţial şi spaţiul intravascular (volumul sanguin)

Compartimentele hidrice ale organismului uman în funcţie de vârstă sunt reprezentate în următorul tabel, rezultând clar diferenţele între copil (cu cât vârsta este mai mică) şi adult:

 

2.Mişcările trans-membranare ale apei.

Înţelegerea acestei probleme necesită elucidarea câtorva noţiuni utilizate curent în biologie şi în clinică:

Osmolalitatea = suma concentraţiilor tuturor moleculelor dizolvate într-un kilogram de solvant (apa).

Osmolaritatea = suma concentraţiilor aceloraşi molecule dizolvate într-un litru de soluţie (plasmă).

Osmolalitatea este exprimată în mOsm/kg apă, cifra normală fiind 285 + 10 mOsm/kg H2O

Diferitele ecuaţii, bazate pe contribuţia principalilor osmoli din plasmă (Na+, glucoza, uree) permit estimarea osmolarităţii, cea mai simplă, utilizabilă la patul bolnavului fiind următoarea:

Osm cal = (Natremie x 2) + Glicemie + Uree, cu condiţia exprimării concentraţiei acestora în mmol/l.

Gaura osmolară corespunde diferenţei între osmolalitate şi osmolaritate, valoarea sa fiind normală de 9 + 6,4 mOsm/kg H2O (deci peste 10 mOsm/kg H2O), dar cu largi variaţii în populaţia normală, limitând interesul utilizării în clinică. Cu toate acestea acest calcul este utilizat în toxicologie pentru detectarea prezenţei unei substanţe plasmatice exogene, cum ar fi etilen-glicolul. Dar o valoare normală nu permite eliminarea categorică a unei intoxicaţii.

Tonicitatea plasmatică este parametrul cel mai interesant, cu aplicabilitate în clinică, deoarece ea reprezintă porţiunea osmolarităţii totale care acţionează asupra mişcărilor apei la traversarea membranelor celulare (osmolaritatea eficace). Trecerea apei la traversarea membranelor celulare depinde de concentraţia substanţelor dizolvate ne-difuzabile endogene (ex. Natriu) şi eventual exogene (ex. Manitol).

În schimb, substanţele care difuzează uşor la traversarea membranelor, fie că sunt endogene (ex. ureea), fie exogene (ex. alcoolul) sunt d.p.d.v. osmotic ineficace şi nu trebuie luate în consideraţie în calculul tonicităţii plasmatice. Astfel, într-o intoxicaţie cu metanol, osmolaritatea măsurată poate atinge sau să depăşească 400 mOsm/kg H2O, fără să existe o deshidratare intracelulară, deoarece metanolul este difuzabil şi nu creşte tonicitatea plasmatică. În afara situaţiilor de intoxicaţie, mai bine decât a utiliza formula: Tonicitate = (Natremia x 2) + glicemia, care nu ţine seama de eventualele substanţe exogene dizolvate în plasmă, este de preferat de a aprecia tonicitatea plasmatică pornind de la osmolaritatea măsurată, “scoţând” componenta osmolară a substanţelor difuzabile.

În pratică, în majoritatea situaţiilor clinice, tonicitatea plasmatică poate fi apreciată prin următoarea formulă: Osmolaritatea măsurată – ureea sanguină.

Tonicitatea plasmatică este în mod deosebit interesantă în situaţii clinice complexe, când ea poate servi la interpretarea situaţiei şi în mai buna definire a tratamentului corector (Gennari F.J.; carlotti A.P. şi colab.)

Apa circulă liber la traversarea membranelor celulelor şi urmează presiunii osmotice (tonicitatea) între sectoarele plasmatic şi intracelular. Rezultă că în condiţii de echilibru, osmolaritatea intracelulară şi extracelulară este egală şi că bilanţul apei este nul. Această egalitate între osmolaritatea extracelulară şi osmolaritatea intracelulară poate să fie sintetizată, astfel:

–Suma osmolilor extracelulari/volumul extracelular = Suma osmolilor intracelulari/volumul intracelular.

3.Necesităţile hidrice de menţinere.

Menţinerea unei hidratări normale pretinde un echilibru între intrările şi ieşirile apei.

Intrările apei sunt în mod esenţial exogene (alimente, lichide) şi într-o oarecare măsură, endogene, deoarece arderea proteinelor, lipidelor şi glucidelor produc apă şi gaz carbonic, aproximativ 12 ml apă/420 kJ/100 cal.

Eliminarea hidrică zilnică în ml/kg/zi, ajustată la m2 poate fi sintetizată astfel:

Pierderile insensibile (1/3 provin din arborele respirator şi 2/3 prin evaporare la nivelul pielii, cu menţiunea că acestea din urmă sunt în funcţie de suprafaţa corporală şi din această cauză, ele variază cu vârsta foarte mult şi sunt de luat în consideraţie la vârstă mică din cauza raportului suprafaţă corporeală/greutate, de 3 ori mai ridicat la n.n. (» 0,06 m2 /kg), comparativ cu adultul (0,02 m2/kg) =

  N.N.-6 luni  6 luni-5 ani  5-10 ani  10-15 ani

  40  30  20  10

Febra creşte cu 12% pierderile insensibile sau 10 ml/kg/zi pentru fiecare grad de febră peste 380; la fel incubatorul şi fototerapia la n.n. creşte necesarul cu 1 ml/kg/oră.

nPierderile urinare de apă sunt în funcţie de încărcătura osmolară prezentată-rinichilor, osmolaritatea ideală fiind considerată între 200 şi 600 mOsm/kg/H2O, ea reflectând absenţa importantă a travaliului pentru concentraţia sau diluţia urinii; sunt necesari cam 50 ml apă pentru a elimina încărcătura osmotică corespunzătoare la 420 kJ =

  N.N.-6 luni  6 luni-5 ani  5-10 ani  10-15 ani

  60  60  50  40

Pierderile prin fecale ale apei sunt neglijabile în condiţii normale, 5 ml la 420 kJ =

  N.N.-6 luni  6 luni-5 ani  5-10 ani  10-15 ani

  20  10  -  -

Totalul pierderilor (eliminărilor) de apă ar fi:

  N.N.-6 luni  6 luni-5 ani  5-10 ani  10-15 ani

  120  100  70  50 ml

–Necesităţile hidrice de menţinere a echilibrului apei au fost apreciate de-alungul practicii pediatrice, astfel:

§Pierderile insensibile (400 ml/m2/zi) + pierderile urinare, utilizate doar în situaţiile de insuficienţă renală oligo-anurică;

§1500-1700 ml/m2/zi poate fi folosită, dar numai la copilul mare;

§Calculul lui Holliday şi Segar cel mai mult folosit:

–100 ml/kg/zi pt. primele 10 kg;

–50 ml/kg/zi pt. 10-20 kg,

–20 ml/kg/zi pt. fiecare kg greutate, ce depăseşte 20 kg.

§După aceeaşi autori necesităţile electrolitice sunt următoarele:

–Sodiu  3 mmol/kg/zi

–Potasiu  2 mmol/kg/zi

–Clor  2 mmol/kg/zi

 

II. Hidratarea: principii moderne

Pentru a evita hiperhidratarea şi apariţia hiponatremiei de diluţie în ultimii ani se insistă pe următoarele elemente:

A.Scăderea aporturilor hidrice tradiţionale recomandate pentru asigurarea necesităţilor hidrice de menţinere:

–Începerea în prima zi cu aporturile hidrice de menţinere corespunzătoare cu 50-75% din volumul tradiţional calculat după formula lui Holliday şi Segar, având în vedere că necesităţile hidrice propuse de aceşti autori derivă din necesităţile energetice, care sunt aproape de jumătate destinate procesului de creştere, ceea ce este un obiectiv nerealizabil la un bolnav aflat în reanimare.

–În zilele următoare, aporturile vor fi ajustate în funcţie de evoluţia clinică şi biologică: supravegherea unei perfuzii i.v. trebuie să fie riguroasă, având în vedere starea critică a bolnavului. Aporturile trebuie reevaluate şi readaptate la intervale regulate în funcţie de:

–examenul clinic care evaluează hidratarea intra şi extracelulară (ex. edeme (!), semne de deshidratare, greutate);

–bilanţurile de intrare şi ieşire a apei şi sodiului (!) (diureză, densitate urinară, ionograma sanguină şi urinară).

Vizualizat: 16     Download: 5

Comentarii:


avatar


Materiale noi pe site:



Cele mai citite materiale:



  
Design by Dr. wikko © 2018